Zilele Filmului Irlandez, la Bucureşti

În 15 şi 16 octombrie se va desfăşura, la Cinema Elvire Popesco, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Zilele Filmului Irlandez.

Programul cuprinde lungmetrajele What if, în regia lui Michael Dowse (miercuri, 15 octombrie), şi What Richard did în regia lui Lenny Abrahamson (joi, 16 octombrie), precum şi un grupaj de scurtmetraje – Pet Hate, în regia lui Andy Clarke, After You, semnat de Damien O’Connor (15 octombrie), Left, de Eamonn O’Neill şi Coda, regia: Alan Holly (16 octombrie).

La deschiderea Festivalului vor fi prezenţi Andrew Harwood, şef adjunct al Ambasadei Irlandei la Bucureşti, Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România, şi Laurenţiu Merişan, Independenţa Film.

Proiecţiile încep la ora 19.00.

What if (2013), comedia romantică din prima seară a festivalului, prezintă povestea lui Wallace (Daniel Radcliffe), recunoscut pentru şirul neîntrerupt de relaţii eşuate. Wallace s-a lăsat de facultatea de medicină, dar problema sa cea mai mare este faptul că suferă de un romantism incurabil. Inima lui prea mare a fost sfâşiată de mai multe ori: de divorţul traumatizant al părinţilor, de fosta iubită care l-a înşelat. Şi-a promis că nu se mai implică, dar promisiunea devine istorie când o întâlneşte pe simpatica Chantry (Zoe Kazan). Aceasta are o relaţie de lungă durată cu Ben (Rafe Spall). Wallace şi Chantry devin foarte buni prieteni şi realizează că ar putea să fie jumătatea celuilalt, întâlnită la momentul nepotrivit…

What Richard did (2012), filmul celei de-a doua seri, înfăţişează portretul băiatului perfect, care îşi ratează viaţa, făcând o greşeală de neiertat. Richard Karlsen, atlet medaliat şi incontestabil mascul alfa în grupul său de adolescenţi privilegiaţi din sudul Dublinului, a terminat şcoala şi se pregăteşte de începutul facultăţii. Lumea e strălucitoare şi totul pare să-i stea în puteri, doar că într-un moment de furie şi nesăbuinţă, Richard face ceva ce distruge totul şi dă de pământ vieţile tuturor celor apropiaţi.

What Richard Did

Inteligent, tipul tânărului sportiv, respectat de tineri şi adulţi deopotrivă, Richard îşi îmbie cunoscuţii înstăriţi din Dublin să petreacă o vară lipsită de griji, cu băutură şi legări de prietenii. Relaţia pe care o începe cu Lara stârneşte dispreţul lui Conor, coleg de echipă cu Richard şi fost prieten al Larei. Cearta dintre cei doi ia proporţii şi culminează cu schimbarea vieţii lui Richard şi a prietenilor săi.

Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei în România cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland şi Arts Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Institutul Francez şi Independenţa Film.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.