Ipoteza revenirii regiunii Crimeea în cadrul Ucrainei, aşa cum doreşte noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, este exclusă, afirmă Preşedinţia Rusiei, conform Mediafax. „Crimeea este regiune a Federaţiei Ruse, este teritoriu rus şi nu se pune problema revenirii în cadrul Ucrainei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Lună: mai 2014
Rusia, Belarus şi Kazahstan vor semna, joi, Tratatul pentru constituirea Uniunii Economice Eurasiatice, conform b1TV. Organizația urmează să fie înfiinţată oficial la 1 ianuarie 2015, anunţă Preşedinţia Rusiei, relatează AFP. Tratatul va fi semnat la Astana de preşedinţii celor trei ţări – Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko şi Nursultan Nazarbaiev.
Gabriel Resources nu prea reușește să sape după aurul de la Roșia Montană, dar încă sapă după bani pe bursa canadiană, conform Digi24. Compania atrage aproape 37 de milioane de dolari de la acționari. În schimbul banilor va da dreptul inclusiv la o parte din despăgubiri obținute de la statul român. Acele multe miliarde de […]
După o campanie fără teme, în jurul unor candidați care nu au etalat vreo idee proprie, s-a stabilit noua reprezentare a României în Parlamentul European. Putem privi în urmă și aduce explicații.
Cristian Zgabercea, producător general al TVR, a declarat, luni, pentru MEDIAFAXcă valoarea contractului privind serviciile de sondare a opiniei publice pentru alegerile din 25 mai a fost sub 25.000 de euro, nefiind nevoie de aprobarea Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv pentru achiziţie. Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al […]
România este printre puţinele ţări în care pronosticurile dinaintea alegerilor europarlamentare au fost confirmate la urne, e drept cu unele corecţii importante în jos în ce priveşte partidele de dreapta – PNL, PDL şi avortonul PMP -, deosebindu-se astfel de tendinţa observată într-o anumită parte a Europei, îndeosebi a celei care a pus bazele UE, […]
Graham Watson nu a mai intrat în Parlamentul European. Acesta nu mai face parte dintre cei 6 europarlamentari ai regiunii pe care o reprezintă, anunță b1TV. Lider al ALDE timp de mai mulți ani, Watson a fost primul britanic liberal – democrat ales în Parlamentul European în iunie 1999. Personajul este însă unul cu o […]
mai 26, 2014 Fapt: Klaus Iohannis este relativ aproape de Victor Ponta în diverse scenarii pentru turul 2. Premisă: Obiectivul principal al PSD este să pună în alegeri un candidat care să câștige sigur alegerile. Nu „foarte probabil”, „sigur”. Premisă: PDL+PFC+ PMP nu atacă în mod real postul prezidențial și pot spera maxim la un […]
Consultantul Cozmin Guşă a apreciat la Realitatea TV, făcând referire la atitudinea lui Victor Ponta față de liberali, că „nu poţi să te comporţi aşa cu un partid care ţi-a dat funcţia de prim ministru când nimeni nu credea în tine”. „Suntem în alt film, care arată o disperare. Eu disperare vedeam şi la Victor […]
Reprezentanţii Parchetului Tribunalului Constanţa spun că bărbatul va fi cercetat în continuare în…
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, răspunzând unor întrebări, că l-ar primi în partid pe liberalul Radu Stroe. Întrebat dacă l-ar primi pe Radu Stroe în PSD, Ponta a răspuns: „Da, de ce nu?”. Întrebat dacă şi Chiţoiu ar putea deveni membru PSD dacă va fi exclus din PNL, Ponta a spus: „Nu cred”. […]
Prezent în Parlament pentru moțiunea de cenzură depusă de opoziție, premierul Victor Ponta l-a atacat din nou pe senatorul Sorin Roșca Stănescu pe care l-a numit „liberal la Securitate”. Ponta a declarat că a răspuns foarte scurt la moţiunea de cenzură deoarece a vrut să încheie cât mai rapid un „episod oarecum jenant” în care […]
