Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat luni că a elaborat o propunere de modificare legislativă care să permită Consiliului de Administrație (CA) al TVR să ceară intrarea în insolvență, transmite Agerpres. „În calitate de președinte al Senatului, am făcut o rundă de consultări cu niște specialiști pe probleme de insolvență, juriști de profesie, ca să […]

Procurorii DNA au pus sechestru asupra sumelor de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, până la concurența sumei de 300.000 euro aflate în conturile bancare ale lui Daniel George Tudor, fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și ulterior vicepreședinte al ASF. „Măsura asigurătorie a fost dispusă având în vedere că există […]

Instituto Cervantes din Bucureşti organizează în perioada 7-9 martie, la ora 19.00, seria de proiecţii de film intitulată Spaţiu feminin, dedicată producţiilor cinematografice semnate de regizoare spaniole. Selecţia din acest an are un dublu scop: acela de a da vizibilitate creaţiei cinematografice feminine şi acela de a sublinia prezenţa femeilor în industria cinematografică spaniolă. Prin […]

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Israel, i-a mulţumit luni premierului Benjamin Netanyahu pentru sprijinul acordat de Israel României în cazul răniţilor de la clubul Colectiv. ”Mă aflu astăzi aici, la Ierusalim, din dorința de a intensifica relația bilaterală dintre România și Israel, două state unite de o prietenie solidă, care a rezistat de-a […]

Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a realizat o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor valabilă în intervalul 7 – 20 martie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Banat Intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru prima decadă a lunii martie, astfel […]

O elevă de clasa a IX-a de la Colegiul Murgoci din Brăila a căzut luni dimineață de la etajul al treilea al școlii unde învăța. Eleva a suferit un traumatism de piramidă nazală și s-a lovit la coloana vertebrală, fiind transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Brăila, transmite […]

Fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu s-a prezentat luni la DNA pentru a fi audiat într-unul din dosarele ANRP. Acesta a fost audiat ca martor în dosarul ANRP, în care este cercetat, printre alții, deputatul Ioan Oltean, potrivit unor surse judiciare. Vlădescu a părăsit sediul DNA fără a face declarații. Ioan Oltean este acuzat în […]

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la lansarea manifestului Dadaist, care a revoluţionat arta modernă, şi 120 de ani de la naşterea lui Tristan Tzara, părintele acestui curent literar şi artistic, Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” vă invită, între 11 şi 13 martie, la două evenimente: premiera spectacolului de dans L’Om DadA, […]

Mai multe bănci au anunțat în această perioadă că vor majora avansul la creditele ipotecare, iar altele au luat deja această măsură, transmite deputatul Daniel Zamfir într-un comunicat de presă. A fost o formă insistentă de presiune împotriva Legii dării în plată, demarată chiar de viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, primul care a anunțat creșterea avansului […]

Costel Grosu, unul dintre cei doi evadați din Secția 19 de Poliție din București a fost prins, informează B1 TV. Acesta se află acum în custodia celor de la Poliția Capitalei. Oamenii legii urmează să afle modul în care el și Marius Tulli Renato au reușit să fugă din arestul Secției 19, unde se aflau […]

UPDATE Câteva mii de sindicaliști de la Dacia s-au strâns luni în piața centrală din orașul Mioveni, unde se desfășoară un miting pentru susținerea unor obiective de interes național, precum urgentarea construcției autostrăzii Pitești – Sibiu. Sindicatul solicită guvernanților și clasei politice accelerarea lucrărilor premergătoare și demararea urgentă a construcției autostrăzii Pitești — Sibiu, susținerea […]

Nivelul sărăciei și al excluziunii sociale din România este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, în special în rândul copiilor și al romilor, se arată…

Omul de afaceri Dan Adamescu a ajuns, luni dimineață, la sediul DNA, structura centrală, unde va fi audiat în calitate de suspect, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. Potrivit surselor citate, Adamescu este suspect în legătură cu falimentul societății Astra, prejudiciul fiind estimat la peste 700 milioane lei. Tribunalul București a admis, în decembrie 2015, […]