1.643 de euro, salariul mediu în Hidroelectrica

Salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariaţii companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, fiind o situaţie „atipică”, potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica.

„Contractul colectiv de muncă în Hidroelectrica, încheiat în 2005 şi care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei şi încurajează nemunca „, a declarat vineri într-o conferinţă de presă Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, citat de MEDIAFAX.ro.

Euro Insol a publicat vineri raportul privind cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a companiei de stat, cel mai mare producător de energie din România. Conform raportului, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către „băieţii deştepţi”, managementului deficitar, investiţiilor neperformante şi secetei prelungite, dar şi a altor factori, precum costurile cu apa uzinată, contractul colectiv de muncă şi achiziţia de energie de la terţi.

Potrivit raportului, ponderea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenţa de 59% este reprezentată de sporuri şi indemnizaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.