Zis și făcut! Râsu-plânsu cu Viorel Cataramă și coronavirusul

Viorel Cataramă n-a renunţat la ideea de a se infecta voluntar cu COVID-19. Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, omul de afaceri, care are și un partid, a mers în comuna Bărbuleşti, Ialomiţa, unde, până acum, peste 70 de persoane au fost infectate cu coronavirus, transmite Mediafax.

„Am venit să discut cu oamenii şi să mă îmbrăţişez cu ei, deşi sunt suspecţi de coronavirus, deşi localitatea e carantinată, cu mare risc, aşa cum am spus cred că măsurile de ridicare drepturilor şi libertăţilor ale oamenilor şi de falimentare a economiei este o măsură greşită”, a spus Cataramă.

Chiar dacă oamenii au venit să ia măşti, Viorel Cataramă a început să-i îmbrăţişeze pe toţi.

„N-avem, domnule. De ce să ne fie frică, degeaba? Dacă nu avem boală, nu suntem bolnavi, nu nimic, de ce să ne fie frică?”, a spus o persoană aflată lângă Viorel Cataramă.

Printre cei cu care s-a îmbrăţişat Cataramă la Bărbuleşti a fost şi un fost pacient COVID-19. Ca dovadă, el a adus un bilet de externare de la Spitalul Municipal „Anghel Salligny” din Feteşti, unde a primit, timp de trei săptămâni, tratament pentru coronavirus.

„Nu neg posibilitatea de a mă infecta, nu neg posibilitatea ca în două-trei săptămâni să fiu în mormânt, dar asta ca o posibilitate teoretică”, a spus Cataramă.

După îmbrăţişările primite la Bărbuleşti, Viorel Cataramă a plecat acasă.

„În momentul în care plec de aici voi fi singur, merg direct acasă şi mă izolez, astfel în cât să aştept rezultatul”, a adăugat afaceristul.

Viorel Cataramă a încercat să se interneze în unul din spitalele ce tratează pacienţi COVID-19 din Bucureşti pentru a se infecta. Cererile sale au fost respinse de admnistraţia spitalelor. Politicianul crede că imunizarea de grup ar fi o soluţie mai bună pentru România, iar politica statului acasă a fost o măsură greşită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

24 de Comentarii

  1. …cum a calatorit dl panarama pana la Bărbuleşti, Ialomiţa ? cum a intrat in zona carantinata ?

  2. Mai bine se ducea voluntar la ISU cateva zile sa trieze bolnavii de corona virus. Daca se inbolnavea o facea cu folos.Catarama crede ca pleaca pe lumea cealalta cu bani si cu palate. Macedonu a fost inmormantat cu mainile afara din cosciug desi avea aur mii de care…sa vada lumea ca omul pleaca cu mana goala.

  3. Si, mai ales, cum i s-a petmis sa plece/iasa din zona de carantina, daca intradevar a fost in zona carantinata?! Da, e politician si acestora li se permite orice… Nu numai in Romania!

  4. In orice caz, daca a reusit sa fenteze justitia in legatura cu furaciunile cu mobila imediat dupa „revolutie” (ha ha !), cred ca macar acum nenea asta cu mecla de plotoner la scoala Baneasa, sectia seral, ar trebui sa fie drastic amendat (cel putin !) pentru „zadarnicirea combaterii epidemiei” !

  5. bravo d-le Catarama-vaccinarea-daca exista vaccin-sau imunizarea colectiva sunt solutiile realiste.Celelalte solutii sunt cele propuse de OMS si alte personaje …grijulii!

  6. Tarile cate au ales imunizarea in grup ca swerige la 5000 mii de oameni care au facut boala…3000 mii au murit si doar 2000 mii au scapat…adica mortalitate 60%.

  7. va dati seama,la mii de morti prin imunizare colectiva,fabricile lui catarama par fi produs mii de sicrie?Circulau in Romania numai dricurile..Plutonierul de la Seku se da de gol,ori e hot prost,ori e hot prost,nu are variante
    Sa de inapoi banii furati romanilor prin piramidalul SAFI

  8. Catarama r un om curajos si cinstit care crede ce zice si face ce crede si zice, idi pune viata la bataiepentru ce crede. Tefeleii onegisti care il injura nu mai au in cap decat aere de superioritate si logica PROPRIE zero. Altfel ar aprecia onestitatea gestului sau intr o mare de impostura.

