Jocurile Olimpice de la Londra au fost ”evenimentul televizat cel mai urmărit din istoria Statelor Unite”, a anunţat NBC preluat de AGERPRES. Într-un comunicat, reţeaua NBC, care a avut exclusivitate pentru drepturile de televiziune în Statele Unite, a precizat că 219,4 milioane de americani au urmărit JO pe canalul NBCUniversal, cu 4 milioane mai mulţi […]
Lună: august 2012
Armata britanică va avea nevoie de doi ani ca să-şi revină după Jocurile Olimpice de la Londra, pentru care a mobilizat peste 18.000 de oameni în scopul asigurării securităţii, a declarat marţi pentru cotidianul The Guardian responsabilul cu planificarea Jocurilor din cadrul armatei, informează AFP preluata de AGERPRES. ‘A trebuit să mobilizăm 18.000 de oameni. […]
Mii de irlandezi au ocupat străzile din oraşe, în special la Dublin, pentru a ura bun venit în ţară celei mai bune echipe olimpice din 1956, parada fiind condusă de campioana olimpică la box, categoria uşoară (60 kg), Katie Taylor, conform AGERPRES. Irlanda a cucerit la JO 2012 de la Londra o medalie de aur, […]
Tatăl unei fete de 16 de ani din echipa Arabiei Saudite la Jocurile Olimpice a declarat că fiica sa a fost insultată în ţara ei natală pentru că a concurat la JO de la Londra, informează marţi CNN preluat de AGERPRES. Wojdan Shaherkani a concurat împreună cu o altă femeie la Jocurile Olimpice din partea […]
SURSA: Mediafax – REALITATEA.NET Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus „să coabiteze” cu preşedintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituţia, apreciind că, după 20 de ani de „timp pierdut”, criza politică din România se apropie de final. Potrivit lui Victor Ponta, criza […]
Cinci persoane, dintre care doi civili, şi-au pierdut viaţa şi alte 17 au fost rănite în timpul unui atac asupra Ministerului Apărării din Sanaa întreprins de militari loiali fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh, transmite o sursă militară pentru AFP. Saleh a renunţat la putere în favoarea vicepreşedintelui său. Atacul a fost iniţiat de soldaţi din […]
România a reuşit să iasă din recesiune în al doilea trimestru, în timp ce economiile Ungariei şi Cehiei s-au contractat şi mai mult, din cauza problemelor create de criza euro sectorului industrial, transmite Reuters. Criza euro a dus la o scădere a cererii pentru exporturile statelor din Estul Europei, iar la aceasta se adaugă măsurile […]
Cancelarul german, Angela Merkel, probabil va prezenta un plan de soluţionare a crizei transnistrene printr-un model federalist, comentează Vocea Rusiei, anticipând că planul va eşua, transmite Mediafax.ro. „Doamna Angela Merkel, al cărei interes pentru soluţionarea conflictului separatist din R.Moldova este cunoscut de mult timp, urmează să ofere la Chişinău soluţiile ei la această problemă. Cel […]
Principalele porturi portugheze erau marţi paralizate de o grevă a docherilor pentru a protesta faţă de măsurile guvernului destinate liberalizării condiţiilor lor de muncă, relatează AFP, citată de Agerpres. Declanşată luni la miezul nopţii, greva afecta îndeosebi porturile Lisabona Aveiro, Figueira da Foz şi Sines. La Lisabona, cinci cargouri au fost deviate către alte destinaţii, […]
Kafka ar fi invidios pe situaţia în care se află acum România, căci faimoasa sa literatură a absurdului pare acum un joc cât se poate de logic! Să-i vezi pe oamenii lui Băsescu (judecători ai CCR, procurori, politicieni, ziarişti) cum se dau de ceasul morţii pentru a verifica prezenţa la vot, după ce au făcut […]
Al-Qaida răpeşte copii din Somalia pentru ca apoi să îi folosească în atacurile teroriste. În adevărate „şcoli de terorism”, copiii sunt ţintuiţi de paturi şi educaţi în spiritul islamismului radical, susţin autorităţile din Somalia, după un raid la o şcoală din Mogadishu, în urma căruia au fost arestate 200 de persoane, informează Daily Mail, citat […]
Rămâne o enigmă implicarea directă, agresivă, fără menajamente, în politica internă de la noi a SUA și a Uniunii Europene, personal mă simt umilit. După 22 de ani de democrație și economie de piață, constatăm că nu suntem numai o colonie a fostului imperiu habsburgic (el a cumpărat Petrom, găina de aur a bugetului de […]
Completarea la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CC, anunţă Curtea. Plenul CC, întrunit pentru a examina interpretările diferite date de autorităţi unor […]
Nouă laureaţi ai premiului Nobel pentru Pace au cerut interzicerea unui show american de televiziune. Este vorba de o emisiune lansată recent, în care mai multe vedete urmează cursuri de pregătire militară, relatează rtv.net. Cei nouă câştigători ai Nobelului pentru Pace consideră că show-ul este o încercare de a reabilita imaginea războiului şi de a-l […]
