Fondul Monetar Internaţional (FMI) a spus, joi, că nu are niciun proiect de asistenţă financiară pentru Spania, adăugând că Madridul nu i-a cerut nimic de acest gen. „FMI nu are niciun plan care implică un ajutor financiar pentru Spania. În plus, Spania nici nu a solicitat sprijin financiar din partea FMI”, a declarat un purtător […]
Lună: mai 2012
Secretarul de stat american, Hillary Clinton, aflată în vizită la Copenhaga, le-a cerut joi Israelului şi palestinienilor să profite de oportunitatea noii deschideri politice şi de restituirea a aproape 100 de trupuri neînsufleţite de palestinieni de către Israel pentru reluarea negocierilor de pace, informează AFP, preluată de Agerpres.Declaraţiile au loc după ce guvernul israelian a […]
Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor intră în funcţiune de vineri, 1 iunie, cu titlu experimental, noile reţete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice şi să devină obligatorii din iulie, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), citată de Mediafax, preluată de Antena3.ro. Reprezentanţii CNAS au […]
Preşedintele Traian Băsescu ar putea dori să-l revoce din funcţie pe ministrul Culturii, Mircea Diaconu, deşi senatorul PNL este cel mai curat om din politica românească. Declaraţiile au fost făcute de senatorul PSD Dan Şova, în ediţia de joi seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3. Afirmaţia vine după ce, astăzi, senatorul liberal a […]
Milionarul Alin Popa, mort ieri într-un accident de maşină, lasă în urmă o avere de peste 20 de milioane de euro şi o companie cu o cifră de afaceri estimată la 150 de milioane de euro, conform Antena3.ro. Îl plâng acum soţia şi fiul Edy, student. La fel cum îl plânge tot oraşul Brad, acolo […]
O insulă din arhipelagul La Maddalena, situată la nord-est de Sardinia, a fost adjudecată la preţul de 90.000 de euro, în cursul unei licitaţii, de către un întreprinzător din Roma. Noul proprietar nu va putea, să construiască nimic aici, a anunţat joi presa italiană, potrivit AFP preluată de Antena3.ro. Insula Santo Stefano are o suprafaţă […]
Promovabilitatea la sesiunea specială a bacalaureatului dedicată exclusiv elevilor olimpici a fost, înaintea contestaţiilor, de 32,7 la sută, potrivit rezultatelor afişate, joi seară, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, organizatorul acestui examen, informează Mediafax. Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul ISJ Bacău, din cei 879 de olimpici care au susţinut examenul de bacalaureat un număr de […]
Ca tot ardeleanul proţăpit la o bifurcaţie de îndoieli, stau şi cuget. Uneori zic că arăt ca un personaj dintr-un banc. Alteori ca un cetăţean român derutat, mirat, chiar speriat şi care se chinuie să înţeleagă.
A fost atacat cu spray-lacrimogen şi apoi înjunghiat de 5 ori. Jandarmul care a murit ieri în faţa Consulatului german din Sibiu a avut parte de o moarte rapidă şi violentă. Iar procurorii iau deja în calcul 3 ipoteze. Toate implică o răzbunare din dragoste sau din cauza banilor. În plus, sunt aproape siguri că […]
Ancheta solicitată de Ministerul Justiţiei în cazul Carmen Bejan a scos la iveală faptul că studenta criminală ar fi luat medicamente în primele săptămâni de sarcină, când nu ştia încă faptul că este gravidă, scrie Antena3.ro. În raport se mai precizează că, pe durata sarcinii, lui Carmen Bejan i-au fost efectuate cinci ecografii de către […]
La turneul final al celei de a 14-a ediţii a Campionatelor Europene inter-ţări, se înregistrează o situaţie relativ bizară şi rarisimă pentru această competiţie.
