În trei dintre pieţele sectorului 6, elevii din clasele primare vor avea, sâmbătă, propria expoziţie cu vânzare de cadouri de Paşte. Micii creatori de felicitări, ouă încondeiate, iepuraşi şi puişori ornamentali vor avea ocazia să îşi vândă „operele” în spaţii special amenajate în Piaţa Chilia Veche, Piaţa Giuleşti şi pe esplanada care mărgineşte Parcul Drumul Taberei. Între orele 10.30 şi 14.30, peste 200 de copii vor face un exerciţiu de marketing încercând să îi atragă pe trecători, să îi convingă de frumuseţea exponatelor şi să le vândă obiectele create de ei înşişi.
Acţiunea este parte a programului „Să mâncăm sănătos!”, derulat de Inspectoratul Şcolar al Sectorului 6, aşa că, la final, toţi expozanţii vor primi din partea organizatorilor premii constând atât în cărţi, diplome şi rechizite, dar mai ales fructe şi sucuri naturale.