Vodafone România și-a mărit veniturile cu 3% în trimestrul trei față de trimestrul precedent, potrivit potrivit rezultatelor date publicității astazi de Vodafone Group. Vodafone România a câștigat 1,36 milioane clienți noi în perioada aprilie-septembrie 2011, ajungând la un număr total de 8,59 milioane clienți în prezent. În ultimele șase luni, venitul mediu pe utilizator (ARPU) […]
Lună: noiembrie 2011
Absorbţie zero de fonduri europene în octombrie 2011. Plăţile intermediare realizate de Comisia Europeană au stagnat la 716 milioane de euro sau 3,7% din totalul fondurilor structurale puse la dispoziţia României pentru perioada 2007-2013.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a comentat ironic declaraţia lui Ioan Oltean, secretarul general al PDL, cum că şefia Senatului ar trebui să revină pedeliştilor. De asemenea, intenţia PDL de a-l propune pe Vasile Blaga la şefia Senatului în locul lui Mircea Geoană a fost comentată ironic şi de liderul social-democrat Victor Ponta.
Medicamentele populare şi nu prea scumpe se dovedesc a fi eficiente şi în prevenirea unor tipuri de cancer, susţin experţii britanici. Astfel, două grupuri de cercetare au demonstrat în mod independent că aspirina şi tamoxifenul pot preveni cancerul de colon şi, respectiv, mamar, conform unui articol apărut în ultimului număr al revistei New Scientist, citat […]
Conducerea PSD a decis, ieri, să-i ceară lui Mircea Geoană să se retragă de la conducerea Senatului, oferindu-i în schimb şefia Comisiei de politică Externă, propunându-l pe Titus Corlăţean să preia funcţia ocupată în acest moment de Mircea Geoană,scriu jurnaliştii de la Gândul. Victor Ponta i-a reproşat preşedintelui Senatului o serie de acţiuni întreprinse în ultima perioadă , fără […]
România a importat, în primele nouă luni ale acestui an, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,232 milioane tone echivalent petrol, cu 54,7% (789.700 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. În perioada menţionată, producţia internă de gaze naturale a totalizat […]
Tenismanul român Marius Copil s-a calificat luni seara în optimile de finală ale turneului challenger de la Ortisei (Italia), dotat cu premii totale de 64.000 de euro, după ce l-a învins în manşa inaugurală pe italianul Matteo Trevisan, cu 6-3, 6-2, informează Agerpres. Românul, care şi-a asigurat un cec de 1.100 euro şi 8 puncte […]
Premierul italian, Silvio Berlusconi, încearcă marţi, să treacă legea bugetului prin Parlament. Importanţa votului este crucială, având în vedere temerile legate de posibilitatea ca Italia să fie următoarea victimă a crizei datoriilor suverane, relatează RFI.
În timp ce lumea este îngrijorată de un posibil atac asupra Iranului, locuitorii din Deveselu iau lecţii de limbă engleză, pentru că vor să poată vorbi cu soldaţii americani care vor fi staţionaţi acolo, în cadrul scutului antirachetă, comentează The Economist, în ediţia electronică. Până în 2015, aproximativ 500 de militari americani ar urma să […]
Instanţa a anulat decizia de sancţionare a Antenei 3, de către CNA, cu amendă de 25.000 de lei, în cazul lui Daniel Funeriu, informează postul de televiziune. Sancţiunea fusese decisă, după ce în emisiunea „La ordinea zilei” a fost făcută publică informaţia potrivit căreia ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu a promovat examenul de bacalaureat la […]
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a şase deputaţi pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, pe motiv că aceştia şi-ar fi angajat rudele în birourile parlamentare cu încălcarea prevederilor legale.
Americanul Joe Frazier, fostul campion mondial de box la categoria grea, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 67 ani, în urma unui cancer la ficat, a anunţat familia sa într-un comunicat. Sâmbătă, cotidianul New York Post dezvăluise că fostul pugilist suferea de cancer la ficat într-un stadiu avansat. Joe Frazier a fost primul […]
Meteorologii anunţă că vremea se va răci simţitor în apropierea weekendului. Astfel, ziua de vineri va aduce precipitaţii mixte şi temperaturi negative. Marţi vremea va fi frumoasă, cu maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, iar şansele de ploaie vor fi izolate în sud-vestul ţării. Noaptea va aduce minime de -2 până la 8 grade, […]
Poliţiştii francezi au arestat luni 35 de cetăţeni români, pentru furt şi tăinuire de cupru, precum şi pentru muncă la negru. Patru sute de jandarmi şi poliţişti au descins în cinci tabere de romi din Montpellier şi Lattes, în cadrul unei anchete pentru trafic în bandă organizată, relatează site-ul 20minutes.fr. „La finalul percheziţiilor, 35 de […]
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, marţi, în unele zone din Bucureşti, precum şi în câteva localităţi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de distribuţie a Enel Distribuţie Muntenia SA. Marţi, în municipiul Bucureşti, alimentarea cu energie electrică va fi oprită, între orele […]
Gyorgy Frunda a declarat că UDMR ar trebui să nominalizeze un candidat pentru șefia Senatului, după ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Mircea Geoană „Eu cred, sunt convins, că UDMR trebuie să aibă propriul candidat la preşedinţia Senatului. Nu se poate cere înlocuirea, înlocuirea este neconstituţională – este analiza mea de drept constituţional, nu […]
Primii zece agenţi economici privaţi aveau cumulat datorii către bugetul de stat la 30 septembrie în valoare de 1,43 miliarde de lei. La începutul anului, primii 10 datornici privaţi aveau de achitat către stat puţin peste 500 milioane de lei.
Extrema-dreaptă înregistrează o creştere în Uniunea Europeană, iar tezele sale sunt din ce în ce mai populare în rândul bărbaţilor cu vârsta sub 30 de ani, potrivit unui studiu publicat luni la Bruxelles de centrul britanic de reflecţie Demos. „În timp ce numeroase ţări europene au privirea fixată asupra stării economiei lor, o altă criză […]
Ţara încercată serios de cutremurul din luna martie, care a antrenat un tsunami uriaş, a fost zguduită iarăşi azi de un seism. Cutremurul, cu o magnitudine preliminară de 6,8, a avut loc în largul insulei Okinawa, mai exact, la 220 de kilometri de ţărm. Seismul, care a avut loc la ora localtă 11.59 (04.59 ora […]
Fostul şef al serviciilor libiene de securitate internă, Mansour Daou, care a rămas până la final alături de Muammar Gaddafi, povesteşte cum fostul lider libian a fost nevoit să caute în gunoaie după mâncare şi să se ascundă în casele abandonate din zona de coastă a oraşului Sirt.
„O să le spun eu la ce oră se se vadă, când să facă sex, iar dacă nu o să fie în formă deloc o să-i interzic să se mai vadă cu ea”, a spus Becali. Patronul din Ghencea a declarat, luni seară, în emisiunea „Un show păcătos”, de la A1, că îi sprijină pe […]
Băncile europene prezente în România ar putea vinde active de 2,2 miliarde euro, circa 1,6% din PIB, pentru a obţine fonduri necesare consolidării capitalului, suma fiind depăşită în regiune doar de Turcia, unde activele care ar putea fi vândute ating 3 miliarde euro, potrivit unei analize Nomura. Activele bancare de 3 miliarde de euro reprezintă […]