Inflaţia ar putea amâna intrarea României în mecanismul european al ratelor de schimb – ERM II, iar aceasta este o condiţie esenţială pentru aderarea la zona euro, a declarat, marţi, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina.  „Aderarea României la zona euro înseamnă că ai un instrument suplimentar la îndemână, dar […]

Un antrenor din Danemarca şi-a pierdut cumpătul în timpul unui interviu şi a lovit un reporter. Totul s-a întâmplat după ce echipa sa a pierdut pe teren propriu cu 4 la 0, conformAntena 3.    Vizibil iritat de rezultat, antrenorul a refuzat iniţial să mai răspundă întrebărilor unui jurnalist, pe care le-a catalogat drept idioate, […]

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a precizat că Biroul Permanent va cere Guvernului o rectificare bugetară pentru a organiza Adunarea Parlamentară a NATO. „Senatul a aprobat o analiză a bugetului actual al Senatului, raportat la cât a fost el aprobat şi parte a bugetului naţional, şi a atras atenţia şi urmează să se facă un demers […]

La 26 aprilie 2011 se împlinesc 25 de ani de când la centrala nucleară de la Cernobîl, aflată la 100 km de Kiev (capitala Ucrainei), a fost consemnat cel mai grav eveniment din istoria folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice. În acea zi, la 1.23, ora locală (0.23, ora României), la reactorul nr. 4 s-au […]

Este incorect de singur Nicolae Popa în închisoarea în care a fost trimis pentru devalizarea fondului particular de investiţii financiare, FNI. Explic imediat. Până atunci, să vedem o posibilă cauză a mascaradei cu aero-transportorul de deţinuţi de la Ţiri.   Nicolae Popa a fost adus în ţară în încercarea disperată a lui Băsescu T. de […]

Asta mai lipsea, am aflat că până şi Lumina Sfântă de Paşti de la Ierusalim ne-a adus-o exclusiv PDL, prin reprezentanţii lui, Gh. Flutur şi Cristian Poteraş (care a plătit personal avionul), amândoi cercetaţi penal. E al treilea an când PDL a acaparat şi această afacere religioasă. Din nenorocire, dacă e să conştientizăm realitatea, de […]

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru a anunțat marți că Biroul Permanent a aprobat calendarul pentru declanşarea procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului, după ce la data de 15 mai va expira mandatul lui Ioan Muraru. La data de 15 mai 2011 va expira mandatul actualului Avocat al Poporului, Ioan Muraru, Parlamentul având obligaţia […]

Deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu consideră că va fi marele câştigător al Convenţiei Naţionale a PDL, care va avea loc pe 14 mai. „Cine nu are nimic de pierdut are totul de câştigat, iar în cazul meu orice vot în plus este o mare victorie”, a subliniat Paleologu. Deputatul democrat-liberal consideră că PDL poate recupera încrederea […]

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul fostului ministru PDL  al muncii, Ioan Nelu Botiş. Vom reveni cu amănunte, rămâneţi pe cotidianul.ro.ANI a constatat că Botiş se află într-un

Înfiinţarea Partidului Popular Maghiar din Transilvania va conduce la divizarea comunităţii maghiare şi va crea pericolul ca aceasta să nu mai poată fi reprezentată în Parlamentul României de către UDMR, a declarat, marţi, la Deva, într-o conferinţă de presă, europarlamentarul Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara. El a arătat că în fiecare an preelectoral au apărut […]

„(…) Capitalismul e ultima, cea mai rafinată şi mai abjectă inumanitate. El impune omenirii cele mai masive jertfe din câte a cunoscut istoria, distruge bunurile materiale ale societăţii, valorile economice, politice, etice şi estetice. Capitalismul este împărăţia tragicului adică a frumseţii neîmplnite, distruse, sfărâmate (…). Lichidarea capitalismului şi prin el – odată pentru totdeauna – […]

Liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, a lansat un atac dur, marţi, împotriva preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, declarând că nu are „nimic de spus” despre „proştii” de genul lui, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro. „Când eşti prost, eşti prost. Sunt nişte canalii. De aceea nu am nimic de spus despre aceşti Barroso, aceşti proşti, […]

România a înregistrat o creştere a numărului de turişti străini în primul trimestru al anului în curs, dar şi la sfârşitul ultimului trimestru al anului 2010, a anunţat, marţi, la Ploieşti, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. În acest context, ministrul a subliniat că este nevoie ca România să investească în promovarea turistică, atât […]

Senatul a adoptat marţi Ordonanţa de Urgenţă prin care se impune obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece, sub pedeapsa reţinerii talonului auto şi a unei amenzi de până la 4.000 lei. Ordonanţa adoptată de Senat prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, începând cu 1 noiembrie al fiecărui an, până […]

Moneda națională s-a apreciat treptat în prima parte a sesiunii interbancare de marți, în linie cu sentimentul pozitiv din regiune, astfel că BNR a publicat un curs de referință cu 0,8 bani mai redus, de 4,0735 lei/euro, minimul din martie 2010. O paritate mai redusă decât cea de marți a fost afișată de BNR la […]

Legea combaterii difuzării de materiale cu conţinut pornografic a fost respinsă, marţi, de Senat, pentru că nici opoziţia, nici puterea nu au reuşit să întrunească 69 de voturi. Pentru adoptarea legii au votat 46 de senatori, în timp ce pentru respingere s-au pronunţat 38 de senatori, provenind din rândurile opoziţiei. Proiectul de lege stabilea că […]

Bugetul general consolidat al României a înregistrat un deficit de 5,2 miliarde lei în primele trei luni din acest an, respectiv de 1% din produsul intern brut (PIB), potrivit datelor transmise marţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Astfel, veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost în sumă de 41,6 miliarde lei, cu 8,3% mai […]

Premierul Emil Boc a afirmat că Guvernul are în vedere scăderea unor taxe şi impozite, printre care se numără contribuţiile la asigurările sociale, Boc spunând că prin scăderea acestor taxe Guvernul urmăreşte să încurajeze crearea de noi locuri de muncă. Prezent, marţi, la Ploieşti, unde şi-a prezentat moţiunea cu care candidează pentru un nou mandat […]

Narcis Iustin Ianău, care s-a clasat pe locul al doilea în finala „Românii au talent”, a declarat că s-ar putea să mai participe la o ediţie a emisiunii, precizând că Adrian Ţuţu merita să câştige competiţia. Narcis Iustin Ianău a declarat că îl tentează participarea la „Britain’s Got Talent”: „Aş vrea să concurez şi-n Anglia. […]

Senatul a adoptat, marţi, raportul de respingere al Legii privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciilor funerare, după ce preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea acesteia în sensul clarificării unor elemente privind obligaţiile proprietarilor privaţi ai cimitirelor. Raportul de respingere a fost aprobat cu 67 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi două abţineri, Senatul fiind prima […]

Ministerul Finanţelor Publice a început verificarea datelor raportate de către companiile de stat, după ce Eurostat a exprimat rezerve cu privire la calculul deficitului bugetar al României în sistemul european ESA95, a anunţat marţi într-un comunicat Institutul Naţional de Statistică(INS). Potrivit comunicatului, la verificarea calităţii datelor urmează să participe şi experţi ai Băncii Naţionale a […]

Papa Benedict al XVI-lea le-a trimis, luni, ouă roşii romilor români care au ocupat vineri bazilica San Paolo, una dintre cele mai vechi din Roma, relatează agenţia Ansa, potrivit Mediafax.ro. În timpul mesajului Urbi et Orbi de duminică, Papa Benedict le-a cerut ţărilor din întreaga lume să fie mai „deschise” faţă de primirea de imigranţi […]