În România se consumă, anual, aproximativ două cutii de vitamine pe cap de locuitor, iar valoarea estimată a pieţei româneşti a suplimentelor nutritive este de 250 de milioane de euro.De multe ori, beneficiile înscrise pe etichetă s-au dovedit a fi mincinoase.
Lună: noiembrie 2013
Cunoscuta peliculă ”Ghost” va fi adaptată într-un serial de televiziune de către scenaristul premiat cu Oscar Akiva Goldsman, scrie BBC News, preluat de b1TV. Goldsman urmează să înainteze un episod pilot, scris alături de Jeff Pinkner, bazat pe povestea filmului din 1990.
Filmul ‘Poziţia Copilului’, al regizorului Călin Peter Netzer, distins cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va inaugura miercuri, 20 noiembrie, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului filmului european din Liban, un eveniment organizat de delegaţia UE în această ţară, în colaborare cu ambasadele şi institutele culturale din statele membre, relatează miercuri cotidianul […]
Ministrul de Finanţe a recunoscut că a fost sunat de preşedintele Băsescu care i-a cerut să nu îl schimbe pe Radu Gheţea de la şefia CEC Bank.
Imnul naţional al României a răsunat în cea mai importantă sală de concerte din Lima. S-a întâmplat cu ocazia unui spectacol al Orchestrei Simfonice Bucureşti, aflată în turneu extraordinar în America de Sud. Înainte de a ajunge în Peru, muzicienii români au cântat şi în Argentina şi Brazilia.
SURSA: REALITATEA.NET Consilierul prezidenţial a explicat cum a ajuns să-i recomande preşedintelui Băsescu să cumpere un teren în judeţul Ialomiţa. „Anul ăsta agricultorii sunt aproape de cota zero între cheltuieli şi profituri şi nu circulă terenurile, nu din lipsă de terenuri, ci pentru că nu sunt cei care vor să le cumpere. Sunt mulţi factori […]
Veniturile totale ale bugetului de stat sunt estimate să crească cu 4,8% în 2014, la 100,93 miliarde lei, iar cheltuielile totale cu 3,41%, la 119,26 miliarde lei, potrivit anexelor proiectului de buget, publicate miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, conform AGERPRES. Transferurile pentru unităţile administrative sunt situate la 27,986 miliarde lei, în urcare cu […]
Băncile centrale riscă să provoace bule speculative pe piaţa de capital şi cea imobiliară, prin măsurile de stimulare economică, fiind mai uşor să susţină creşterea preţurilor acţiunilor şi locuinţelor decât să prevină încetinirea inflaţiei sub ţintele stabilite, conform Mediafax. Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, ben Bernanke, şi omologii săi de la alte bănci […]
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a comentat declarațiile președintelui Traian Băsescu. Șeful statului l-a atacat pe premierul Victor Ponta, pe care l-a numit „mincinos” și „plagiator”. Mirel Palada a precizat că „felul absolut vehement în care președintele a reacționat” arată că îi este frică, conform Digi24. „Nu mai trebuie să luăm în serios […]
Domeniul Vplay.ro a fost suspendat, marți, în urma unei sesizări referitoare la existența pe site unui clip video cu pornografie infantilă, conform b1TV. Institutul Național de Cercetare în Informatică (ICI), care administrează domeniile de internet .ro, a suspendat domeniul Vplay.ro în urma unei sesizări primite de la Poliția Română. Deținătorul domeniului este o persoană fizică […]
Decizia grupurilor parlamentare USL de a înfiinţa o comisie specială care să se ocupe de retrocedările frauduloase ale unor terenuri din Transilvania precum şi de implicarea unor instituţii ale statului în afacerile imobiliaro-agricole ale lui Traian Băsescu pică exact ca o ploaie pe secetă. Chiar traversam o secetă cruntă de decizii care să răspundă la […]
Săptămâna trecută a izbucnit un scandal monstru în care este implicată DNA, prin deja „celebrul” procuror Lucian Papici. Concret, a ieşit la iveală faptul că DNA a efectuat o verificare a situaţiei juridice a terenurilor agricole din judeţiul Călăraşi, inclusiv a suprafeţei de 300 de hectare din comuna Nana.
