România liberă dusă cu Pluto după Traian Băsescu

Şoc şi groază a răspândit România liberă – fostul ziar al Opoziţiei Democrate a României – când, în ciclul “Cântarea Puterii”, a publicat un articol prin care se induce ideea că strigătul neinsipirat al poliţiştilor, din faţa Palatului Cotroceni, acela cu  “Ieşi afară javră ordinară”, ar fost un prim-pas spre o tentativă eşuată de lovitură de stat. Şi precum în bancul de odinioară cu “motoraşe-tractoraşe”, în care era vorba despre un client al unei secţii de “glumeţi”, atentatorii din spatele poliţiştilor erau revoluţionarii conduşi printre altele şi de …  Pluto. Fragmente din textul de un haz nebun, o odă în metru limbic la adresa puterii Excelenţei Sale Traian, mai jos:

 

 […]

PDL se opune creşterii natalităţii

În plenul de miercuri din Camera Deputaţilor s-au înregistrat dezbateri tensionate la un proiect pentru completarea legislaţiei privind trusoul pentru nou-născuţi. Cei din PDL s-au opus categoric proiectului, dar la un moment dat trebuiau să contrazică un discurs al lui Traian Băsescu aşa că au preferat să retrimită proiectul la comisie. În timpul dezbaterilor, Aura Vasile (PSD) i-a urat liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, „să poată să nască patru gemeni”.

[…]

Ce-i tulbură pe bărbaţi?

Când vine vorba de seducţie, femeile aleg deseori fuste scurte şi tocuri înalte pentru a-şi pune în evidenţă picioarele. Un nou studiu arată însă că degeaba.Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că armele de seducţie ar fi de fapt […]

Fără Fotografie

Publicarea interceptărilor telefonice pune în pericol guvernul Berlusconi

Aliaţii fostului vicepremier şi ministru de Externe italian Gianfranco Fini vor decide, miercuri, soarta guvernului condus de Silvio Berlusconi. Acesta a cerut un vot de încredere din partea Camerei Deputaţilor, după ce coaliţia de guvernare a fost părăsită de susţinătorii […]

BNR include între riscurile asupra inflaţiei contextul social şi politic intern

Posibilele efecte inflaţioniste de runda a doua din majorarea TVA de la 19 la 24%, incertitudinile privind efectele măsurilor de consolidare fiscală şi situaţia curentă de pe scena socială şi politică internă impun o politică monetară prudentă, potrivit CA al […]

Stelian Tănase este noul director general al Realitatea TV

Stelian Tănase va ocupa funcţia de director general al Realitatea TV, înlocuindu-l pe Cătălin Popa, în timp ce Anamaria Lembrău va fi director editorial al postului, a declarat pentru Mediafax Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu. „Funcţia de […]

Bodu cere înlocuirea termenului rom cu ţigan

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a depus o moţiune de rezoluţie a Parlamentului European prin care solicită înlocuirea termenului „rom” cu „ţigan”. Înlocuirea termenului „rom” este justificată de europarlamentarul român prin confuzia pe care cuvântul respectiv o creează, acesta făcând trimitere […]

„Eroinele mele iubesc cu patimă”

Seducătoarea Medeea Marinescu alături de marele actor francez Daniel Auteuil umple panourile de afişaj în Franţa întreagă. Se lansează chiar acum cu mare tam-tam filmul „Donnant donnant”, în care actriţa de la Teatrul Naţional este mare vedetă.

[…]

Fără Fotografie

Voronin cere condamnarea lui Boc de către Uniunea Europeană

Vladimir Voronin a cerut Uniunii Europene să condamne „declarațiile revanșarde” ale prim-ministrului român Emil Boc, pe care le-a calificat sfruntate și umilitoare, scrie Unimedia. Solicitarea a fost pronunțată de către liderul comuniștilor într-un interviu acordat Itar-Tass, comentând discursul public al […]

Prima grădină verticală din România

ECOTIC construieşte, în Bucureşti, prima grădină verticală din România, în formă de arcă, simbol al Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat. Evenimentul va reuni cele mai importante proiecte dedicate mediului desfăşurate în 2010 de organizaţii, instituţii şi companii, ce pot […]

Premierul, judecat pentru criza economică

Fostul premier islandez Geir Haarde, 59 de ani, va fi inculpat pentru neglijenţă în dosarul prăbuşirii sitemului bancar islandez, în 2008. Decizia a fost luată de parlament, cu 33 de voturi pentru şi 30 împotrivă. Haarde a demisionat în ianuarie […]

EBA şi Gigi Becali, preocupaţi de rutele alternative de energie

Mai mulţi eurodeputaţi români, printre care şi Elena Băsescu, fiica preşedintelui, şi Gigi Becali, patronul Stelei, au insistat săptămâna trecută în Parlamentul European, asupra rutelor alternative de energie care să aprovizioneze UE. Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o propunere […]

Ghişe: Asociaţiile de jurnalişti sunt primele chemate să amendeze Legea jurnalistului

Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că depunerea proiectului de lege intitulat „Legea jurnalistului” la Senat obligă părţile interesate, respectiv asociaţiile de jurnalişti, să avanseze amendamente, întrucât acesta intră în dezbatere parlamentară. „Depunerea acestui proiect […]

Curtea Constituțională a amânat Legea pensiilor

Curtea Constituţională (CC) a amânat, miercuri, pentru 6 octombrie, soluţionarea sesizărilor PNL şi PSD privind neconstituţionalitatea Legii sistemului unitar de pensii publice. Să fie cumva vreo legătură între amânarea dezbaterii de către Curte și cel mai mare miting al sindicatelor, anunțat pentru 7 octombrie?

Curtea Constituţională decide dacă sancţionează sau nu frauda secolului[…]

Vaya con Dios revine în România

Vaya con Dios revine în România, pentru un concert care va avea loc pe 11 noiembrie la Fratelli Studios din Capitală, informează eventim.ro. Biletele pentru concertul Vaya con Dios sunt disponibile la preţul de 200 de lei. Povestea formaţiei a […]

Anca Boagiu nu exclude disponibilizări la CFR

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, s-a întâlnit marţi cu liderii sindicatelor feroviare şi au convenit continuarea discuţiilor care vizează eficientizarea companiilor de cale ferată, prin disponibilizări, absorbţia fondurilor europene şi reducerea cheltuielilor. „Continuarea programului de restructurare este singura şansă […]

Fără Fotografie

Persoanele cu restanţe la asigurările de sănătate, executate silit prin ANAF

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede că ANAF va executa silit persoanele fizice care nu îşi achită la termen contribuţiile datorate fondului asigurărilor sociale de sănătate. Propunerea a fost adoptată de Senat cu 61 de voturi „pentru”, […]

Hossu şi alţi nouă sindicaliști, amendaţi cu câte 10.000 de lei

Liderii „Cartel Alfa” Bogdan Hossu şi Toader Paraschiv, preşedintele SNFP Sebastian Oprescu, precum şi alţi şapte participanţi la discuţiile de la Palatul Cotroceni din timpul mitingului ilegal din 24 septembrie au primit amenzi de câte 10.000 de lei, aceştia spunând că le vor contesta în instanţă.

[…]