  9. goguleeee !
    … se vede unde-l pupi pe marele panarama ! intrucat esti atat de apropiat de partile lui intime, tu tre’ sa sti :
    – ce a scris in declaratia pe propria raspundere cand a calatorit la Barbulesti, Ialomita ?
    – cum a intrat intr-o zona carantinata ?
    – cu a iesit dintr-o zona carantinata ?
    – a fost bagat in .. carantina dupa ce a iesit dintr-o zona carantinata ?
    – umbla liber acum dupa ce a fost acolo ?

  10. Cotidianule, publica stiri cu adevarat importante, nu cancanuri! Uite una importanta, vehiculata si in unele medii ortodoxe, care citeaza profetii ale unor Sfinti contemporani: „Elon Musk a afirmat joi că modul în care Statele Unite reacţionează la pandemia de COVID-19 poate fi văzut ca o practică înainte de răspândirea altor virusuri, mai mortale, la nivel global, relatează CNBC.
    ”La un moment dat va avea loc probabil o pandemie cu o rată ridicată de mortalitate, ceva care omoară, să zicem, oameni cu vârste de 20 de ani. Acesta este un fel de practică pentru ceva care în viitor ar putea avea cu adevărat o rată de mortalitate ridicată”, a afirmat directorul general al Tesla” (https://www.stiripesurse.ro/elon-musk-lanseaza-teoria-conspiratiei-pandemia-de-coronavirus-este-o-practica-inaintea-unor-virusuri-mai-letale_1462274.html)
    In concluzie, pandemia cu Noul Coronavirus ar fi doar o repetitie pentru molime mult mai mortale. Im orice caz, vaccinarea obligatorie a tuturor oamenilor va aduce cu sine implantul cu nanocipuri-spion.

  11. SECURACHE DE LA EXPORTLEMN,DIN PIATA ROSETI,NU-I ZDRAVAN LA MECLA. SOLDOVEAN DE SURCEA LEMNOASA,CATA-RAMA,IL OFTICA
    AFACERILE LUI IDIOATE DE A VINDE MUNCA ALTORA.IDIOTICA IL ROADE CA NU MAI POATE SUGE BANI. ECONOMIST-meserie de cacat
    aduna,scade,imparte,radical…CA CRETINACHE SCARTU,PARTU,MARTU-1 PITIC,1 CIOZVARTA DE CARNE.DECI,MESERII ZERO,ZERO.
    CEI MAI MARI HOTI SUNT CONTABILII,ECONOMISTI SI APROZARISTI.
    PE CACATARAMA IL INTELEG.MAI MA OMOR CU MICROBUL AZMERICAN,DECAT CU MICROBUL FALIMENTULUI FURAT.
    GALIGANE DE 2 M,SU TRESE PE PIELE,TE SALUTAM,CU PATRIOTISM LIBELAL,FOST COMUNIST CU CARNET.SUCCESURI,CAPRARE.

  12. SECURACHE DE LA EXPORTLEMN,DIN PIATA ROSETI,NU-I ZDRAVAN LA MECLA. SOLDOVEAN DE SURCEA LEMNOASA,CATA-RAMA,IL OFTICA
    AFACERILE LUI IDIOATE DE A VINDE MUNCA ALTORA.IDIOTICA IL ROADE CA NU MAI POATE SUGE BANI. ECONOMIST-meserie de cacat,aduna,scade,imparte,radical…CA CRETINACHE SCARTU,PARTU,MARTU-1 PITIC,1 CIOZVARTA DE CARNE.DECI,MESERII ZERO,ZERO.
    CEI MAI MARI HOTI SUNT CONTABILII,ECONOMISTII SI APROZARISTII.
    PE CACA-TARAMA IL INTELEG. MAI BINE MA OMOR CU MICROBUL AZMERICAN,DECAT CU MICROBUL FALIMENTULUI FURAT.
    GALIGANE DE 2 M,CU TRESE PE PIELE,TE SALUTAM,CU PATRIOTISM LIBELAL,FOST COMUNIST CU CARNET.SUCCESURI,CAPRARE.