Regimul Bashar Al-Assad susţine că masacrul de la Hula, care a avut loc pe 25 mai şi s-a soldat cu peste 100 de morţi, a fost comis de „grupări armate”, potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei efectuate de autorităţile siriene, relatează AFP preluat de Antena 3.ro. „Grupuri armate au ucis familii paşnice”, a declarat generalul […]
Preşedintele Comisiei Europene se întâlnește vineri, în cadrul unei vizite oficiale, la Bucureşti, cu președintele Băsescu și cu premierul Victor Ponta. José Manuel Barroso participă la conferinţa „Provocări şi oportunităţi ale viitorului buget al Uniunii Europene”. La ora 11.30, în deschidere, oficialul va susține un discurs, potrivit reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, urmând ca la […]
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a acuzat guvernarea Boc de faptul că a angajat oameni incompetenți și că programul POSDRU, din acest motiv, este acum “într-o dificultate extraordinară”. „Suntem într-o dificultate extraordinar de mare cu programul POSDRU din cauza guvernării Boc. Începând cu haosul instituit în toate instituţiile statului, de la administraţia locală până la cea […]
Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan, pe sectorul cuprins între km. 64+000 -104+000 va fi redeschisă începând cu data de 01.06.2012 ora 08.00, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Restricţia de circulaţie pe acestă porţiune din Transfăgărăşan a fost instituită ca urmare a remedierii sectorului de drum ce a fost […]
Programul prin care elevii din clasele I-VIII primesc gratis fructe în şcoli va fi extins din anul şcolar 2012/2013 şi pentru elevii din clasa pregătitoare, iar alocarea financiară se va dubla la 10 milioane de euro, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Începând cu anul şcolar 2009/2010, România implementează un program finanţat cu fonduri […]
Procurorii italieni au finalizat o anchetă vizând retrogradarea ţării de către agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P), iar cinci actuali şi foşti analişti s-ar putea confrunta cu procese penale, potrivit unei surse apropiate situaţiei, transmite Mediafax.ro, citând Reuters. Ancheta, care poate conduce la punerea sub acuzare a celor cinci analişti S&P, face parte dintr-o […]
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, regretă polemica provocată de îndemnul său pentru greci, de a se “ajuta reciproc”, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, la Washington, transmite AFP. Duminică, într-un interviu pentru The Guardian, Lagarde a declarat că grecii trebuie “să înceapă să se ajute reciproc, plătindu-şi impozitele”. Lagarde a atras furia grecilor, […]
Potrivit ANM, vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată mai ales în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi adverse și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă […]
Mii de medici din Ucraina au fost obligaţi să participe la cursuri de limba engleză în perioada premergătoare EURO2012, astfel încât să fie capabili să comunice cu turiştii străini în timpul evenimentului sportiv, a declarat un înalt oficial ucrainean, citat de Associated Press. Viceministrul Sănătăţii de la Kiev, Oleksandr Tolstanov, a declarat că Ucraina este […]
„Starea actuală a armamentului şi a echipamentelor militare ale Forţelor Armate Ucrainene este critică şi este caracterizată printr-o reducere rapidă a sustenabilităţii tehnice. Mai mult de jumătate din echipamentul militar şi din arme necesită reînnoirea”, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Dmytro Salamatin, citat de propriul birou de presă, scrie Kiev Post. În cadrul unei […]
Alte 37 de replici au avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în regiunea Emilia-Romagna din Italia, afectată în ultimele zece zile de cutremure violente, soldate cu 23 de morţi şi 14.000 de sinistraţi, potrivit AFP, scrie antena3.ro. În timp ce localnicii se află încă în stare de şoc în urma cutremurelor de marţi […]
Doi turişti americani care au fost răpiţi miercuri seara în Egipt de către beduini au fost eliberaţi după 24 de ore de captivitate, a precizat o sursă din aparatul de securitate, citată de AFP. “Au fost predaţi forţelor de securitate”, a spus sursa. Este vorba despre doi bărbaţi care se aflau în maşină în apropierea […]
Un bărbat suspectat de furt a fost împuşcat joi de poliţiştii bucureşteni. Ca să scape de forţele de ordine, acesta s-a aruncat în Lacul Plumbuita, din sectorul 2 al Capitalei. Pentru a-l imobiliza, oamenii legii au tras mai multe focuri de armă spre el, scrie rtv.ro. Unu din gloanţe l-a nimerit pe bărbat. Victima este […]
Persoanele disponibilizate din Poşta Română cu vechime cuprinsă între 0 şi 5 ani nu vor primi plăţi compensatorii, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. ‘Poşta Română are un contract colectiv de muncă valabil pe 10 ani, până în 2018, în care nu se va putea lua nici […]
Cleopatra Stratan îşi va lansa cel de-al patrulea material discografic, „Melodii pentru copii”, pe 1 iunie la Sala Palatului din Bucureşti. Artista va interpreta atât piese celebre de pe albumele mai vechi, dar şi piese de pe noul material discografic. Cleopatra Stratan a reuşit să intre de şase ori în Cartea Recordurilor, are un album […]