Ziua şi regulile pentru capitală: Ultima variantă a restricţiilor decisă de CMSU

La toate evenimentele este permisă participarea persoanelor care sunt vaccinate sau a celor care au trecut prin boală.

Ziua şi regulile pentru capitală: Ultima variantă a restricţiilor decisă de CMSU

La toate evenimentele este permisă participarea persoanelor care sunt vaccinate sau a celor care au trecut prin boală.

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, a luat o serie de măsuri care au intrat în vigoare începând cu 3 octombrie, ora 00:00.

În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane și cu purtarea măştii de protecţie.

La toate evenimentele este permisă participarea persoanelor care sunt vaccinate sau a celor care au trecut prin boală.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00.

Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă dacă incidența cumulată la 14 zile în Municipiul București este mai mare de 6/1.000 locuitori.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistența medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului anti Covid- 19;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Atestarea vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Ce viseaza noaptea, pun in practica dis de dimineata! Asta se intampla cand nu exista lege aprobata de parlament!

  2. „cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane”
    prima dat erau 2 metrii apoi 1,5 metrii
    astia ne baga in groapa cumuna!

  3. botnita e semnul obedientei sclavilor statului medical-fascist. sclavetii crotaliati behaie de fericire in timp ce sunt impinsi in abator

  4. Nazistii si-au mai batut un cui in sicriu, desi ieri s-au speriat !
    Ei sint atit de inraiti, sau santajati incit nu mai judeca obiectiv !
    Acum e momentul, NU EZITATI, SA-I DISTRUGEM !!!

  5. FARA ALOGENI IN FUNCTII PUBLICE ! FARA COZI DE TOPOR IN FUNCTII PUBLICE! JOS IOHANIS ! JOS HELLVIG ! JOS ARAHAT! JOS TOTI ALOGENII ! spune:

    „ROMANIA E UN STAT ESUAT”

    „GURA PACATOSULUI ADEVAR GRAIESTE” SAU FIECARE PASARE PRE LIMBA EI PIERE” SPUNE VORBA STRAMOSEASCA…DACA SINGUR RECUNOASTE,  PENTRU CA ASTA E DE FAPT SI REALITATEA, INDIVIDUL ALOGEN PARAZIT AL CARUI NUME NICI NU TREBUIE AMINTIT, CARE REPREZINTA RAUL POLITIC SUPREM DIN ACEASTA TARA, EL CARE A DEZBINAT SI A SEMANAT URA IN POPOR CU RANJETUL LUI  PERFID, CARE SI-A LUAT PE PERSOANA FIZICA GUVERNUL LUI, PARLAMENTUL LUI, „JUSTITEA” LUI, SERVICIILE LUI…PENTRU A FAVORIZA PE STRAINI, PE ALOGENII LUI, CORPORATIILE, MULTINATIONALELE SI BANCILE OCCIDENTULUI IMPERIALIST IUDEOMASON, CARE A ACAPARAT ECONOMIA, RESURSELE, PADURILE, PAMANTUL AGRICOL STRAMOSESC… CUM DE SE MAI AFLA IN FRUNTEA STATULUI ACEST ALOGEN PARAZIT ?????!!!!!!

  6. In cursul zilei de ieri, un nene idiot pe un post de televiziune , fara ca moderatoarea sa l contrazica, spunea ca nu exista discriminare intre vaxxinati si nevaxx, deoarece discriminarea se refera la persoane in situații identice , ori daca unul e vaxx iar altul e nevaxxinat situatiile sunt diferite. Tocmai aici e problema, discriminarea se bazeza pe ceva, pe rasa , pe etnie, pe religie ( religia e chiar o optiune ca si vaccinul) pe orientare politica…. etc. Acel neica de ieri e chiar un tampit.

  7. fratilor nu achiesati la ordine si hotarari ilegale! LEGISLATIA ABUZIVA TREBUIE INCALCATA ! ESTE DATORIA NOASTRA CA CETATENI SA NU NE SUPUNEM CIVIC ABUZURILOR PE CARE EI LE NUMESC HOTARARI CARE INCALCA CONSTITUTIA ROMANIEI DIN MARTIE 2020! LUPTATI PENTRU DREPTURILE CONSTITUTIONALE! UN DREPT INCALCAT SI ACCEPTAT ASTFEL DE POPULATIE VA FI UN DREPT PIERDUT PENTRU TOTDEAUNA! AM TRAIT IN DICTATURA! STIU CE INSEAMNA ! NU LASATI DREPTURILE CASTIGATE IN 1989 SA FIE LUATE ASTAZI! MAINE NE VOR LUA COPIII – VEZI I M B ECI LUL PRELIPCEANU – CE VOM FACE ATUNCI?! DREPTURILE SE CASTIGA PRIN VARSARE DE SANGE, DE ACEEA NU SE DAU NICIODATA PE TAVA UNUI „STAT” CRIMINAL !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.