Cele cinci persoane reţinute de DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DIICOT au solicitat Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a celor cinci persoane, pentru terorism.

Dansatoarea dintr-un club de noapte care este principalul martor într-unul din procesele fostului premier italian Silvio Berlusconi va depune mărturie luni la Milano, a anunţat avocata acesteia sâmbătă, citată de Reuters, relatează Agerpres. Karima El Mahroung, de origine marocană, cunoscută sub numele ei de scenă „Ruby”, trebuia să depună mărturie în luna decembrie, însă nu […]

Ţara preferată? Sebastian Burduja: România şi atât. Mi-e imposibil să aleg un singur loc preferat din ţara mea. Sunt bucureştean din 1997, iar Capitala, alături de alte oraşe mari ale României, mă farmecă mereu prin dinamismul aparte. Totodată, am copilărit la Piatra Neamţ, oraş de care rămân foarte legat sufleteşte. Bunicii mei încă locuiesc acolo. […]

Magazinele britanice de lux Selfridges au readus în actualitate, în plin sezon de reduceri, „sala liniştii”, un spaţiu în care oamenii se pot izola de iureşul cumpărăturilor şi care a fost gândit acum un secol de fondatorul acestor magazine, Harry Gordon Selfridge, relatează, vineri, EFE, citată de Agerpres. Sala tocmai a fost inaugurată în cadrul […]

Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, care are în prezent statut de spital regional de urgenţă şi are cea mai bună clasificare, 1A, ar putea fi primul spital regional de urgenţă din ţară din punctul de vedere al normativelor internaţionale, transmite corespondentul […]

Bogdan Mararu, bărbatul din Piatra Neamţ care a fost ţinta atentatului cu bombă de vineri, a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă remis mai multor publicaţii locale, prin care mulţumeşte anchetatorilor pentru modul în care au gestionat cazul şi cere totodată mass-media să nu îi mai asocieze imaginea cu aceea a unui interlop. „Membrii familiei […]

Perspectiva unui dezastru, la un an de la tragedia navei Costa Concordia, nelinişteşte Veneţia, unde nave mari de croazieră circulă liniştit deja de ani de zile în faţa pieţei San-Marco, relatează Mediafax. Dezbaterea este aprinsă între apărătorii patrimoniului din Veneţia, înspăimântaţi de impactul acestor nave, şi avocaţii giganţilor mării, care au rol important în economia […]

Parlamentul grec a aprobat sâmbătă un proiect de lege care vizează înăsprirea regimului de impozitare a angajaţilor cu profesii liberale, condiţie prealabilă pentru ca Grecia să continuă să primească împrumuturi de la Uniunea Europeană, transmite AFP, citată de Agerpres. Criticat de opoziţie, care denunţă o lovitură dură dată clasei de mijloc, în plină recesiune, proiectul […]

O acţiune a Poliţiei Române de combatere a utilizării de programe, echipamente şi aparate de tipul slot-machine contrafăcute, precum şi a jocurilor de noroc pentru activităţi ilegale s-a concretizat în deschiderea a 40 de dosare pentru evaziune fiscală, informează Mediafax. „Începând cu luna noiembrie 2012 şi până în prezent, poliţiştii de investigare a fraudelor au […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 a avut loc sâmbătă la prânz, în zona Vrancei, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la ora 12.43, la o adâncime de aproape 130 de km.

Ministerul Sănătăţii nu va majora salariile medicilor rezidenţi în acest an şi că o posibilă mărire a acestora ar putea avea loc în 2014, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, ministrul Eugen Nicolăescu. „Eu când am plecat din mandat în 2008, un medic rezident avea salariu de încadrare 1.100 de […]

Comandamentul de iarnă se reuneşte sâmbătă, la ora 18,00, la Palatul Victoria, urmând să fie condus de vicepremierul Liviu Dragnea, informează Biroul de presă al Guvernului. Întâlnirea are loc în contextul ninsorilor abundente căzute azi în mai multe zone ale țării.

Sute de manifestanţi au protestat, sâmbătă, la Atena faţă de un proiect minier canadian de exploatarea a aurului în peninsula Halkidiki (nord), temându-se de pagubele ireversibile pe care acesta le-ar putea produce mediului local, relatează AFP. „Da apei, nu aurului”, „Păstraţi-vă cianura şi plecaţi”, „Dacă vreţi aur, mergeţi să îl căutaţi în casieriile băncilor”, au […]

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se rediscută posibilitatea readucerii Spitalelor Judeţene de Urgenţă în subordinea Ministerului, întrucât decentralizarea s-a făcut „fără cap, fără logică şi fără principii”. „Am o critică foarte serioasă pe descentralizarea făcută fără cap şi fără logică şi fără principii. Eu […]

Organizatorii Raliului-Raid Dakar au decis să scurteze prima parte a celei de-a 8-a etape, dintre localităţile argentiniene Salta şi San Miguel şi Tucuman, din cauza ploilor torenţiale căzute în ultimele ore, relatează Agerpres. Potrivit informaţiilor transmise de surse ale organizatorilor, se va face o neutralizare a primei părţi a etapei, startul fiind luat, practic, de […]

Peste 7.500 de turişti se află, sâmbătă după-amiază, pe pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei, unde condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt excelente, stratul de zăpadă măsurând până la un metru. Administratorul domeniului schiabil Azuga, Vasile Richea, a declarat, pentru Agerpres, că aproximativ 2.500-3.000 de turişti se află pe pârtiile Cazacu şi […]

Condiţiile meteorologice nefavorabile îngreunează circulaţia rutieră, în judeţul Ilfov, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier ilfovean acţionând pentru prevenirea accidentelor rutiere şi asigurarea unui climat de siguranţă în trafic. „Aceste măsuri sunt luate ca urmare a faptului că în următoarele zile este anunţată o înrăutăţire a condițiilor meteo, prognozându-se posibilitatea îngheţului şi a ninsorilor repetate”, se […]

Câteva mii de persoane au manifestat, vineri, la Ljubljana pentru a cere demisia premierului Janez Jansa, suspectat de corupţie, potrivit autorităţilor, citate de AFP. Potrivit postului public de radio, peste 10.000 de persoane au participat la această manifestaţie antiguvernamentală – cea mai importantă din Slovenia din ultimele luni -, în timp ce poliţia estima numărul […]

Primarul General Sorin Oprescu a solicitat, sâmbătă, operatorilor de deszăpezire să intensifice intervenţiile în toate sectoarele Capitalei, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Generale a Capitalei. Oprescu a solicitat acest lucru având în vedere prognozele emise de meteorologi care anunţă în continuare ninsori în Bucureşti. Astfel, în acest moment, se acţionează atât cu […]

Două persoane au fost audiate de poliţişti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cazul taximetristului înjunghiat mortal la Timişoara, însă acestea nu au fost reţinute. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că doi bărbaţi din Timişoara au fost duşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, […]