Irina Paula Jianu, condamnata, miercuri, in dosarul „Trofeul Calitatii” alaturi de Adrian Nastase, a fost incarcerata joi in Penitenciarul Bacau. Jianu a fost ridicata de politisti la ora 9.00 de la domiciului sau, informeaza Digi24. Conform sursei citate, singurii care s-au prezentat pentru a fi incarcerati sunt sotii Popovici, care au ajuns in spatele gratiilor […]
Lună: iunie 2012
Mircea Badea consideră că Traian Băsescu a pierdut, din punct de vedere mediatic, prin faptul că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. „Sunt pe de o parte uluit, pe de altă parte amuzat, şi pe de altă parte întărâtat de felul în care propaganda băsistă se raportează la acest eveniment. Probabil că propaganda băsistă […]
Plenul Senatului a adoptat, joi, propunerea de lege privind modificarea Legii referendumului, potrivit Agerpres. Senatorii au aprobat iniţiativa legislativă cu 75 de voturi pentru, şapte voturi împotrivă şi trei abţineri. De asemenea, senatorii au aprobat şi raportul întocmit de Comisia de specialitate, cu 75 voturi pentru, opt împotrivă şi trei abţineri. Propunerea de lege vizează […]
Lucian Bolcaş, avocatul lui Adrian Năstase, a spus, la Realitatea TV, că gestul de sinucidere a fost unul de demnitate. „Am stat de vorba imediat după pronunţare cu domnul Adrian Năstase care s-a comportat ca întotdeauna cu foarte multă deminitate şi cu foarte multă acuitate logică. Sigur că nu ne-am gândit la un astfel de […]
Anchetatorii au ridicat mai multe probe din locuinţa lui Năstase din Strada Zambaccian, informează rtv.net. Cercetarea la faţa locului a durat până în zorii zilei. Poliţiştii criminalişti au ridicat mai multe probe, printre care şi un revolver. Iniţial, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, Valentin Şelaru, a anunţat […]
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a calificat gestul premierului Victor Ponta „absolut incalificabil”, după ce acesta a mers, miercuri noapte, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a se interesa personal de starea fostului preşedinte al PSD, Adrian Năstase.
Peste 3.200.000 de elevi şi preşcolari vor intra de vineri, de la terminarea cursurilor şi până duminică 9 septembrie, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Dintre cei 3.200.000, peste 652.000 sunt preşcolari, 814.000 sunt elevi din învăţământul gimnazial, aproximativ 865.000 sunt în învăţământul gimnazial, iar 922.000 în […]
Potrivit anchetatorilor, aceştia au găsit în locuinţa din Zambaccian un bilet de adio al lui Adrian Năstase. Foaia cu pricina nu se afla însă în birou, ci într-o altă încăpere a casei sau chiar asupra lui. Fostul premier Adrian Năstase este internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca şi va fi […]
În urma cercetărilor efectuate la reşedinţa lui Adrian Năstase, anchetatorii au stabilit că „foarte probabil” acesta a tras un singur foc de armă în încercarea de a-şi pune capăt zilelor, glonţul fiind găsit la faţa locului. Un echipaj de la poliţia judiciară, unul de la criminalistică şi un procuror au efectuat cercetări în locuinţa fostului […]
Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat, miercuri noapte, că Adrian Năstase va fi operat joi dimineaţă, după ce va fi stabilizat. Profesorul este de părere că fostul premier „a fost norocos‟. Ioan Lascăr a participat la evaluare lui Adrian Năstase, după care a precizat că „pacientul va fi […]
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest, în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă din cauza tensiunilor acumulate în cei opt ani în care a fost „vânat”. „S-a rupt firul. E un om puternic. A rezistat 8 ani de zile la o tracasare permanentă, dar s-a rupt firul”, a spus Ion Iliescu la […]
”Ieri,preşeditele partidului Victor Ponta m-a invitat la o discuţie de circa 10 minute şi în urma acestei discuţii a luat decizia de a mă demite din funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa.”
În dosarul ” Trofeul calității” Adrian Năstase este acuzat că a deturnat fonduri pentru campania sa electorală prin organizarea unui simpozion. Manifestarea „Trofeul calității în construcții” a fost organizată de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi apropiații ai familiei Năstase.
