Zi de doliu în Israel

Premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, a anunţat că duminică va fi zi de doliu în memoria celor 45 de persoane care au murit în busculada produsă la un eveniment religios iudaic.

„Au avut loc scene care ne frâng inimile, oameni care au fost striviţi, inclusiv copii. Vreau ca duminică să fie zi de doliu naţional. Ne vom uni în durere cu familiile şi în rugăciune pentru cei răniţi”, a declarat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Times of Israel.

„Vom efectua o investigaţie completă, serioasă, detaliată pentru a ne asigura că un astfel de dezastru nu se va repeta”, a subliniat Benjamin Netanyahu, care a vizitat locul tragediei.

Cel puţin 45 de persoane au murit, iar alte aproximativ 150 au fost rănite, unele fiind în stare gravă, în urma unei busculade produse în cursul nopţii de joi spre vineri pe Muntele Meron, în nordul Israelului, în cursul unui pelerinaj organizat cu ocazia sărbătorii iudaice Lag BaOmer.

Numeroase ţări, inclusiv arabe, au transmis condoleanţe Israelului în urma tragediei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. CE ti-e si cu stirile astea.Unele te inveselesc,altele te intristeaza……

  2. Au scapat de covid si au murit de …. neintelepti.
    Regulile anticovid au atat de mult bun simt „nu te ingramadi”…

  3. Mda,.Lumea uită cu prea mare larghețe faptul cum că israelul este o putere nucleară,. pe lângă faptul că are poate una dintre cele mai performante armate a lumii. Totuși israelul amenință aproape zilnic cu agresiunea alte state,. Chiar provoacă conflicte militare,.. curios fără reacția lumii civilizate,. Fără sancțiuni sau alte marafeturi de care uite rusul este amenințat și supus.. Unde este o logică, o cinste și echitate mondială. Și de ce toți inchid ochii la astfel de măsuri duble ?? A degenerat politica mondială in așa hal de suntem sub standarde naziste ?

  4. Dumnezeu arata calea dreapta. Pana acum Izzrauelu bombarda si omora straini ca asa scrie la religia iudaica sa aduci jerfa satanei sange de strain. Ziceti ca nu scrue asta???
    Si acu Dumnezeu le-aratat greseala SA NU VERSI SANGE DE OM..ca vars eu sange de sarpe.

  5. La ce Iahve iarta-ma o fi fost busculada aceea, ca la noi n-a mai murit nimeni in sutele de busculade la tigai si cratite cu pret redus cand s-a mai dechis cate un super-magazin?!Nici la pupat moastele Sf Parascheva nu s-a intamplat sa moara nimeni in busculadele obligatorii la asa mare eveniment.

  6. MORALA si „respectul-reciproc” infra(!)-etnic si infra-religios evreiesc s-a facut de kakao !
    Uite mai ca nici despretii semiti nu-s mai bresji ca multe alte popoare cu alte religii si alta morala decat cea iudeo-mozaica!

    sa fie doar vorba ca evreii ar fi altfel … macar intre ei … in propria familie religos-etnica ?

    Exemplu real ca propaganda e doar propaganda si ca evreii CU TOATA MORALA si perceptele lor religios-etice
    nu-s mai breji decat cei pe care eie insisi ii critica !

    😀

    Cua tristete si parere de … rau :

    – Fratilor … e din viona voastra pur umana …ce-ati sangeros facut intre-voi … acolo cu calcatul semenilor in picioare ( mda … pupatorii-de-moashte romani macar NU SE OMOARA din fanatism intre ei … precum se omoara sub-normalii astia sin Orinetul mijlociu … arabi sau evrei sau naiba-i stie … 😀

    Se pare ca nici „sistemul lor religios-etic” nu-i ce e propogandizat … 0 nu face oameni mai buni sau mai destepti !

    POFTIM … rezultatele reale ! Nu palavre intoarse-din condei !

  7. Nu-i adevarat, mass media oficiala va lamuri lucrurile, va declara stirea fake, pentru ca in realitate toate aceste victime au fost din cauza Covid19, erau persoane nevaccinate! Asa procedeaza presa de main-stream, pune totul pe seama Covid19 ca sa se mai vanda niste seruri. Afaceri de multe zeci de miliarde, asta nu e de colo!

  8. ISRAELUL NU MAI E POPORUL ALES A LUI DUMNEZEU. ÎN ISRAEL SE VA NAȘTE ANTIHRIST DACĂ NU S-A ȘI NĂSCUT DEJA.

  9. Se pare ca nici „sistemul lor religios-etic” nu-i ce e propogandizat … = nu face oameni mai buni sau mai destepti !

    POFTIM … rezultatele reale ! Nu palavre intoarse-din condei !

    un pom il cunosti/pareciezi dupa roade ___________!
    unui popor/neam MORALA dupa …comportament _____!
    😀

  10. „Au avut loc scene care ne frâng inimile, oameni care au fost striviţi, inclusiv copii. Vreau ca duminică să fie zi de doliu naţional. Ne vom uni în durere cu familiile şi în rugăciune pentru cei răniţi”, a declarat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Times of Israel.

    😉 Nu e de facut mishteaux ! E dovda clara ca fanatismele fie ele si evreiesti … ucid ! 🙁
    O rusine pe onoarea religios-moral etnica evreiesca … deloc civilizata si ain alta epoca decat vechi-tesamentar-sangeroasa biblica ! ;=)

  11. „.. inclusiv COPII” …

    Sa fie doar vorba ca evreii ar fi altfel … macar intre ei … in propria familie religos-etnica ?

    … MACAR INTRE EI …
    (fara capacitatea ulterioara faptelor deja-intamplate de-a da vina pe altii 😀 😀 😀 ) !!!

  12. Acesti perciunati ,sint o ramasita de primitivism religios , nu fac cinste Izraelului nu aduc nici onoare sau admiratie ci dimpotriva !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.