Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, refugiat de trei zile la ambasada Ecuadorului la Londra, speră să scape de extrădarea în Suedia. Assange a explicat că gestul de a se refugia la ambasada statului sud-american a urmărit “atragerea atenţiei” asupra unui presupus complot al Statelor Unite împotriva sa. Assange a mai declarat că a fost abandonat de […]

Potrivit datelor ANM, sâmbătă, în jumătatea de nord a ţării regimul termic va marca o scădere faţă de zilele precedente, iar în restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în sudul extrem şi în sud-est, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de […]

Cetățenii Republicii Moldova vor avea buletine de identitate de tip nou, de mărimea unui card bancar. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în prima lectură de către Parlament, transmite Jurnal.md. „Vom trece la buletine de identitate de generație nouă, cu un design modern, așa cum e în practica internațională”, a […]

O comisie pentru verificarea modului de înaintare în grad a cadrelor militare în rezervă pe perioada 2010-2012 a fost constituită vineri, printr-un ordin al ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN)…

Doisprezece salariaţi au fost concediaţi recent de o companie de marketing senzorial, Mood Media, din Franţa după ce au refuzat transferul în România, au anunţat surse concordante, citate de Le Figaro, în ediţia electronică, relatează Mediafax.ro. Nathalie Dussert, în vârstă de 48 de ani, angajată de 13 ani a acestei companii, a aflat, împreună cu […]

Trei persoane au fost găsite moarte şi 110 pasageri au fost salvaţi vineri după naufragiul unei nave în largul coastei insulei australiene Christmas care avea la bord aproximativ 200 de imigranţi, au transmis autorităţile. „Avem 110 supravieţuitori şi trei morţi sunt confirmaţi”, a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii australiene de securitate maritimă (Amsa). […]

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că, la dorinţa familiei lui Adrian Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier. Şerban Brădişteanu a spus că nu mai dă niciun fel de declaraţie în acest caz, întrucât spitalul a interzis acest lucru. „La dorinţa familiei, […]

„Permiteţi să raportez: am efectuat serviciul militar cu termen redus în perioada octombrie 1977 – iunie 1978 la UM 01256, în Caracal. Am primit, după un nou stagiu de două săptămâni, la sfârşitul studiilor universitare, în septembrie 1982, gradul de sublocotenent în rezervă. Cum de atunci nu am fost niciodată concentrat, în calitate de rezervist, […]

Corespondentul din Belarus al cotidianului polonez Gazeta Wyborcza a fost arestat pentru presupusa calomniere a preşedintelui Alexander Lukaşenko şi riscă acum condamnarea la cinci ani de închisoare. Jurnalistul Andrzej Poczobut este cetăţean bielorus şi a fost arestat acum pentru a doua oară, pentru că l-ar fi insultat pe liderul autoritar din Belarus. În urma cu […]

În luna martie, preţul unui baril de petrol se situa la 128 de dolari, iar unii analişti vorbeau despre o creştere rapidă la 160 de dolari, pe fondul temerilor faţă de un război în Iran şi al embargoului petrolier reciproc dintre UE şi Iran. După numai trei luni însă, preţul barilului a coborât sub 80 […]

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie. Universitatea din Bucureşti (UB) arată, vineri, într-un comunicat de presă, că a luat act de acuzaţiile de plagiat aduse premierul Victor Ponta. „Urmare a solicitării conducerii Universităţii […]

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, joi, suspendarea din funcţie a magistratului Carmen Elena Mladen, judecător la Curtea de Apel Craiova, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, informează un comunicat al CSM remis, vineri, AGERPRES. „În şedinţa din data de 21 iunie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a […]

NASA a descoperit un crater de pe Lună acoperit parţial cu gheaţă.  NASA a observat gheaţa în imaginile realizate craterului Shackleton, aflat la Polul Sud al satelitului nostru. Sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) de la NASA a adus informaţii ce indică că gheaţa ar putea reprezenta 22% din materialul de la suprafaţa craterului. Cercetătorii au […]

În ziua în care împlineşte 62 de ani, avocatul lui Adrian Năstase a declarat că fostul premier este pregătit să ducă „lupta” mai departe şi nu intenţionează să ceară graţierea, informează ziarul Adevărul. Avocatul Ion Cazacu a declarat că fostul premier este pregătit pentru o luptă lungă şi nu acceptă milă din partea preşedinţiei. „Domnul […]

Guvernul uruguayan a prezentat planurile de naţionalizare a pieţei canabisului, o mişcare care urmăreşte să reducă valul de violenţe iscat de cartelurile drogurilor. Uruguayul poate deveni astfel prima ţară din lume care vinde droguri uşoare cetăţenilor. Preşedintele Jose Musica, fost membru al unei gherile de stânga, a trimis proiectul de lege Congresului Uruguayului. “Vrem să […]

O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri dimineaţă, pe DN2 Buzău – Râmnicu Sărat, în localitatea Potârnăcheşti, traficul desfăşurându-se pe o bandă, alternativ, până la finalizarea cercetării la faţa locului, informează Mediafax. Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, accidentul a avut loc […]

Premierul Victor Ponta a numit-o in functia de director general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor pe Adriana Dontu, prefect si subprefect in Guvernul Tariceanu. Robert Bucur a fost eliberat din functia de director general al ORDA prin decizia prim-ministrului, potrivit Realitatea Tv. Adriana Dontu a fost prefect al judetului Brasov in perioada 1 […]