O clonă a ziarului Ring a fost distribuită ilegal în Bucureşti. Alexandru David, redactorul-şef al adevăratei publicaţii Ring, declară că acest lucru reprezintă un atac fără precedent asupra presei, în ultima zi de campanie electorală.
Lună: iunie 2012
Partidul de guvernământ din Ungaria, FIDESZ, şi Guvernul de la Budapesta, doresc îmbunătăţirea relaţiilor şi o cooperare concretă cu România şi nu generarea de tensiuni, a declarat vineri preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, într-un interviu acordat unui post de radio. În pofida schimbărilor recente în Parlamentul de la Bucureşti, cele două state membre ale Uniunii […]
Bucureştenii vor putea să se plimbe gratis cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău sâmbătă şi duminică. Începând de sâmbătă, de la ora 10,00, la Debarcaderul Central (intrarea Pavilion H) vor fi disponibile pentru bucureşteni navele Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmboviţa şi Aurora, cu o capacitate totală de 430 de locuri, a anunţat Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement […]
Autorităţile ruse au testat, cu succes, o rachetă balistică intercontinentală Topol, la poligonul Kapustin Iar, situat în regiunea Astrahan, a anunţat purtătorul de cuvânt al trupelor, Vadim Koval, citat de RIA Novosti. „O unitate a Trupelor balistice strategice ruse a efectuat un tir reuşit de testare a unei rachete de tip RS-12M Topol, de la […]
Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte luni, la 11,30, la Palatul Cotroceni, pe prinţul Charles, care efectuează o vizită privată în România, informează Administraţia Prezidenţială. Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit miercuri după-amiază într-o vizită privată în ţara noastră pentru a petrece câteva zile de vacanţă. De câţiva ani, moştenitorul coroanei britanice vine în fiecare […]
Din culisele celui mai mare carnaval din lume, la Sanctuarul Jaguarilor din Mato Grosso, plaje secrete se întind de la Alagoas la satele uitate din Sertao, oferind sejururi insolite şi posibilitatea de a cunoaşte o Brazilie autentică, dincolo de clişeele turistice. Carnavalul brazilian, cu muzica lui vibrantă şi paradele spectaculoase, a devenit una dintre cele […]
Un traficant din dosarul de droguri din Valea Jiului a înghiţit o pungă cu droguri, ca să scape de polițiști care au făcut percheziții în această dimineață în această zonă. Traficantul este dintre cei peste 70 de învinuiţi din dosarul de trafic de droguri din Valea Jiului. Acesta a înghiţit punga cu droguri, în momentul […]
Comisia Europeană face presiuni asupra Greciei să închidă în etape anumite bănci, posibil chiar a cincea mare bancă elenă ATEbank (specializată pe sectorul agricol), au declarat pentru Reuters surse din UE, relatează Agerpres. Deşi este responsabilitatea Băncii Centrale a Greciei să închidă băncile care se confruntă cu probleme financiare, Comisia Europeană are un cuvânt de […]
Fostul campion mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, l-ar putea întâlni în următorul meci pe americanul Kelly Pavlik, fost deţinător al centurilor WBC şi WBO la mijlocie. Sursa citată notează că americanul Kelly Pavlik (38-2, 33 prin KO), în vârstă de 30 de ani, ar urma să fie viitorul adversar al lui Bute, […]
Trei societăţi comerciale au câştigat contracte de aproape 3 milioane de lei pentru a asigura echipamentele IT necesare centralizării voturilor la alegerile locale, între acestea numărându-se un sponsor al PDL, dar şi o societate deţinută de unul dintre fondatorii Net Consulting, informează Mediafax.ro. Direcţiile judeţene de statistică achiziţionează în acest an echipamente IT pentru a […]
Sâmbătă, Turul ciclist al României-2012, ediţia cu numărul 49, se încheie cu etapa a 9-a, o etapă de numai 113,100 km, pe traseul Salonta-Oradea-Marghita. Etapa de sâmbătă, care ar putea fi numită „de protocol”, are prevăzut startul de la Salonta la ora 16,00, două sprinturi cu premii, la Oradea, la km. 34,300 km, şi la […]
Un sistem ultramodern de supraveghere pentru instruirea militarilor români care vor fi dislocaţi în misiunea NATO din Afganistan a fost primit de Armata Română din partea Guvernului SUA, potrivit mediafax.ro. La începutul lunii iunie 2012, o serie de militari ai Armatei României vor începe, la o unitate a Forţelor Terestre de la Buzău, instruirea pentru […]
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, se arată „absolut convins” că USL nu va trece de 50 de procente la alegerile locale şi că democrat-liberalii vor obţine un scor de 25%. Argumentele lui Oltean sunt cel puțin ridicole însă. Acesta susține, nici mai mult nici mai puțin că ULS și-a construit o politică bazată pe […]
Ankara a decis să suspende contactele cu Bruxellesul pe perioada în care Republica Cipru va exercita preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, de la 1 iulie 2012, pentru cel de-al doilea semestru al anului, relatează agenţia de presă Anadolu, preluată de Focus, crie Agerpres. O declaraţie în acest sens a fost făcută de ministrul turc […]
Din cauza alegerilor de duminică, 10 iunie, examenul de bacalaureat va începe la ora 12.00, în loc de ora 9.00, cum a fost stabilit iniţial. Sălile de clasă, transformate în secţii de votare, vor trebui să fie pregătire pentru examenul de a doua zi. „După cum bine ştim, duminică vor avea loc alegeri, iar sălile […]
Organizat cu ocazia centenarului Caragiale, Festivalul “Bucureştii lui Caragiale”, care se desfăşoara sub motto-ul “100 de ani -100 de spectacole -100 de personalităţi”, va avea loc în perioada 9 iunie-20 septembrie, în Piaţa Sfântul Dumitru din Centrul Istoric şi Grădina Pariziană, în zona Hala Traian.
