La turneul final al celei de a 14-a ediţii a Campionatelor Europene inter-ţări, se înregistrează o situaţie relativ bizară şi rarisimă pentru această competiţie. În loturile celor 16 naţionale se află 11 fotbalişti care în sezonul trecut au evoluat în liga a II-a în diverse campionate şi unul care a evoluat în liga a IV-a (!!!), dar împrumutat aici de clubul său, care activează în liga a II-a. De menţionat că, în ediţia precedentă, s-a înregistrat doar un singur caz, doi jucători aparţinând echipei Southampton, care evolua în liga secundă engleză. În principal, la turneele finale ale campionatelor mondiale întâlnim mai mulţi jucători din ligi inferioare din Europa, de regulă de la naţionalele din Africa, Asia şi America Centrală, lucru absolut normal ţinând cont de nivelul mai scăzut al respectivelor naţionale.
Monaco şi Leicester City dau câte doi jucători
Echipa franceză din Ligue 2 Monaco (loc 8 în ediţia 2011/12) are doi jucători la europene, pe croatul Subasic şi pe grecul Tzavelas. Leicester City, locul 9 în Championship, are de asemenea doi jucători la turneul final: Kasper Schmeichel, al doilea portar al Danemarcei, şi Sean St. Ledjer, din naţionala Irlandei.
Hull City, Millvall, Derby County, Blackburn Rovers, Birmingham şi West Ham United (Championship), Fostuna Dusseldorf şi Eintracht Frankfurt (2 Bundesliga) sunt celelalte echipe din eşalonul secund care au câte un fotbalist în diferite loturi la acest turneu final. Este adevărat, ultimele trei echipe enumerate au promovat în acest sezon în primele divizii din Anglia, respectiv, Germania.
De menţionat că în lotul Greciei se află doi internaţionali – Gekas şi Fortounis -, care au retrogradat cu echipele lor de club, Samsunspor (Turcia) şi Kaiseslautern (Germania), iar cehul Hubnik a retrogradat cu Hertha BSC (Germania). Există şi un nume uriaş, Lukas Podolski, mijlocaşul de bandă stângă al Germaniei, care a retrogradat cu echipa sa, 1 F.C. Koln, dar este este deja legitimat la Arsenal Londra.
Portari din ligile II şi IV, în lotul Angliei
O situaţie specială se înregistrează în lotul naţionalei Angliei. Cei doi portari care îl secondează pe titularul Joe Hart provin din ligi inferioare. Prima rezervă este Robert Green (32 de ani), care evoluează la West Ham United. Green are 11 meciuri în naţionala Angliei, dar nu a mai apărat din 12 iunie 2010, când era titular la CM din Africa de Sud. Green a primit în meciul cu SUA un gol penibil de la 40 de metri, fapt care a determinat scoaterea lui din echipă. Al treilea portar din lot este foarte tânărul (19 ani) Jack Butland, care aparţine de Birmingham City, dar a fost împrumutat la Cheltenham, din liga a IV-a, cu care a pierdut play-off-ul pentru liga a III-a.
Situaţia existentă la capitolul portari în lotul Angliei este generată de lipsa unor valori care să acopere acest foarte important post.
Totuşi, campionatul Angliei are mai mulţi portari la europene: Wojciech Szczęsny (titular la Arsenal Londra – titular Polonia); Petr Čech (titular Chelsea – titular Cehia); Michel Vorm (titular Swansea – primă rezervă Olanda); Tim Krul (titular Newcastle – a doua rezervă a Olandei): Anders Lindegaard (rezervă Manchester United – primă rezervă Suedia); Pepe Reina (titular Liverpool – a doua rezervă a Spaniei); Shay Given (titular Aston Villa – titular Irlanda); Keiren Westwood (rezervă Sunderland – prima rezervă a Irlandei). Liga secundă engleză dă şi ea doi portari la turneul final.