  13. Exista teoria comform careia, modul de expunere la virus, prelungita sau nu, determina forma de boala mai grea sau mai usoara. Daca dl Catarama s-a oferit voluntar sa se expuna in aceleasi conditii pe care le-ar putea intampina o persoana in viata cotidiana, ar fi trebuit supravegheat de un specialist si cercetat ca un experiment. Am extras fragmentul din postarea unui comentator „Gica” de pe site-ul Cotidianul:
    „Cantitatea de coronavirus care provoacă infectarea (încărcătura virală) determină gravitatea bolii. Aceasta este concluzia la care a ajuns profesoara. Savanta, care face parte din Grupul consultativ științific pentru situații de urgență (Advisory Group for Emergencies- SAGE), spune că studiile arată că expunerea la un volum mare de SARS-Cov- face boala mai severă. Profesoara de la Universitatea din Brustol susține că teoria ei oferă o explicație pentru faptul că mulți dintre lucrătorii din domeniul sănătății (medici, asistente, infirmiere) – care intră în contact față în față cu pacienți grav bolnavi – au murit din cauza bolii.”

  14. @ ausweis pnl
    Cum, cum a calatorit? S-au urcat in masina si s-a dus. Ce, n-are voie?… Ok si?… A platit amenda, isi permite. Mai ales ca e neconstitutionala si o sa dea statul in judecata cu spectacol, ca, deh! e si om politic.

  15. Dle Catarama, de unul singur, fara a intra intr-o echipa de studiu, veti reusi in cel mai bun caz, sa va imunizati prin trecerea printr-o forma usoara a bolii COVID -19. Va doresc, succes!

  16. Bine, și nu i-a zbenguit nimeni o amendă de 20000 de Euro și dosar penal pentru Zădărnicirea combaterii bolilor? Dacă se molilsește și ajunge la terapie intensivă i se decontează tratamentul și spitalizarea? Sau refuză internarea și se filmează intr-o locație ascunsă cu transmisie la oră fixă la televiziunea Realiatea un Reality schow “Cataramă și virusul covid 19”. Stai și te întrebi dacă unii sunt în toate mințile.

  17. O încărcătură virală mare crește riscul ca sistemul imunitar al pacientului să fie supraîncărcat în lupta sa împotriva COVID-19.

    „Dimpotrivă, cineva care se infectează indirect ( de pildă atingând mânerul al ușii) ar putea să dezvolte simptome mult mai ușoare decât cineva care inhalează tusea unei persoane infectate.

    Pe baza acestei ipoteze, profesora Yardley avertizează că virusul poate fi mortal dacă se răspândește în familiile care locuiesc în aceeași casă, din cauza contactului strâns prelungit.” Ovidiu Druga, 7 mai

  18. Credem ca a luat mai degraba un lues de la neamurile sale din barbulesti,sau il avea anterior si s-a urcat la cap!Pronostic rezervat

  19. asta a dus liberalismul in marja de eroare, lumea uraste pe aia care exploateaza muncitorii in fabricile construite tot de muncitori.
    Pe de alta parte lumea n-are nimica cu bil gheits,care a facut avere cu proprii neuroni .

  20. Marele liberal Viorel Catarama a baut alcool sanitar „Mona”, la fel cum a baut si Aglaia Teofan,”vaduva vesela „a unuia care si el a baut alcool sanitar. Vizionati pe internet interviul vesel cu Aglaia Teofan!

  21. Cred ca intr-un astfel de experiment conteaza conditia fizica, poate un set de analize medicale conditiile de viata, forma fizica, activitati, hrana, odihna si o monitorizare a parametrilor medicali. Daca apar simptome, in a cata zi… Poate dl Catarama tine un jurnal. Se mai pune problema, contactii pe care i-a avut erau purtatori sau nu?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.