Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a început ieri un turneu oficial, de cinci zile, în Golful Persic cu un popas religios, potrivit realitatea.net. Prima etapă a constituit într-o vizită la Marea Moschee a Şeicului Zayed din emiratul Abu Dhabi. Aceasta este cea mai mare din Golful Persic şi una dintre cele mai mari […]

Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minimă garantată acordată, în prezent, sub forma unei indemnizaţii sociale, vor fi îngheţate în 2011, iar contribuţiile de asigurări sociale percepute angajatorului şi angajatului nu vor scădea sub nivelul actual, potrivit Mediafax. Valoarea punctului de pensie va fi menţinută în 2011la 732,8 lei. Pensia socială minimă garantată, acordată în […]

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis miercuri în favoarea indexării anuale cu 3,7% a salariilor funcţionarilor instituţiilor europene, după ce statele membre reduseseră la jumătate această majorare, informează AFP. În decembrie 2009, guvernele au fixat la 1,85% creşterea salarială pentru cei aproximativ 46.000 de funcţionari ai instituţiilor europene, invocând contextul austerităţii economice. Comisia Europeană […]

La 20 de ani de la marea vărsare de sânge din decembrie 1989, România arată ca un animal bolnav şi hăituit. Ne uităm în urmă şi nu ne vine să credem că au trecut două decenii de speranţe zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a împlinit. În jurul nostru domnesc stagnarea şi deziluzia, începuturile neterminate, politica murdară, cu degetul pe trăgaci, manipularea televizată. Lipsesc o viziune, un proiect naţional de salvare. Lipseşte harta viitorului.

Interviu realizat de Ion Longin Popescu pentru „Formula AS”

Palatul Victoria plăteşte o factură uriaşă la întreţinere. Costurile lunare cu apa, curentul, paza şi colectarea gunoaielor sunt cât pentru un întreg cartier bucureştean sau cât pentru un oras mai mic de provincie. Pe primele nouă luni ale acestui an, factura a depăşit două milioane şi jumătate de euro. Palatul Victoria înseamnă o clădire de […]

Peste zece procente dintre românii care pleacă la muncă în afara ţării sunt tineri cu vârsta sub 24 de ani, potrivit unui sondaj Tjobs. Conform sondajului, 11% dintre românii care îşi caută de lucru peste hotare au vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani. Totuşi, majoritatea românilor care pleacă la muncă în străinătate sunt […]

Executivul a aprobat proiectul legii care prevede introducerea coplăţii în sistemul medical. După aprobarea legii şi în Parlament, pacienţii vor fi obligaţi să achite o taxă pentru serviciile medicale cu excepţia urgenţelor. Acest sistem va fi introdus, cel mai probabil, la mijlocul anului viitor, a declarat ministrul Sănătăţii Cseke Attila. 8,6 milioane de oameni vor […]

Gruparea clujeană anunţă că a renunţat la serviciile antrenorului său pentru gesturile nervoase din timpul partidei cu FC Basel din Liga Campionilor de marţi seară şi îşi cere scuze pentru atitudinea acestuia. În locul său antrenor principal va fi Alin Minteuan. „Clubul CFR 1907 Cluj a decis să renunţe la serviciile antrenorului Sorin Cârţu. Pentru […]

În nebunia creată de bătălia între poliţai şi politicieni, pâş-pâş trece şi ştirea că România va traversa o criză alimentară! Televiziunile se rezumă să lanseze o întrebare. O fi adevărat? Chiar România să traverseze o asemenea criză? Cimitirele până acum adormite încep să freamăte. Valuri de pământ se ridică şi coboară ca într-un basm. Strămoşii […]

Un studiu comandat de Asociaţia „Pro Democraţia” arată că majoritatea românilor nu sunt mulţumiţi de ce a ieşit ca urmare a introducerii votului în sistem uninominal. Nici nu au cum să fie pentru că, de fapt, nu ei i-au ales pe deputaţi şi senatori, ci formaţiunile politice. Partidele i-au ales şi i-au pus pe liste pe cei care trebuiau să devină parlamentari, în baza unor calcule politice făcute pentru fiecare colegiu în parte.

