Preţurile de consum au urcat în noiembrie pentru a doua lună consecutiv, cu 0,42%, creşterile fiind înregistrate în principal în cazul mărfurilor alimentare şi serviciilor, în timp ce inflaţia anuală a coborât la 3,44%, un nou minim după 1990. După patru luni consecutive de scădere, inflaţia anuală a coborât în septembrie la 3,45%, înregistrând atunci […]
Lună: decembrie 2011
Agitatia Sarbatorilor a inceput si cu totii ne dorim sa avem parte de Sarbatori fericite, lipsite de griji, accidente si stres. Mai greu in vremurile pe care le traim, mai greu cand avem si copii, dar nu imposibil. Iata cativa pasi simplu de urmat care va pot ajuta sa va bucurati cu totii de Sarbatori […]
Cântăreaţa Crina Mardare a vorbit, la Antena 3, despre planurile eşuate ale Mălinei Olinescu de a-şi relansa cariera, exprimându-și totodată regretul pentru moartea artistei. „Acum 4-5 ani încerca, împreună cu soțul ei, să lanseze un album care nu a fost primit cu braţele deschise. Era clar că, din punctul de vedere al meseriei, era destul […]
Sarbatorile sunt mereu prezentate intr-o lumina vesela, pozitiva. Si totusi, pentru multe oameni acest sezon are si parti negative ce necesita planificare si disciplina pentru a avea totul in ordine si a petrece Sarbatorile fara stres. Cauzele stresului de Sarbatori Psihologul E. Christine Moll sustine ca pentru unii Sarbatorile sunt insotite de singuratate, anxietate si […]
Patru persoane au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident produs în Braşov, între Zărneşti şi Râşnov. Un tren care circula pe ruta Braşov-Zărneşti a lovit o cisternă încărcată cu 30 de tone de motorină. „Am intervenit cu două echipaje cu apă şi spumă şi patru SMURD. Au fost rănite uşor patru persoane din […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că Uniunea Europeană nu a avut până în prezent instrumente de control şi coerciţie asupra statelor membre care au acumulat datorii publice enorme, scriu jurnaliştii de la România Liberă. Pactul de stabilitate şi creştere de la Maastricht adoptat în 1992 şi agenda Lisabona au fost cei doi piloni pe care s-a bazat […]
Călcând din nou Parlamentul în picioare, liderii Coaliţiei de la Putere au decis, luni dimineaţă, ca Guvernul să înceapă în această săptămână procedurile de angajare a răspunderii pentru legile privind comasarea alegerilor şi promovarea judecătorilor de la Înalta Curte.
Tatăl artistei Mălina Olinescu, Boris Olinescu, s-a sinucis în 1981 aruncându-se de la etajul 10 al blocului în care locuia, scrie cancan.ro, citat de realitatea.net. Boris Olinescu era unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi tineri actori ai anilor ’60. La 30 de ani după tragicul eveniment, fiica sa Mălina Olinescu s-a aruncat de la […]
Actualul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, conduce la alegerile prezidenţiale din Transnistria, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne şi publicat de agenţia Vector după închiderea secţiilor de votare, relatează Itar-Tass. Conform sondajului, Smirnov a obţinut 47,38 la sută voturi, fostul preşedinte al Parlamentului Evgheni Şevciuc 23,21 la sută, iar actualul preşedinte […]
Clasamentul Ligii I după meciurile disputate vineri, sâmbătă şi duminică în etapa a XVII-a menține în frunte echipa Dinamo. Clasamentul integral arată astfel: 1. Dinamo Bucureşti 17 11 4 2 31-10 37 puncte 2. CFR Cluj 17 11 3 3 36-14 36 3. Rapid Bucureşti 17 10 4 3 27-15 34 4. FC Vaslui 17 […]
China va continua să participe la acţiunile internaţionale de sprijinire a Europei împotriva crizei, a declarat viceministrul chinez de Externe, Fu Ying, respingând ideea că Beijingul se mulţumeşte doar să asiste la evenimentele din zona euro. „China va face parte din efortul internaţional de ajutorare a Europei. Am făcut multe, am fost atât de implicaţi, […]
Acordul de integrare fiscală şi coordonarea politicilor economice agreat de statele UE reprezintă un pas în direcţia corectă, dar nu o soluţie completă pentru criza datoriilor de stat, consideră economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Olivier Blanchard. „Sunt mai optimist decât în urmă cu o lună, cred că s-au făcut progrese. Ceea ce s-a întâmplat […]
