Zgonea: USL vrea TVA redus la gigacalorie

USL ar putea depune în Parlament un proiect de lege pentru reducerea la 9% a TVA aferentă gigacaloriei, astfel încât cetăţenii din zona urbană să suporte mai uşor creşterea „aberantă” a preţului la căldură, spune deputatul PSD Valeriu Zgonea, potrivit realitatea.net.

„Eliminarea subvenţiei la întreţinere este o măsură antisocială, luată fără o analiză serioasă, fără a se ţine cont de realitate. Guvernul Boc îşi bate joc de poporul român care a fost sărăcit, înfometat şi adus în sapă de lemn de o gaşcă de indivizi fără scrupule, care nu face decât calcule electorale meschine. Nu vedem nicio soluţie de creştere economică, nicio investiţie notabilă sau vreun progres în absorbţia de fonduri europene. Obsesia amputării veniturilor populaţiei este singura strategie a Guvernului Boc”, susţine Zgonea, într-o declaraţie politică.

El avertizează că, la nivel naţional, diferenţa dintre costul de producţie al gigacaloriei şi costul facturat către populaţie ajunge până la 150% şi că noile costuri vor fi greu de suportat chiar şi de către persoanele cu venituri mai mari”.

„Dar ce vor face pensionarii? Sunt în jur de un milion de pensionari care au pensii de peste 786 de lei. Cei mai mulţi dintre ei au venituri modeste, însă nu vor mai beneficia de ajutoare la încălzire. Ce vor face familiile tinere? Cum se vor descurca oamenii care nu au un loc de muncă? După cum ştiţi, aproape 740.000 de locuri de muncă s-au pierdut din 2009 şi până azi. 740.000 de oameni nu au un venit”, adaugă pesedistul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.