Riscul ca zona euro să se destrame sau să nu mai funcţioneze normal este foarte real, cauza fiind criza datoriilor din statele aflate la periferia uniunii monetare, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe al Slovaciei, Ivan Miklos. Avertismentul ministrului slovac vine în contextul discuţiilor pentru definitivarea unui pachet de ajutor financiar pentru Irlanda şi susţine […]

Premierul Emil Boc a declarat la TVR1 că procesul de restructurare va continua şi în 2011 şi speră că se va ajunge la creştere economică. „Procesul de restructurare, prin faptul că se ocupă un post din şapte, va continua şi, de asemenea, procesele de restructurare începute anul acesta îşi vor continua cursul şi în anul […]

Premierul Emil Boc a delclarat la TVR1 că în interiorul Coaliţiei nu au fost divergenţe şi că Opoziţia a fost cea care a boicotat legi foarte importante. Întrebat despre tensiunile din Coaliţie generate de Legea educaţiei, Boc a spus: „De ce ar avea o problemă Coaliţia? Nu a fost niciun obstacol în Coaliţie. Nici tensiuni […]

Salariile angajaţilor din Ministerele Finanţelor şi Muncii au fost menţinute în mod deliberat la nivelul cel mai mic din sistem, pentru a fi compensate prin stimulente acordate indiferent de performanţe, astfel fiind lăsată şefului instituţiei o marjă foarte mare de manevră, afirmă premierul Boc.   „La Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii în mod deliberat salariile […]

Eurodeputatul PDL Cristian Preda spune că este dispus să intre în competiţia internă din partid de desemnare a candidatului pentru primăria Capitalei şi că, dacă este cel mai bine plasat dintre toţi, se va angaja în cursă. „Susţin ideea organizării de competiţii interne pentru desemnarea candidaţilor, deschise inclusiv unor membri intraţi recent. O asemenea competiţie […]

Reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 10%, adoptată de Senat, reprezintă o măsură care nu poate fi aplicată în prezent şi nu va fi aprobată de către Camera Deputaţilor, care este camera decizională în acest caz, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc.   „Această măsură nu poate fi aplicată în acest […]

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, miercuri, la Strasbourg, că social-democraţii intenţionează să depună moţiune de cenzură în cazul în care Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legea salarizării unice.   „Este o mare minciună care trebuie demonstrată. Nu vor creşte salariile şi în niciun caz cu 15%. Boc şi Botiş îi mint pe oameni”, […]

Meme de la Antena 1, cum este alintată reporteriţa Mihaela Moise, n-a suportat afrontul profesional al Şişcancăi de la Kanal D, cum este cunoscută a lu’ Mădălin Ionescu. Afrontul de a-i tulbura exclusivitatea interviului cu soţul proaspetei moarte de la Operă. Sărmana talentată artistă Roxana Briban nici nu se răcise bine după joaca de-a de-a „jos venele !” şi bărba’su nu se mai descocoţa de pe ecranele televizoarelor. Între o repriză de priveghi şi o lumânare aprinsă, live-urile televiziunilor cu proaspătul văduv erau Na Capela. Adică din faţa capelei mortuare unde se afla trupul neînsufleţit al Sinucisei de la Operă.

Social-democraţii sunt creditaţi cu 38,5% din intenţiile de vot ale electoratului, în timp ce Victor Ponta îi ia faţa lui Crin Antonescu la capitolul încredere. Preşedintele Traian Băsescu este cotat cu doar 10% la acest punct, arată un sondaj realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic.

Instituţiile publice vor avea la dispoziţie maximum 18 luni pentru a se înregistra în Sistemul Naţional de Plată a Taxelor şi Impozitelor după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre în acest sens. Cele mai importante administraţii publice vor fi înregistrate însă de la 1 ianuarie 2011, a precizat ministrul Comunicaţiilor Valerian […]