Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, i-a transmis o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu, în care îi cere mai multe detalii referitoare la eventuala organizare a unui referendum pe tema Roșia Montană.
„Am trimis o scrisoare către preşedintele Traian Băsescu în care am arătat că sunt de acord cu referendumul pe tema Roşia Montană şi să spună care sunt etapele demersului”, a declarat Zgonea pentru Mediafax.
El a mai arătat că dezbaterea în plenul Parlamentului a proiectului de lege privind Roşia Montană ar urma să aibă loc după referendum în cazul în care acesta s-ar organiza.
„Am luat notă de declaraţiile publice în care aţi anunţat disponibilitatea de a demara un referendum naţional privind realizarea proiectului de investiţii de la Roşia Montană. De asemenea, Guvernul României a transmis Parlamentului, spre dezbatere publică, un proiect de lege referitor la acelaşi subiect. Consider că demersul dumneavoastră de a organiza un referendum pe această temă este unul binevenit. Interesul public deosebit pentru acest proiect, care presupune demararea unei investiţii importante legate de resursele de aur din zona Roşia Montană, justifică consultarea cetăţenilor prin intermediul unui referendum. Prin urmare, vă adresez rugămintea de a ne transmite etapele pe care le aveţi în vedere pentru concretizarea demersului, respectiv organizarea referendumului naţional”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de Valeriu Zgonea lui Băsescu.