Ziua Porţilor Deschise la ISU Bucureşti

De Ziua Pompierilor din România, cele 21 de subunităţi operative din cadrul ISU Bucureşti vor fi deschise vineri publicului.

De Ziua Pompierilor, vor fi organizate mai multe evenimente între care un ceremonial comemorativ şi o expoziţie de tehnică.

De dimineaţă și până în jurul prânzului va avea loc ceremonialul comemorativ de cinstire a eroilor pompieri, urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori la „Monumentul Eroilor Pompieri”, se arată într-un comunicat al ISU Bucureşti.

De asemenea, în parcul „Carol I” (intrarea dinspre b-dul Mărăşeşti), de la ora 10,00 până la 18,00 se va prezenta o expoziţie de tehnică deschisă tuturor celor dornici să cunoască mijloacele de intervenţie ale pompierilor.

Patru plutoane de pompieri vor participa, de la ora 14,50, la defilarea cu cântec (acompaniate de muzica reprezentativă a ISU Bucureşti) pe itinerariul Piaţa Tricolorului (Cercul Militar Naţional) – Calea Victoriei (spre Palatul CEC) – str. Franceză – Piaţa Sfântul Anton.

Ziua Pompierilor din România oferă prilejul de rememorare a tradiţiei istorice de 165 de ani a eroilor pompieri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.