Ziua Franței. Mesajul unui francez pentru români e surprinzător INTERVIU

De Ziua Franței, Sylvain Audet‑Găinar devine, fără să-și fi propus, un ambasador al unei legături afective între două lumi. Un francez care visează în română, un român „prin adopție” care explică francezilor frumusețea limbii române, un scriitor care explorează memoria comunismului prin romanul polițist și un om care crede că România trebuie să rămână deschisă, primitoare, surprinzătoare – exact așa cum a găsit-o în prima zi, când un camion de lapte și un tren lent i-au arătat ce înseamnă solidaritatea românească.

În acest interviu acordat Cotidianul.ro, Sylvain vorbește despre identitate, limbă, cultură, surpriză, haz, diaspora și despre România pe care o iubește și pe care vrea să o vadă rămânând deschisă. O conversație care, la fel ca 14 iulie, celebrează libertatea – libertatea de a aparține, de a iubi și de a construi punți între lumi.

Cu câteva zile înainte de Ziua Franței, povestea lui capătă o lumină aparte: este povestea unui om care nu a renunțat la Franța, ci a dus-o cu el în România, lăsând ca cele două țări să se împletească perfect.

Pentru Sylvain, identitatea nu este o frontieră, ci un pod. Emoțiile îi vin în română, raționamentele în franceză, iar acasă nu mai este un loc. Este o stare care se repetă oriunde există oameni dragi. Căsătoria cu o româncă l-a scos din postura de observator și l-a așezat în miezul unei culturi pe care nu o mai studiază doar, ci o trăiește: mesele în familie, umorul, tăcerile, ritualurile mici, toate acele gesturi care nu apar în manuale, dar care definesc un popor. De altfel, după ani de zile de ascultat limba română, și de vorbit în aceeași măsură, Sylvain a scris o carte fabuloasă. Și pentru francezi, dar și pentru românii vorbitori de franceză. Aceștia pot descoperi 80 de cuvinte românești prin ochii francezilor.

Cum se împletește identitatea franceză cu viața în România și cu pasiunea pentru limba română?

Foarte bine! Nu am impresia că trebuie să aleg între cele două. Limba română nu m-a făcut mai puțin francez, iar limba franceză nu mă împiedică să înțeleg felul de a gândi al românilor. Astăzi sunt francez, dar altfel decât aș fi fost dacă nu aș fi întâlnit niciodată limba română și lumea pe care ea o poartă. Cred că am un avantaj extraordinar: pot privi aceeași situație din două culturi diferite și, uneori, asta îmi oferă perspective pe care altfel nu le-aș fi avut.

Gândiți în franceză și traduceți sau deja gândiți în limba română?

Da, gândesc în română, chiar visez în română. Dar nu tot timpul. Emoțiile îmi vin adesea în română, iar raționamentele și reflecțiile îmi vin mai degrabă în franceză. Probabil pentru că mi-am format gândirea în franceză, iar sentimentele în română.

Cum a influențat căsătoria cu o româncă felul în care priviți cultura română?

M-a obligat să ies din postura de observator. Una este să studiezi o limbă și o cultură ca lingvist sau antropolog, alta este să trăiești alături de o familie toate momentele importante ale vieții. De la cele mai fericite până la cele mai dureroase. Nu devii doar soț, ci devii și tată, ginere, unchi, văr, naș… Atunci descoperi gesturile mici, umorul, tăcerile, mesele în familie, toate ritualele și lucrurile care nu apar în niciun manual sau ghid turistic, dar care țin de inconștientul colectiv al unei culturi.

Unde e acasă acum? În România sau în Franța? Sau, poate, în alt stat?

Îmi place foarte mult cuvântul românesc acasă, tocmai pentru că nu desemnează doar un loc. Pentru mine, acasă este acolo unde există oameni pe care mă bucur să-i revăd. Astăzi mă simt acasă și în Franța, și în România. Și oriunde trăiesc sau aș trăi. Sunt, până la urmă, un adevărat francez din diaspora!

Ce mesaj ați transmite românilor de Ziua Franței și francezilor care descoperă România pentru prima dată?

Românilor le-aș spune să nu subestimeze frumusețea propriei limbi. Se pare că uneori trebuie să vină un străin ca să le amintească acest lucru. Și să nu uite că România este o țară primitoare, care acceptă diferențele, care, cel puțin mie, mi-a deschis larg brațele, care m-a, cred, integrat în ciuda diferențelor mele și care m-a primit atât de bine încât uneori nu mai încăpeam în pantalonii mei. Aceasta este România pe care o cunosc și pe care o iubesc. Iar francezilor care descoperă România pentru prima dată le-aș spune să vină fără prejudecăți. Au mai mult de învățat de la această cultură decât cred, în general.