Autorităţile europene în domeniul aviaţiei au decis miercuri să permită folosirea unor aparate electronice în avioanele de linie în toate fazele zborului, inclusiv la decolare şi la aterizare, conform Mediafax. La sfârşitul lunii noiembrie, AESA va publica o nouă directivă privind posibilitatea de a utiliza tablete, telefoane mobile şi alte tipuri de aparate în toate […]
Ministerul Finanțelor Publice a publicat, miercuri, un raport privind situația macroeconomică pe 2014, anunțând majorarea accizelor la benzină cu 19,6% și cu 20,9% pentru motorină începând cu 1 ianuarie 2014, conform b1TV. În acest moment, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină. Astfel, acciza pentru benzină va creşte de la […]
Oficialii clubului Borussia Dortmund ar putea să-l achiziţioneze pe mijlocaşul român al echipei VfB Stuttgart, Alexandru Maxim, în cazul în care îl vor vinde pe Marco Reus, a anunţat, miercuri, site-ul fussballtransfers.com preluat de Mediafax. Sursa citată notează că pe lista vicecampioanei Europei se mai află şi mijlocaşul formaţiei TSG Hoffenheim, Kevin Volland, dar şi […]
O instanţă de judecată din Chişinău l-a condamnat miercuri la 13 ani de închisoare pe tânărul de 24 de ani care a atacat convoiul cancelarului german Angela Merkel, în timpul vizitei acesteia în Republica Moldova din august 2012, conform AGERPRES. Acesta a fost găsit vinovat pentru huliganism în formă agravantă şi furt. În pofida măsurilor […]
Oficiali din poliţia britanică au declarat, miercuri, că spionul, al cărui trup descompus a fost găsit în interiorul unei genţi de sport, din apartamentul său, a murit accidental, fără implicarea vreunei alte persoane relarează AP, citată de antena3.ro. Rămăşiţele lui Gareth Williams au fost găsite în august 2010, într-o geantă mare de sport, amplasată în […]
Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, susţine că a fost răpit de Gărzile Republicane şi a fost ţinut ostatic într-o bază navală, cu o zi înainte de înlăturea sa oficială de la putere, printr-o lovitură de stat militară din iulie, transmit surse preluate de Reuters citată de antena3.ro. Cu toate acestea, sunt foarte puţine detaliile referitoare […]
Familia lui Pablo Neruda și Partidul Comunist chilian au cerut, mați, noi expertize în cazul morții poetului, după ce o serie de analize amănunțite au înlăturat ipoteza asasinării prin otrăvire a acestuia, relatează AFP preluată de b1TV. „Vrem să cunoaştem adevărul. Vrem să ştim din ce motiv a murit„, a declarat nepotul lui Pablo Neruda, […]
Studenţii din toată ţara îşi strigă într-un singur glas nemulţumirile.Mii de tineri din Capitală şi din alte zece oraşe au ieşit astăzi în stradă. (foto)
Statul îşi bate joc de un pianist de geniu în vârstă de numai 12 ani, conform b1TV. Nu are bani să-i plătească bursa de merit, dar când vine vorba de drepturtile de autor îl pune să plătească. Este vorba despre olimpicul Călin Calfa, somat de ANAF să plătească un impozit după un concert susţinut anul […]
Ieri seară, Opera Naţională din Bucureşti a fost gazda spectacolului „Mozart Steps” al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, sosit la Bucureşti în cadrul Festivalului „Viaţa e frumoasă!”. Un spectacol de autor, marca Gigi Căciuleanu, care semnează coregrafia, banda sonoră, scenografia şi light designul. Gigi Căciuleanu face şi cu această montare dovada calităţilor sale de „om-orchestră”. […]
Consilierul prezidenţial pe politici economice şi sociale, Adrian Rădulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a rămas stupefiat de „decizia” legată de comisia de anchetă privind achiziţia de terenuri, el precizând că este vorba despre „o tranzacţie între persoane fizice”. „Am rămas şi eu stupefiat de decizia privind comisia de anchetă, pentru că Parlamentul nu […]
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a consilierului ministrului al ministrului delegat pentru Energie Constantin Niță, Ioan Mihăilă, pentru dare de mită.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea de aprobare a unei OUG care stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărirea penală dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro, în cazul unor infracţiuni de abuz în serviciu. Potrivit Preşedinţiei, şeful statului a semnat, miercuri, decretul […]
Revolte populare, preşedinţi alungaţi, hiperinflaţie, criză politică majoră – ingredientele programului impus de Fond