Emil Boc încearcă să îşi asigure adoptarea bugetului pe anul viitor prin fidelizarea senatorilor şi deputaţilor din partidele aflate la Putere. Pentru ca proiectul să fie adoptat cât mai repede şi în forma dorită de Executiv, parlamentarii PDL, UNPR şi UDMR vor fi răsplătiţi din bani publici, anunță adevarul.ro. Astfel, fiecare parlamentar PDL, UDMR şi […]
Traian Băsescu a plecat, luni dimineaţă, într-o vizită de stat în Turcia. Preşedintele va avea o serie de întâlniri cu mai multe oficialităţi ale statului turc şi cu oameni de afaceri. Fiind, probabil, mult prea devreme, Traian Băsescu a gafat când a vorbit despre întâlnirea cu Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I. „Voi avea întâlniri cu preşedintele […]
Finanţatorul stelist i-a replicat pe măsură omologului său de la CFR, Arpad Paszkany, care îl provocase la o luptă în ring. „Hai, bă, să ne împușcăm cu pistoalele!”, a fost răspunsul lui Gigi Becali. Gigi Becali a atacat arbitrajul după meciul de sâmbătă, Steaua – CFR 1-1, declarând că ardelenii l-au cumpărat cu 500.000 de […]
Guvernul se reuneşte în şedinţă la ora 10.00, pentru a discuta proiectele de legi privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cele două acte normative au fost discutate, miercuri, de Executiv, în primă lectură. Cu o zi înainte, grupurile parlamentare ale UDMR au decis să […]
Este puţin probabil ca Fondul Monetar Arab /Arab Monetary Fund, (AMF)/ să poată oferi asistenţă financiară ţărilor din zona euro, a sugerat duminică directorul general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al AMF, Al Jassim Mannai, vorbind la o reuniune regională a bancherilor arabi la Abu Dhabi, transmite Euronews. În mod prioritar ne propunem să […]
John Onoje, cetăţeanul moldovean de origine africană care a protestat în timpul vizitei la Chişinău a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte ca să înfăptuiască unirea Republicii Moldova cu România, relatează Info-Prim Neo. „Noi avem un preşedinte, preşedintele nostru este cel de la Bucureşti. Eu sunt unionist şi, […]
Proiectul legii bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2012 vor intra luni în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Proiectul a fost adoptat vineri de Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 20 de voturi favorabile, zece împotrivă şi două abţineri. Parlamentarii au adoptat şi anexele la […]
Președintele Rusiei Dmitri Medvedev a solicitat efectuarea unei anchete privind acuzaţiile de fraudare a alegerilor parlamentare de duminica trecută. Medvedev a făcut acest anunţ pe pagina sa de Facebook, informează CNN. „Nu sunt de acord nici cu sloganurile şi nici cu ceea ce spun protestatarii”, se poate citi în mesajul postat pe pagina de Facebook […]
Băncile austriece au raportat la sfârşitul lunii septembrie o expunere suverană de 5,7 mld. euro pe România, în scădere cu 21% faţă de finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea Bancară Europeană.
După ce a prezentat câteva concluzii ale summitului de la Bruxelles ca pe o mare victorie personală și i-a sictirit pe ziariștii prezenți la conferința de presă de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a făcut duminică un anunț care se va răsfrânge cu siguranță asupra buzunarului tuturor românilor.
Fostul premier şi ministru de Externe Dominique de Villepin a anunţat că a „decis să candideze în alegerile prezidenţiale din 2012” în Franţa, relatează AFP. „Intenţionez să apăr o anumită idee a Franţei (…). Eu am o convingere: întâlnirea din 2012 va fi întâlnirea adevărului, curajului şi voinţei”, a declarat duminică, pentru postul de televiziune […]
Sanevit 2003 Arad nu mai face de multă vreme seringi şi s-a specializat în cutii pentru celebrele ouă Kinder. Doar acest contract nu poate salva, însă, fabrica care se află în pragul falimentului, iar statul şi-o mută dintr-un buzunar într-altul. Compania de stat Sanevit 2003 Arad confecţionează de mai mulţi ani barilote (cutii de plastic) […]
Formaţia Dinamo Bucureşti a remizat, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Astra Ploieşti, în etapa a XVII-a a Ligii I, încheind turul actualei ediţii de campionat pe primul loc al clasamentului, transmite corespondentul MEDIAFAX. Tehnicianul dinamovist Liviu Ciobotariu a declarat, duminică, după remiza cu Astra Ploieşti, scor 0-0, în urma căreia Dinamo a încheiat […]