Vă mai surprinde România? Dar românii? Ce ați învățat aici și nu ați fi putut învăța în Franța?

Românii mă surprind în fiecare zi. Tocmai de aceea încă fac videoclipuri. Dacă România ar fi devenit previzibilă pentru mine, nu aș mai avea nimic de povestit. Ceea ce mă surprinde cel mai mult este creativitatea acestui popor, și mai ales creativitatea limbii române. Are un potențial mereu reînnoit. Cred că nu există nicio limită pentru creativitatea ei. Este o limbă care nu încetează să se reinventeze.

Scrieți romane polițiste. De ce ați ales acest gen pentru a explora istoria recentă a României și moștenirea comunismului?

Pentru că romanul polițist este un instrument extraordinar pentru a explora memoria unei societăți. O anchetă înseamnă întotdeauna că trecutul refuză să dispară. Tocmai de aceea mi s-a părut genul ideal pentru a vorbi despre comunism. O perioadă despre care nu este întotdeauna ușor să vorbești, dar pe care nu o poți evita dacă vrei să înțelegi România de astăzi.

Videoclipurile dumneavoastră despre limba română au devenit foarte populare. Care este cea mai amuzantă reacție pe care ați primit-o de la români?

La început am realizat aceste videoclipuri pentru a-i face pe francezi să descopere limba română. Nu mă așteptam ca ele să fie urmărite în primul rând de români. Iar cea mai frumoasă reacție este atunci când cineva îmi spune: „Nu mi-am dat seama niciodată cât de frumoasă este limba noastră până când am auzit-o explicată de un francez.” Eram convins că românii știau deja acest lucru. Dacă astăzi reușesc să-i fac pe români să-și privească propria limbă cu alți ochi, înseamnă că mi-am atins scopul. Și mai frumos este că mulți dintre ei distribuie apoi videoclipurile mele prietenilor lor francezi. Simt că facem echipă și asta mă bucură enorm.

Există un cuvânt sau o expresie românească pe care o considerați imposibil de tradus perfect în franceză? Dacă da, care este aceasta?

Multe expresii nu pot fi traduse fără să-și piardă o parte din farmec. Dar, pentru mine, cel mai bogat cuvânt din limba română este „haz”. În franceză există cuvântul „humour”, dar nu înseamnă exact același lucru. „Haz” are căldură, autoironie și o anumită complicitate. Expresia „a face haz de necaz” m-a impresionat încă de la început. Ea spune că uneori cea mai bună formă de rezistență este să continui să zâmbești. Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am învățat de la români.

Dacă ar trebui să recomandați unui francez trei motive pentru care să viziteze România, care ar fi acestea?

Mai întâi limba, una dintre cele mai surprinzătoare limbi romanice. Apoi oamenii. Și, în sfârșit, faptul că România îți oferă încă posibilitatea de a mai fi surprins. Într-o Europă din ce în ce mai uniformizată, acest lucru este foarte prețios.

Care este cea mai românească experiență pe care ați trăit-o vreodată?

Cred că una dintre cele mai românești experiențe pe care le-am trăit a avut loc chiar în prima mea zi în România. Mașina familiei care mă găzduia s-a stricat pe drum, undeva după Brașov, și am fost nevoiți să improvizăm: așteptare, camion de lapte, gară, trenuri lente până la Târgu Mureș. Ce m-a marcat nu a fost aventura în sine, ci felul în care oamenii au reacționat. Nimeni nu s-a panicat. Nimeni nu a dramatizat. Toată lumea a început să caute soluții, împreună. Am simțit atunci o formă de calm, o solidaritate și un spirit practic pe care le-am regăsit de multe ori în România. Cred că asta m-a impresionat cel mai mult: felul în care românii găsesc împreună soluții atunci când apar dificultăți.

Mesajul pentru România și români

Există o România pe care o cunosc și pe care o iubesc, care este o Românie foarte deschisă, foarte tolerantă. Știu însă cum există și în ultima vreme. Mi se pare că s-a cam închis, iar eu am început să vorbesc din ce în ce mai mult despre România pentr că vreau ca ea să nu se închidă. Mi-aș dori să rămână cu energia asta bună, deschisă, primitoare pe care o au românii.