Retro europene
CE: 1964 – prima ieşire la rampă a Spaniei
La cea de a doua ediţie a Campionatelor Europene s-au înscris 29 de echipe, dar după tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur preliminar, Grecia s-a retras din cauză că a avut drept adversară Albania, ţară cu care se afla într-un conflict de natură politică. Au intrat în competiţie şi trei dintre cele patru echipe britanice (Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), care în 1959 au refuzat participarea, acuzând programul încărcat al jucătorilor. De fapt, echipele britanice ţineau foarte mult la prestigiul campionatului Marii Britanii, care se desfăşura cu regularitate şi care avea drept cap de afiş „ciocnirea” dintre Anglia şi Scoţia. Au renunţat la orgolii – un diferend cu UEFA – şi italienii, iar ţările din „lumea a treia” fotbalistică au decis şi ele să participe. Intrarea în competiţie a Angliei nu a fost de bun augur, echipa Albionului fiind eliminată de exact cine nu dorea: marea rivală, Franţa. Nu a participat nici de această dată în competiţie RFG, motivul fiind tot unul de natură politică: posibilitatea ca în urma tragerii la sorţii să întâlnească echipa Germaniei comuniste. În plus, oficialii din RFG erau încă supăraţi pe faptul că UEFA nu a mai recunoscut Regiunea Saar ca entitate sportivă independentă.
În turul 1 preliminar s-a înregistrat o surpriză de proporţii, vicecampioana mondială Cehoslovacia a fost eliminată de către RDG. Este adevărat, cehii au venit cu o echipă îmbătrânită, care nu mai făcea faţă rigorilor ca în urmă cu ceva ani. Bomba competiţiei a fost însă alta. Luxemburg, care în anii ’60 era o naţională şi mai slabă decât în zilele noastre, are noroc şi se califică fără joc în turul 2 eliminatoriu, unde trece senzaţional de Olanda. Este adevărat, în 1964, Olanda nu era nici pe departe „portocala mecanică” din deceniul 7 şi nici superechipa din ultimii 20 de ani, dar, oricum, nici un om normal la cap nu se putea gândi că Luxemburgul o poate elimina. Iar dacă menţionăm că ambele meciuri s-au desfăşurat în Olanda, atunci dimensiunile bombei capătă proporţii atomice. Luxemburghezii au considerat că nu au nicio şansă şi au decis să joace meciul considerat acasă tot în Olanda, pentru a scoate măcar bani din încasări, mizând pe 20-30.000 de spectatori, faţă de câteva sute în ducat. Nu în ultimă instanţă, ultimele două întâlniri directe dintre cele două echipe, ambele în 1957, s-au încheiat cu scorurile de 5-2 şi 4-1 pentru Olanda.
Turneul final s-a desfăşurat în Spania, şi în finală au ajuns echipa gazdă şi URSS. De această dată, generalul Franco a admis ca naţionala Spaniei să joace împotriva URSS. Reamintim, în ediţia precedentă, Spania nu s-a prezentat la meciurile contra URSS din cauză că, în timpul războiului civil din perioada 1936-1939, URSS i-a sprijinit pe rebelii republicani.
