Uriașa dublă greșeală din finalul meciului de la Madrid

 Bayern Munchen a mai trăit o dată un scenariu care bate toate filmele regelui suspensului, Alfred HtiHitchcock.

 

S-a întâmplat pe 26 mai 1999, culmea ironiei, tot în Spania, dar pe stadionul Nou Camp din Barcelona. A condus cu 1-0 pe Manchester United până în minutul 91, când a egalat Sheringham iar 60 de secunde mai târziu norvegianul Solskjaer aducea o victorie neverosimilă diavolului din Manchester. Miercuri seară filmul a rulat pe celălalt stadion celebru al Spaniei, Santiago Bernabeu din Madrid. Scorul a fost identic, 2-1 pentru spanioli, golurile lui Joselu venind în minutele 88 ș 90. Numai că, spre deosebire de partida din capitala Cataloniei, acum, germanii au toate motivele să își strige frustrarea și faptul că rezultatul a fost viciat de dubla gafă comisă de centralul Szimon Marciniak și unul dintre asistenții săi în al 13-lea minut de prelungiri. Atunci, fundașul central al bavarezilor, olandezul Matjis De Ligt, urcat în careul advers a reluat în poarta lui Lunin, gol care ar fi reeditat finala Champions League Bayern – Borussia Dortmund, jucată tot pe Wembley, în 2013. Însă, mai întâi, asistentul a greșit grav, nelăsând faza să curgă, pentru ca, apoi, să semnalizeze dacă a fost ofsaid. Apoi, omul care a condus finala CM 2022, Argentina – Franța, a greșit și mai grav, fluierînd finalul și, astfel, cei din camera VAR nu au mai putut interveni. La analizarea fazei, s-a văzut clar că a fost gol valabil.

De Ligt a declarat la finalul meciului că asistentul a venit la el și și-a cerut scuze pentru faptul că a greșit nerespectând protocolul care dădea dreptul celor de la VAR să intervină. Iar antrenorul Thomas Tuchel a pus la zid arbitrajul la interviul flash acordat chiar pe teren.

Este o încălcare clară a regulilor! Este un dezastru. Este un dezastru total! La al doilea gol al Realului, au lăsat jocul să continue. Jocul trebuie să continue și la noi, asta e regula clară. Prima greșeală este făcută de tușier, a doua de arbitru. Este o încălcare clară a regulamentului!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. Nu mai folosiți termenul „greșeală de arbitraj”!
    Permanent în culise e vorba de CORUPȚIE și FAPTE INTENȚIONATE, NICIODATĂ PEDEPSITE, pentru că sunt LA ORDIN!
    Marciniak e cunoscut…

  2. Eu încerc să-mi aduc aminte când a fost ultima dată Real Madrid dezavantajată de arbitraj în UCL și nu găsesc nimic. Numai Florentino Uefaperez știe de ce…

  3. atentie la minutele de prelungiri,exagerat de multe
    si Ianis ar fi putut marca in aceste conditii

  4. N-a fost greseala, s-a calificat cine trebuia sa se califice.
    Mijloacele nu conteaza, scopul a fost atins.

  5. Jocul Realului a fost superior. Ocaziile vorbesc de la sine. Golul anulat al Realului cam forțat, având în vedere că am văzut multe faze mult mai clare și nepenslizate. Până în minutul 82 Bayern tragea de timp, doar că… doar că greșeală portarului a declanșat momentul locomotiva al Realului. Arbitri pot greși și ei, sunt oameni. Matematic vorbind, in acest meci Realul a meritat victoria. Turul a fost un meci sec în comparație cu ce am văzut aseară.

  6. Fals. Arbitrul fluierase imediat după ce tușierul a ridicat fanionul. Jucătorii Realului se opriseră. In aceste condiții nu se poate vorbi de un gol anulat, e ca un gol „marcat” in pauză. Într-adevăr, recomandările sunt ca tușierii să nu semnalizeze dacă faza nu este clară, dar repet, nu putem vorbi de un gol dacă mingea a intrat în poartă după ce doi jucători bavarezi au lovit mingea DUPĂ fluierul arbitrului. Nici portarul nu a schițat vreun gest și nici apărătorii madrileni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.