– Domnule preşedinte, se încearcă o nouă lovitură „sub centură”? – Se încearcă o diversiune în cadrul Partidului Naţional Liberal, ceea ce sigur că ar fi fost de aşteptat din partea încă actualului preşedinte al ţării, care a mai încercat tot felul de maşinaţiuni pentru a slăbi PNL, un partid care, la ultimele alegeri locale, […]

Spania nu va aplica deocamdată recentele recomandări ale Fondului Monetar Internaţional, care includ tăieri salariale în sectorul guvernamental, deoarece acestea nu au valoare coercitivă, a indicat sâmbătă premierul spaniol Mariano Rajoy, citat de AP şi EFE, relatează Agerpres. FMI este una din cele trei organizaţii financiare internaţionale cărora Spania le-a solicitat efectuarea unui audit asupra […]

Petru Movilă, care a candidat la şefia Consiliului Judeţean Iaşi pe listele PDL, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că duminică îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al filialei judeţene a PDL. „A avut propria echipă, iar apoi nu îi mai răspundea la telefon şefului de filială…

Patriarhia Română afirmă într-un comunicat de presă că este regretabil faptul că tocmai în biserică, unde preotul predică pacea şi iubirea faţă de semeni, un prelat paşnic şi venerabil este ucis cu cruzime. Patriarhia spune a aflat cu profundă uimire şi durere de uciderea preotului Tudor Marin în biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din municipiul […]

Orice element de infrastructură de transport este binevenit, a declarat pentru Agerpres secretarul de stat român în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Marcel Boloş, rugat să comenteze propunerea ministrului bulgar al dezvoltării regionale Liliana Pavlova, care a anunţat sâmbătă că ţara sa va iniţia construcţia unui nou pod de peste Dunăre între porturile Giurgiu şi […]

Un bărbat şi-a înjunghiat mortal fosta soţie în gara CFR din Micăsasa, în apropiere de Sibiu, unde aceasta lucra. Potrivit primelor informaţii, bărbatul s-a dus în gară, unde lucra fosta sa soţie, în jurul orei 15:00, a înjunghiat-o mortal, apoi s-a predat poliţiei. „La 14:31 s-a înregistrat un apel prin numărul unic de urgenţă 112. […]

Activitatea Uzinei Dacia de la Mioveni va fi întreruptă parţial, în 18 şi 19 iunie, precum şi în 2 iulie, când majoritatea angajaţilor vor rămâne acasă întrucât în zilele menţionate nu se vor produce maşini. Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Automobile Dacia, aproximativ 9.000 dintre cei 13.500 de angajaţi ai Uzinei Dacia de la Mioveni vor rămâne […]

Cel puţin doi copii au murit după ce uraganul Carlotta a atins sudul Mexicului în noaptea de vineri spre sâmbătă, statul Oaxaca fiind afectat de rafale de vânt extrem de puternice şi ploi torenţiale, relatează CNN, citată de antena3.ro. Uraganul de categoria întâi a distrus vineri noaptea o casă din pământ din localitatea Pluma Hidalgo, […]

Şeful misiunii de observatori ai ONU din Siria, generalul Robert Mood, a anunţat sâmbătă „suspendarea” acestei misiuni, din cauza intensificării violenţei, transmit AFP, Reuters şi AP, citate de Agerpres. Generalul a precizat într-un comunicat că observatorii îşi încetează patrulele „până la noi ordine” şi că „activităţile vor fi reluate când situaţia o va permite”. „Din […]

Şeful poliţiei ruse din Urali împreună cu alte 12 persoane, printre care şi două femei, au deturnat luni un avion destinat monitorizării incendiilor de pădure, joi fiind în continuare daţi dispăruţi, potrivit autorităţilor locale. „Luni în jurul orei locale 22.00, un aparat de tip An-2 a decolat fără autorizaţie de la aerodromul din Serov (situat […]

Şeful Serviciului Omoruri din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi un ofiţer specialist, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, s-au deplasat, în regim de urgenţă în Focşani, pentru a ajuta la ancheta privind uciderea preotului Tudorel Marin, înjunghiat mortal în biserică. „Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, ofiţeri […]

Ieşirea Greciei din zona euro şi din Uniunea Europeană (UE) ar avea un „efect devastator”, a estimat preşedintele Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul austriac Kurier, citat de Agerpres. „Independent de consecinţele economice şi sociale pentru Grecia însăşi, o ieşire a acestei ţări din UE ar cauza prejudicii pentru întreaga […]

Europarlamentarul Gigi Becali a declarat sâmbătă, la România TV, că asasinul preotului din Focșani este posedat de Diavol, care l-ar fi îndemnat să ucidă un preot iubit de comunitate şi care respectă Scriptura. „Atâta putere are Diavolul încât a intrat în biserică printr-un om bolnav pe care l-a îndemnat să facă acest lucru”, a afirmat […]

Peste o mie de familii sunt asediate şi bombardate în mai multe cartiere din oraşul Homs, în centrul Siriei, a anunţat sâmbătă organizaţia nonguvernamentală (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, îndemnând ONU să „intervină imediat”. „Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului îl îndeamnă pe secretarul general al ONU Ban Ki-moon să intervină imediat pentru a impune […]

Fiica preotului Tudor Marin, înjunghiat mortal, sâmbătă dimineaţă, este soţia lui Vasile Marica (foto), preşedintele Sindicatului Sed Lex, potrivit monitorulvn.ro. Preotul Tudor Marin, în vârstă de 65 de ani, de la biserica „Sfântul Ioan Botezatorul”, situată în Piaţa Unirii din Focşani, a fost înjunghiat azi de un bărbat care a fugit ulterior. Atacatorul a intrat […]

Acrobatul american Nik Wallenda a reuşit, vineri seara, traversarea istorică a cascadei Niagara. Zecile de mii de spectatori l-au aclamat la sosirea pe malul canadian, după un traseu de 550 de metri şi cele 30 de minute în timpul cărora Wallenda s-a aflat, pe un cablu de oţel, deasupra celei mai mari cascade din America […]

Compania Papayaadvertising a publicat pe reţeaua Youtube, vineri seara, un videoclip cu un mesaj dur dar care nu poate lăsa indiferent pe nimeni faţă de ceea ce se întâmplă cu preconizata exploatare de către străini a bogăţiilor de la Roşia Montană. Interpretarea îi aparţine Ma …

Un incendiu s-a declanşat sâmbătă dimineaţa la o pensiune din Poiana Braşov, situată în spatele hotelului Şoimul. „Au ars 200 de metri pătraţi din acoperişul clădirii, o parte din mansardă şi bucătăria. Am intervenit cu trei autospeciale, iar intervenţia a durat mai bine de trei ore pentru că s-a acţionat la înălţime, în condiţii dificile, […]

Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene ”Aurel Vlaicu” de la Boboc organizează sâmbătă un miting aviatic prilejuit de sărbătorirea a 100 de ani de învăţământ militar aeronautic românesc, informează Agerpres. Potrivit MApN în program sunt incluse vizitarea facilităţilor de învăţământ, zboruri demonstrative cu aeronave militare şi civile evoluţia paraşutiştilor de la Aeroclubul României. De asemenea, […]

O bombă a explodat sâmbătă într-o piaţă din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera afgană, provocând moartea a 11 persoane şi rănirea altor peste 20, a anunţat un oficial citat de AFP. Explozia a avut loc în principala piaţă din Landi Kotal (districtul tribal Khyber), a declarat pentru AFP Arshad Khan, membru al administraţiei locale.