Între 28 mai şi 1 iunie se desfăşoară la “Romexpo” Târgul Internaţional de Carte “Bookfest”, o adevărată sărbătoare a cărţii, atât penru editori, cât şi pentru public. Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte este Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Institutul Polonez pregăteşte pentru “Bookfest […]
Moţiunea de cenzură a opoziţiei „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii” nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. S-au îregistrat 176 de voturi „pentru” şi 19 „împotrivă”. Pentru ca moțiunea să treacă ar fi fost necesare minimum 286 de voturi. „pentru”. Moţiunea fusese semnată de 231 de parlamentari. Din […]
Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după Delegația Permanentă, că îi garantează lui Călin Popescu Tăriceanu revenirea în PNL, dacă face acest lucru în mod corect, „nu cu pesediștii”. Antonescu a comentat momentul în care Tăriceanu a fost scos din sala de ședințe a Delegației Permanente, prin vot dat de acest for. ”Nu […]
Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, fost ministru de Finanțe, a declarat, luni, după ședința Delegaţiei Permanente a partidului, că îl va susţine pe Călin Popescu Tăriceanu pentru a candida la şefia PNL la Congres. Chiţoiu a afirmat că l-ar vedea un candidat posibil la şefia PNL pe Călin Popescu Tăriceanu, iar conform Statutului PNL va fi […]
Fostul de ministru de Interne, Radu Stroe, a fost exclus luni oficial din PNL. Delegaţia Permanentă a partidului a votat pentru excluderea lui Stroe cu 95 de voturi pentru, 12 abţineri şi 45 de voturi împotrivă. „Mi se pare că mare lucru nu mai e de sperat în acest partid”, a spus Stroe, precizând, totodată, că […]
Biroul Electoral Central a anunțat luni la ora 17.00 noi rezultate parțiale obținute la alegerile europarlamentare de duminică, după…
România, reprezentată în premieră la “Book Expo America” România va fi prezentă, în premieră, la “Book Expo America” (BEA) desfăşurată în perioada 28 – 31 mai la New York, cu un stand naţional şi o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. “BEA”, cel mai important târg internaţional de carte din spaţiul nord-american, reuneşte […]
Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat luni pe premierul Victor Ponta de comportament nedemocratic față de demersul moțiunii de cenzură, în condițiile în care Ponta a venit la microfon și, în loc de discurs, a rostit doar o singură frază, conform căreia moțiunea este un element de campanie electorală. „Faptul că v-ați comportat […]
Rebelii proruşi care au ocupat aeroportul din Doneţk au fost atacaţi de avioane de vânătoare ale armatei ucrainene, la o zi după alegerile prezidenţiale despre care s-a spus că vor aduce pacea în ţară. Armata a recurs la acest atac dupa expirarea ultimatumului dat proruşilor care ocupă Aeroportul Serghei Prokofiev din Doneţk. Rebelii erau înarmaţi […]
Singura vedetă a PMP, Daniel Funeriu – dublă înfrângere. În Hunedoara s-a înregistrat un rezultat incredibil. Ce a făcut Dan Diaconescu. Acuzaţii nefondate ale premierului Ponta.
Puterea și opoziția s-au întâlnit luni în Parlament pentru moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Ponta. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului a fost introdusă ca element de campanie electorală, a declarat, luni, de la tribuna Parlamentului, premierul Victor Ponta, care a adăugat că, având în vedere că votul s-a terminat, este timpul […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a prezentat, luni, demisia de la şefia partidului alături de…
Victor Ianukovici a declarat că respectă alegerea făcută de poporul ucrainean la scrutinul prezidenţial de duminica trecută, scrie rbc.ru, citat de UNIMEDIA. „Au avut loc alegerile anticipate ale președintelui Ucrainei. Indiferent de regiune și procentul prezenței populației la vot, indiferent de alegerea pe care ați făcut-o, eu această alegere, făcută în cea mai dificilă perioadă […]