Ziua rezistenței romilor: Superioritatea pe baza culorii e rasism INTERVIU Gelu Duminică

Gelu Duminică, sociolog și activist de etine romă, transmite că e nevoie ca Ziua rezistenței Romilor să fie celebrată deoarece e foarte important să înțelegem că „la un moment dat îți câștigi demnitatea sau recâștigi demnitatea prin faptul că te ridici împotriva opresorului”.

În societatea de astăzi, vedeți vreun progres în ceea ce privește discriminarea cu privire la persoanele rome?

Sigur că progresul există. Dar suntem departe de unde ar trebui, cu siguranță. Însă, inclusiv faptul că, uite, avem articole pe subiectul ăsta, e un progres de netăgăduit față de acum 20 de ani, că nu știa nimeni despre subiectul ăsta sau despre sclavie sau Holocaust. Și atunci, e de netăgăduit orice progres pe zona asta, ca în multe alte zone.

„Noi, romii vs voi, românii”

Care sunt, în continuare, barierele, piedicile puse de societatea noastră?

Necunoașterea, dihonia, bulele astea „noi versus ei”, care de foarte multe ori are și legătură cu „noi romii, voi românii” și invers, „noi românii, voi romii”. Cred că de fapt, noi încă avem o problemă cu stima de sine identitară, că nu înțelegem ce înseamnă a fi român și faptul că a fi român nu înseamnă doar că ești urmașii lui Decebal și Traian, ci mult mai mult de atât. Înseamnă și cele foarte multe minorități care sunt aici încă de la începuturile identității noastre. Adică, să înțelegeți, romii 1365, prima atestare documentară, prima identitate statală în spațiul ăsta, 1330, Țara Românească. Adică, să înțelegeți, suntem de acolo. Prima atestare documentară a romilor e la 30 de ani după ce Țara Românească, ca identitate, a fost înființată. De la începuturile începuturilor.

Și cred că trebuie să fim mai relaxați cu identitatea noastră națională și să nu o vedem doar atât de rigid. Sunt și multe alte influențe și multe alte contribuții care formează identitatea asta numită România, care, ca orice identitate, este un construct social.

Asta e marea problemă. Faptul că noi încă suntem foarte rigizi în a ne defini ca popor și suntem mai degrabă vărsători de dihonie, tocmai pentru că avem o stimă identitară foarte slabă și orientată mai degrabă către trecut.

În continuare, o parte din societate susține că e o sensibilitate prea mare: „Domnule, dar nu mai avem voie să spunem nimic, cuvântul cu ț, nu mai avem voie să folosim niciun cuvânt”. Aș vrea să explicați de ce este o problemă, de ce ar trebui să înțeleagă oamenii în continuare că este o problemă, că nu poți vorbi așa cum vrei tu, până la urmă.

Pentru că libertatea ta o ai până în momentul în care libertatea mea este încălcată. Și uite, dumneavoastră, doamnelor, considerați acum „muiere” peiorativ. Apropo, până acum 20-30 de ani nu era. La noi, „muierea” era femeia pe pământ a bărbatului.

În momentul de față, femeile consideră că „omul meu”, „femeia mea”, această categorisire pe care o făceam în interiorul familiei este profund jignitoare și trebuie să le ajustăm.

Limba este un organism viu. Nu mai folosim aceleași cuvinte și aceleași etichetări ca acum 30-100 de ani. Și nici nu mai putem să ne batem femeia, pentru că, uite, evoluție. Și v-am dat câteva argumente. Deci v-am dat argumentul legal, argumentul social, că libertatea ta se termină în momentul în care libertatea mea este încălcată. Argumentul lingvistic, faptul că limba evoluează. Și argumentul bunului-simț.

Nu pot să clamezi dreptul meu de a te numi cum vreau eu.

Adică dacă dumneavoastră spuneți „termenul ăla mă deranjează, nu vreau să mă numești cum îți vine ție”, eu nu trebuie să justific chestia asta, pentru că dreptul dumneavoastră de a vă defini nu are legătură cu cum vă definesc eu. Este dreptul dumneavoastră de a vă defini. Adică aveți voie să spuneți că sunteți cine vreți dvs să fiți, până în momentul în care libertățile mele fundamentale nu sunt încălcate.

Cele mai deranjante stereotipuri pentru comunitate?

Privirea, din punctul meu de vedere, este cea mai deranjantă. Angoasa, lipsa de curiozitate. Faptul că mă bagi în aceeași oală cu cine crezi tu, fără ca tu să te bagi în aceeași oală…

Cred că cea mai ciudată chestie pentru mine este că ce ție nu-ți place îmi faci mie. Că ție nu-ți place să te compari cu, știu eu, cu infractorii, cu oamenii care nu se spală și să se spun că „toți sunt la fel”.

De ce îmi faci tu mie asta? Decât că te consideri superior din născare? Iar superioritatea asta din născare, pe baza culorii, asta e rasismul. Inconștientizarea rasismului. Faptul că tu nu te consideri rasist, dar ai atitudini rasiste… Adică n-ai cum să te consideri superior unora pentru că ești bărbat și să zici „dar eu nu sunt misogin”. N-ai cum să te consideri superior unora pentru că ești heterosexual și să zici „eu nu sunt homofob”. E dublu standard.

Și o ultimă întrebare ar fi ce credeți că ar trebui să facem astfel încât să ajungem să fim deschiși?

Să înțelegem că diversitatea e în jurul nostru, mai mult decât o vedem, și că fiecare merită să fie tratat în funcție de ceea ce face, nu de ceea ce credem că ar face. Și că, în universul meu, eu sunt cel responsabil. Și că cel mai simplu e să nu mai arunc vinovăția și responsabilitatea către ceilalți. Cred că e pur și simplu o chestiune de responsabilizare. Și să înțelegem că lumea asta arată și cum facem noi să arate.

Ca urmare a acțiunilor de exterminare a romilor din Europa, derulate de către Germania nazistă și aliații săi de la acea vreme, numărul victimelor este estimat între 200.000 și 500.000, însă cifra reală poate fi mai mare.