Rezultate
Tur 1 preliminar
Norvegia – Suedia 0-2 şi 1-1
Danemarca – Malta 6-1 şi 3-1
Irlanda – Islanda 4-2 şi 1-1
Anglia – Franţa 1-1 şi 2-5
Polonia – Irlanda de Nord 0-2 şi 0-2
Spania – România 6-0 şi 1-3
Iugoslavia – Belgia 3-2 şi 1-0
Bulgaria – Portugalia 3-2 şi 2-3 (1-0 – rejucare)
Ungaria – Ţara Galilor 3-1 şi 1-1
Olanda – Elveţia 3-1 şi 1-1
RDG – Cehoslovacia 2-1 şi 1-1
Italia – Turcia 6-0 şi 1-0
Albania – Grecia w.o şi w.o
URSS, Luxemburg şi Austria – tur liber
Tur 2 preliminar
Spania – Irlanda de Nord 1-1 şi 1-0
Iugoslavia – Suedia 0-0 şi 2-3
Danemarca – Albania 4-0 şi 0-1
Luxemburg – Olanda 1-1 şi 2-1
Austria – Irlanda 0-0 şi 2-3
Bulgaria – Franţa 1-0 şi 1-3
URSS – Italia 2-0 şi 1-1
RDG – Ungaria 1-2 şi 3-3
Sferturi de finală
Luxemburg – Danemarca 3-3 şi 2-2 (0-1 – la rejucare)
Spania – Irlanda 5-1 şi 2-0
Franţa – Ungaria 1-3 şi 1-2
Suedia – URSS 1-1 şi 1-3
Turneu final
Semifinale: Spania – Ungaria 2-1 (1-1, 0-0): URSS – Danemarca 3-0
Finală loc 3-4: Ungaria – Danemarca 3-1 (1-1, 1-0)
Finală
Madrid, 21 iunie 1964
Santiago Bernabéu: 105.000 spectatori
Spania – URSS 2-1
(Pereda min.6, Marcelino min 84; Khusainov min 8)
Spania: Iribar – Rivilla, Olivella, Calleja, Pereda – Zoco, Suárez,
Fusté, Marcelino, Amancio, Lapetra
URSS: Yashin – Chustikov, Shesternev, Mudrik, Voronin – V.Ivanov, Anichkin –
Chislenko, Ponedelnik, Korneev, Khusainov.
Experimentul „Teaşcă”
După „catastrofa” Cehoslovacia din 1960 (0-2 şi 0-3) din preliminariile primei ediţii a CE, FRF, la ordinul PCR (PMR la vremea respectivă), scoate naţionala şi echipele de club din competiţiile oficiale.În 1961 are loc o dublă amicală cu „tradiţionala” dinainte învinsă de România, echipa Turciei, căreia „tricolorii” îi administrează un 1-0 pe malul Bosforului şi un 4-0 pe „23 August”. Anul 1962 debutează cu un antrenor nou, Constantin Teaşcă, şi cu un 4-0 într-un amical cu modesta echipă a Marocului şi un 2-3 cu destul de puternica RDG.
Noul antrenor – una din figurile celebre ale anilor ’60-’80 –, cunoscut şi sub porecla de „micul Napoleon”, selecţionează doar jucători noi. La două săptămâni după înfrângerea din RDG, Teaşcă aliniază în faţa a 80.000 de spectatori de pe Santiago Bernabeu un unsprezece în care 8 jucători aveau între una şi 3 selecţii la naţională. Singurii veterani erau Titus Ozon şi Dumitru „Tache” Macri, care se aflau la apusul carierei, iar „câinele roşu” Ion Nunweiler avea 10 selecţii.
În faţa unei naţionale a Spaniei extrem de puternice – în fapt o combinată Real Madrid (cu jucători cu 5 Cupe ale Campionilor Europeni la activ) şi Atletico Madrid (noua stea pe atunci a fotbalului spaniol –, Teaşcă alege să se apere în păgubosul sistem „în linie”, sperând ca atacanţii adverşi să fie derutaţi şi să fie opriţi din acţiuni prin poziţii de off-side. Spaniolii au fost atât de derutaţi încât în minutul 9 aveau deja 2-0, iar în minutul 20, tabela indica un sec 4-0. Faptul că s-a terminat doar 6-0 poate fi considerat un succes. O contribuţie la dezastru a avut-o şi portarul ploieştean Sfetcu (la Petrolul nu mai era titular, pierzând postul în faşa lui „Mişu” Ionescu), care nu a apărat nimic. Nici până în ziua de astăzi nu se ştie de ce Teaşcă l-a selecţionat pe Sfetcu (şi pe mulţi alţii de fapt) şi nici nu mai are cine să ne spună, cei doi nemaifiind printre noi. Evident, după meci, au urmat clasicele şedinţe de partid, de la FRF şi Teaşcă a plătit cu postul. După mai mulţi ani, în cărţile sale, „micul Napoleon” a afirmat că a fost sabotat de unii jucători în meciul de la Madrid
În retur, spaniolii au venit în excursie la Bucureşti şi au pierdut elegant cu 1-3, victoria fiind exploatată politic până la extrem, de parcă „tricolorii” ar fi câştigat o cupă europeană.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.