Zoe Petre sugerează că Funeriu i-ar asculta telefonul

Fostul consilier prezidenţial Zoe Petre sugerează că ministrul Educaţiei Daniel Funeriu ar fi avut acces la convorbirile sale private în care critica înlocuirea conducerii Bibliotecii Central Universitare (BCU). „Acum cîteva seri, la colţul dintre Calea Victoriei şi str. Câmpineanu, m-au interpelat aproape simultan două persoane: cel dintâi era – sau susţinea că este, cu multă […]

De cotidianul.ro - Autor
Zoe Petre sugerează că Funeriu i-ar asculta telefonul

Fostul consilier prezidenţial Zoe Petre sugerează că ministrul Educaţiei Daniel Funeriu ar fi avut acces la convorbirile sale private în care critica înlocuirea conducerii Bibliotecii Central Universitare (BCU). „Acum cîteva seri, la colţul dintre Calea Victoriei şi str. Câmpineanu, m-au interpelat aproape simultan două persoane: cel dintâi era – sau susţinea că este, cu multă […]

Fostul consilier prezidenţial Zoe Petre sugerează că ministrul Educaţiei Daniel Funeriu ar fi avut acces la convorbirile sale private în care critica înlocuirea conducerii Bibliotecii Central Universitare (BCU).

„Acum cîteva seri, la colţul dintre Calea Victoriei şi str. Câmpineanu, m-au interpelat aproape simultan două persoane: cel dintâi era – sau susţinea că este, cu multă timiditate, jenă şi perifraze sfioase – un şomer din Gorj, venit la Bucureşti pentru un consult medical, care avea nevoie de bani de tren. Celălalt, mult mai agresiv, era dl. ministru Daniel Funeriu, care s-a oprit din mersul său grăbit către B1 ca să-mi spună apăsat că sunt prost informată. A binevoit chiar, după câteva secunde de suspans, să precizeze în legătură cu ce anume eram prost informată: în legătură cu concursul prin care s-a schimbat conducerea Bibliotecii Centrale Universitare. Nu am apucat nici să mă mir cu voce tare CUM de a aflat d-sa că mi-am manifestat dezaprobarea pentru înlocuirea brutală a directorului care redase BCU panaşul Fundațiilor Regale cu o cuconiţă anonimă din camarila PD-istă. Cum nu pot să împing trufia până a-l bănui pe dl. ministru că îmi citeşte blogul, şi cum mă îndoiesc că petiţia pe care mulţi am semnat-o i-a reţinut atenţia într-atît încât să mă găsească taman pe mine printre sutele de semnatari, ce-mi mai rămâne? Telefonul, vezi bine. Pârdalnicul! Oare chiar aşa de mulţi fani nemărturisiţi să am în ascultare încât să afle mintenaş dl ministru al Educaţiei că am comentat telefonic cu câţiva prieteni – şi cu mult năduf – povestea de la BCU?”, se întreabă retoric, Zoe Petre pe blog.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.