Institutul Italian de Cultură din Bucureşti vă invită astăzi, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului “Odeon”, la spectacolul “Cvartet”, de Heiner Müller, în regia lui Sergio Sivori. Spectacolul “Quartett” (“Cvartet”), inspirat din piesa cu acelaşi titlu a lui Heiner Müller, interpretat de Cristina Giordana şi Sergio Sivori, devine, în adaptarea dramatică propusă de […]
Un elev de 11 a leşinat şi a fost dus la spital după ce a fost bătut la şcoală de o colegă cu patru ani mai mare, potrivit antena3.ro. Ieri, o situaţie similară a avut loc într-o şcoală din Bucureşti. Unul dintre copii l-a strâns de gât pe colegul său, acesta făcând atac de panică […]
Candidatul UDMR la Primăria Târgu Mureş, senatorul Gyorgy Frunda, a declarat, joi seara, la încheierea campaniei electorale a Uniunii în judeţul Mureş, că are speranţe că va câştiga. „Să voteze UDMR, să mă voteze pe mine, dacă vor într-adevăr o schimbare. Să nu-i voteze pe doamna Enache (Smaranda – n.r.) şi pe domnul Benedek (Imre […]
Un cutremur cu magnitudinea 5,1 s-a produs în noaptea de joi spre vineri în partea de vest a Turciei, fiind resimţit inclusiv la Istanbul, dar şi în Bulgaria. Seismul a zguduit geamurile unor blocuri de apartamente şi a determinat locuitorii să iasă panicaţi pe stradă, relatează site-ul Novinite.com, potrivit mediafax.ro. Mişcarea telurică a fost resimţită […]
Guvernele şi băncile centrale din Europa Centrală şi de Est se pregătesc pentru ieşirea Greciei din zona euro. Autorităţile din statele UE cu economii emergente consideră că sunt mai bine pregătite pentru depăşirea unei astfel de crize decât acum patru ani, când falimentul băncii americane Lehman Brothers a declanşat criza financiară mondială, notează Wall Street […]
Un muncitor a fost rănit după ce a căzut de la patru metri înălţime între clădirea Palatului Telefoanelor şi Teatrul Constantin Tănase, când lucra la instalarea unei schele, a informat vineri, pentru AGERPRES, Biroul de Presă al ISU Bucureşti. Potrivit acestuia, muncitorul de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral şi fracturi la membre […]
Incendiul de la Moara lui Assan a fost în mare măsură stins, pompierii intervenind, vineri dimineaţă, pentru lichidarea ultimelor focare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că pompierii încă lucrează la stingerea incendiului, întrucât structura acoperişului este din grinzi groase de lemn, care sunt tratate chimic cu […]
Consiliul de Administraţie al Transgaz a aprobat, joi, eliberarea din funcţia de director general al companiei a lui Cosma Emil Florin şi numirea în locul lui a lui Rusu Ioan, începând cu data de 7 iunie, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Ioan Rusu a mai fost director general la Transgaz în perioada […]
Proba de dublu mixt a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, a fost câştigată joi de perechea indiană Sania Mirza/Mahesh Bhupathi. În finală, Mirza şi Bhyupathi au învins cuplul polonezo-mexican Klaudia Jans-Ignacik/Santiago Gonzalez cu 7-6 (3), 6-1.
Peste 340.000 de elevi vor susţine, la nivel naţional, prima sesiune a examenului de bacalaureat care începe luni cu proba de testare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A. Din cei 340.000 de candidaţi, 189.301 sunt absolvenţi de clasa a XII-a şi 55.837 – de clasa a XIII-a, din anul […]