Jurnalistul moldovean Ernest Vardanean a fost condamnat la 15 ani de închisoare de Curtea Supremă de Justiţie din Transnistria pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova, potrivit avocatului său.
Avocatul Alexandru Postică spune că Ernest Vardanean a fost condamnat la 16 decembrie şi precizează că nu i s-a permis să se întâlnească cu clientul său.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Securităţii de la Tiraspol citat de PRO TV, jurnalistul a fost reţinut de autorităţile transnistrene la 7 aprilie 2010, fiind acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. În cadrul procesului, Vardanean şi-a recunoscut integral vina. Însă, mama lui Vardanean şi avocatul Postică susţin că jurnalistul a fost torturat psihic ca să declare neadevăruri.
La 11 mai, jurnalistul a făcut o declaraţie la un post de televiziune transnistrean, în care a mărturisit că agenţii SIS (serviciul de informaţii al R. Moldova) i-ar fi cerut să strângă informaţii despre poziţia Occidentului faţă de Republica Moldova, atât de la funcţionari din Tiraspol, cât şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău.
SIS a respins acuzaţiile şi a negat că Vardanean ar fi colaborat cu serviciile moldoveneşti.
Pentru eliberarea acestuia au pledat mai multe organizaţii neguvernamentale, care au invocat încălcarea drepturilor fundamentale ale omului de către autorităţile transnistrene.