11 bănci vor să participe la ‘Prima Casă 4’

Un număr de 11 bănci, reprezentând peste 80% din volumul portofoliului de garanţii, şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea Programului „Prima Casă”, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a finalizat toate procedurile interne legate de acest program. FNGCIMM afirmă, într-un comunicat remis vineri AGERPRES, că în urma unei declaraţii […]

De cotidianul.ro - Autor

Un număr de 11 bănci, reprezentând peste 80% din volumul portofoliului de garanţii, şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea Programului „Prima Casă”, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a finalizat toate procedurile interne legate de acest program. FNGCIMM afirmă, într-un comunicat remis vineri AGERPRES, că în urma unei declaraţii […]

Un număr de 11 bănci, reprezentând peste 80% din volumul portofoliului de garanţii, şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea Programului „Prima Casă”, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a finalizat toate procedurile interne legate de acest program.

FNGCIMM afirmă, într-un comunicat remis vineri AGERPRES, că în urma unei declaraţii a preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, doreşte să reamintească etapele obligatorii privind relansarea programului „Prima Casă”.

În acest sens, Fondul subliniază că, potrivit responsabilităţilor sale, încă din data de 2 mai, a elaborat şi transmis băncilor partenere, spre analiză, proiectul de Protocol – cadru. Băncile au făcut fiecare propriile observaţii care au fost discutate, coroborate şi preluate de Fond în forma definitivă a Protocolului – cadru, transmisă Ministerului Finanţelor Publice pe 9 mai.

Conform legii, Protocolul trebuie aprobat printr-un ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi al ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi publicat în Monitorul Oficial, iar după publicare Protocolul va putea fi semnat de FNGCIMM cu băncile care şi-au exprimat opţiunea de a intra în program.

FNGCIMM precizează că băncile au obligaţia de a-şi actualiza normele interne de creditare şi de a le supune spre aprobare Băncii Naţionale a României, actualizarea normelor fiind legată de modificările cadrului legal aduse prin OUG 33/2011 şi HG 404/2011, fără a exista implicaţii legate de publicarea Protocolului – cadru, care nu poate completa sau schimba conţinutul actelor normative de nivel superior, menţionate anterior.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.