O decizie privind soarta fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, va fi luată în 24 de ore, a anunţat viceministrul ecuadorian de Externe, Marco Albuja, citat joi de televiziunea australiană ABC. Assange a fost autorul unei lovituri de teatru, refugiindu-se în ambasada Ecuadorului de la Londra, unde a cerut azil politic pentru a nu fi extrădat în […]
Agenţia franceză AFP inisistă pe pasul înainte făcut în lupta împotriva corupţiei prin condamnarea fostului premier, Associated Press aminteşte de consternarea unei păţti a populaţiei, în timp ce austriecii dela Der Standard vorbesc despre relaţia Nastase-Ponta şi implicaţiile acesteia în dosarul Trofeul Calităţii.
Adrian Năstase, doi ani cu executare
Salvarea, acasă la Adrian Năstase: fostul premier s-a împuşcat în zona gâtului
Jurnalistul Radu Tudor a declarat, miercuri seara, în ediţia prelungită a emisiunii „Sinteza Zilei”, că „ceva destul de serios” s-a întâmplat în casa lui Adrian Năstase, la scurt timp după ce acolo au ajuns reprezentanţi ai Poliţiei Române. Ambulanţa a intrat în garajul imobilului în care locuieşte Năstase, iar echpajul medical pare să se agite.Se pa …
Meciurile Olanda-Germania şi Suedia-Anglia din cadrul EURO 2012, disputate în 13 iunie, respectiv 15 iunie şi transmise în direct de TVR 1, TVR HD şi euro2012.tvrinfo.ro, au fost cele mai urmărite partide ale Campionatului European de Fotbal în faza grupelor, încheiată marţi, 19 iunie, anunţă TVR într-un comunicat preluat de Agerpres. De altfel, cele două […]
Postul de televiziune Antena 3 a publicat, miercuri seara, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, realizată de Mihai Gâdea, lista cuprinzând mai multe persone din viaţa publică românească, avansate în grad militar, de fostul ministru UNPR al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. Cei mulţi din lis…
Citeşte şi „Colonelul” Turcescu minte asupra motivelor pentru care nu a făcut armata
Instanţa supremă a trimis la Tribunalul Bucureşti mandatul de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul lui Adrian Năstase, iar după ce va ajunge la Poliţia Capitalei, va fi pus în aplicare, scrie Mediafax, preluată de Antena 3.ro. Tribunalul Bucureşti, instanţa de executare, va trimite mandatele la Poliţia Capitalei, iar poliţiştii […]
Preşedintele Federaţiei germane de fotbal, Wolfgang Niersbach, a vizitat miercuri un memorial dedicat bătăliei de la Westerplatte, prima din cel de-al Doilea Război Mondial, lângă oraşul polonez Gdansk.
Autorităţile moldoveneşti au luat prea puţine măsuri pentru descreşterea traficului de persoane, se arată în raportul anual al Departamentul de stat al SUA, citat de 24h.md. Persoanele traficate din 20 de state postsovietice sunt obligate să se prostitueze şi să muncească fără să fie remunerate. Iar persoanele care au fost traficate cel puţin odată nimeresc […]
Adrian Miclescu, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, a declarat că după condamnarea definitivă în dosarul „Trofeul calităţii” va fi făcută o sesizare la CEDO şi eventual decizia va fi contestată pe cale extraordinară, însă acestea nu duc la suspendarea pedepsei, conform Antena 3.ro.
Ungaria se pregăteşte pentru întoarcerea masivă a câtorva mii de romi, care solicitau azil politic în Canada, proces care s-a complicat după modificarea recentă a legii canadiene privind imigraţia. „Ungaria se pregăteşte pentru întoarcerea masivă a romilor care au părăsit anterior Ungaria pentru a pleca în Canada”, a explicat Zoltan Balog, ministrul pentru Resurse Umane, […]
Franţa vrea să îl propună pe ministrul de Finanţe de la Paris, Pierre Moscovici, ca şef al Eurogroup, în încercarea de a bloca preluarea postului de către omologul german al acestuia, Wolfgang Shaeuble, potrivit cotidianului Handelsblatt, citat de RFI si preluat de Mediafax.ro. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va testa deschiderea pentru candidatura lui Moscovici la […]
Nu mă mir de verdictul Curţii Supreme de Justiţie (în cazul Mircea Diaconu), care, după opinia mea, a devenit o instanţă mai mult politică, decât juridică, profund subordonată Palatului de la Cotroceni, decât spiritului de adevăr, dependentă de balanţa puterii, şi nu de balanţa dreptăţii.