Jocurile Olimpice de la Londra au fost ”evenimentul televizat cel mai urmărit din istoria Statelor Unite”, a anunţat NBC, relatează Agerpres. Într-un comunicat, reţeaua NBC, care a avut exclusivitate pentru drepturile de televiziune în Statele Unite, a precizat că 219,4 milioane de americani au urmărit JO pe canalul NBCUniversal, cu 4 milioane mai mulţi decât […]
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va afla în cursul acestei săptămâni dacă cererea sa de azil în Ecuador va fi acceptată, a anunţat preşedintele Rafael Correa în timpul unei apariţii televizate. Correa a declarat că discută cu diplomaţii britanici despre situaţia lui Assange, care s-a refugiat în urmă cu două luni la ambasada Ecuadorului de la […]
Forţe de ordine atacate cu arme cu alice, 16 poliţişti răniţi, maşini incendiate, magazine distruse şi pagube de milioane de euro este bilanţul confruntărilor dintre forţele de ordine şi grupuri de tineri la Amiens, la 120 de km de Paris, în noaptea de luni spre marţi. Poliţiştii au fost mobilizaţi iniţial pentru a securiza cartierul […]
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Liviu Voinea a declarat marţi că proiectul privind plata TVA la încasarea facturii, convenit cu FMI, va fi adoptat de Guvern săptămâna viitoare. El a precizat că proiectul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, aşa cum a solicitat la negocierile cu FMI partea română. „Va fi […]
Puteți citi și singuri aceste noi documente și vă puteți convinge de felul în care este respectată libertatea de exprimare în regimul Băsescu. Presa liberă s-a prăbușit în ultimii ani nu din cauza crizei economice. Explicațiile sunt în altă parte.
Ministerul Finanţelor a identificat 212 proiecte de investiţii finanţate de la bugetul de stat, în valoare totală de 36 miliarde lei, care nu respectă criteriile de eficienţă şi vor fi reevaluate pentru realizarea de economii aferente anului viitor, a declarat marți secretarul de stat Liviu Voinea. Guvernul a prezentat Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene […]
Un agresor suspectat că ar fi ucis nouă persoane, fapte care ar explica reputaţia lui de „cel mai periculos bărbat din China”, a fost ucis de poliţie în urma unui schimb intens de focuri, a anunţat agenţia oficială China Nouă, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro. Zhu Kehua (42 de ani) este cunoscut pentru uciderea cu […]
Mario Monti, premierul tehnocrat al Italiei, care conduce un guvern în componenţa căruia nu se regăseşte nicicum votul alegatorilor, nu mai doreşte organizraea unor alegeri în toamna acestui an. Guvernul său va rămâne astfel în fruntea ţării cel putin până în aprilie 2013, finalul actualei legislaturi, scrie Le Figaro. Mai mult, ministrul Cooperării Internaţionale, Andrea […]
Cel puţin 23.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la declanşarea conflictului armat putere-opoziţie în Siria, în martie 2011, a declarat marţi pentru AFP preşedintele Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), Rami Abdel Rahmane, relatează Agerpres. „La 13 august, fuseseră ucise 23.002 persoane, din care 16.142 civili, 1018 dezertori şi 5.842 soldaţi”, a indicat sursa […]
Introducerea coplăţii în sistemul de sănătate este prematură, se arată într-un comunicat al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România (FSSR) remis, marţi, AGERPRES. „Considerăm coplata drept un instrument de finanţare şi de ponderare a exceselor în ceea ce priveşte accesarea serviciilor medicale, care merită luat în considerare în ceea ce priveşte construirea unor strategii alternative de […]
Bucureştenii se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul pe lacul Herăstrău, miercuri, de Ziua Marinei, eveniment cu ocazia căruia Administraţia Lacuri Parcuri Agrement Bucureşti (ALPAB) organizează mai multe manifestări, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Pentru plimbările gratuite sunt disponibile şapte vaporaşe, între orele 12.00 şi 20.00, potrivit sursei citate. Totodată, începând cu ora 9.00, la Debarcaderul Central […]
Laureatii Marelui Premiu Darclee 2012,soprana Adela Zaharia si tenorul Medet Chotabaev din Kazakhstan, impreuna cu Mariana Nicolesco. • Marele Premiu Darclée, oferit de Banca Naţională a României, a revenit sopranei Adela Zaharia din România şi tenorului Medet Chotabaev din Kazakhstan • Spectacol excepţional cu opera Il Trovatore • Concert Extraordinar Verdi – Wagner pe Esplanada […]