La jumătatea lunii mai, premierul Dacian Cioloş îl nominaliza pe ministrul Transporturilor ca fiind unul dintre cei de a căror activitatea nu este mulţumit
Lună: iulie 2016
Rogozin a scris pe pagina sa de Facebook ca la aterizare a primit un sms: ”Bine ați venit în România. Apeluri de intrare gratuite cu opțiunea „Zero fără frontiere” de la 1 min. până la 10 min. pentru fiecare apel”
”O cerere de majorare cu 25 la sută a salariilor, în condiţiile în care noi nu ştim care sunt salariile în administraţia publică, va face să pervertească lucrurile exact ca în trecut” – Dragoș Pâslaru
Simona Halep, locul 5 WTA, a fost eliminată în sferturile turneului de la Wimbledon de Angelique Kerber, locul 4 WTA, scor 5-7, 6-7
Etapa a treia a Turului Franţei, Granville – Angers, 223,5 km, a fost una care, au declarat specialiştii, parcă a venit din trecut.
Președintele Klaus Iohannis a pledat, marți, pentru un parteneriat real între administrația publică …
Data alegerilor a fost sugerată de ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, înainte de o ședință a guvernului pentru stabilirea scrutinului.
Evenimentul cuprinde 2 serii de concerte: Serate muzicale la Opera Comică pentru Copii, de marţi până joi, începând cu ora 20.00; şi Concertele lecţie la matineu, de vineri până duminică, începând cu ora 11:00, la Sala Mozart a Operei Comice pentru Copii. Moderatorul evenimentelor este regizorul Cristian Mihăilescu. Una dintre noutăţile pe care le aduce […]
Cinci dintre cele 11 termocentrale existente în prezent în România figurează în Top 30 termocentrale cu cel mai mare impact asupra sănătății, relevă un raport realizat de mai multe organizații de mediu, publicat marți de Greenpeace România, transmite AGREPRES. Conform documentului, intitulat „Europe’s Dark Cloud: How coal-burning countries make their neighbours sick” (‘Norul negru al […]
Ministerul Sănătății va sesiza Direcția Națională Anticorupție după controlul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, informează MS într-un comunicat. Corpul de control al Ministerului Sănătății a efectuat, în luna mai, o verificare a SCJU Tg. Mureș și a constatat mai multe nereguli. „Achiziția de dezinfectanți în anul 2016 s-a făcut prin licitație […]
Ateneul Român găzduieşte săptămâna aceasta o serie de 3 concerte susţinute de nume sonore din 6 ţări: Vladimir Mendelssohn şi Horia Văcărescu (Olanda), Takashi Shimizu, Koichiro Kanno, Kana Sugimura şi Tetsuro Miyoshi (Japonia), Gérard Caussé și Florian Murtaza (Franţa), Mario Hossen și Johannes Kropfitsch (Austria), Lilyana Kehayova (Bulgaria), Felicia Filip, Anton Niculescu şi Andrei Licareţ […]
Liderul PPE: liderii Brexit ”lași” pentru că se retrag în mijlocul unei crize politice; e o problemă la Londra, nu la Berlin sau la Paris
Islanda a fost una din marile surprize de la Euro 2016, nordicii reușind un traseu impresionant – au ajuns până în sferturi. După ce au fost egalii Portugaliei și au eliminat Anglia, jucătorii au fost primiți la Reykjavik ca niște adevărați eroi.
Pregătirile pentru cea de a 26-a ediţie a FNT sunt intense. Anul acesta, pentru prima data în istoria FNT, selecţia oficială şi structura artistică ale Festivalului au fost anunţate public, în direct, de la sediul UNITER, într-o conferinţă de presă susţinută de criticul Marina Constantinescu (director artistic şi selecţioner al FNT). Evenimentul a fost transmis, […]
Înaintea vizitei co-preşedintelui comisiei guvernamentale moldo-ruse, vicepreierul Dmitrii Rogozin, autoritățile din Republica Moldova întreprind o serie de măsuri sporite de securitate pe Aeroportul Internațional Chișinău, transmite Deschide.md. La fața locului sunt mai mulți polițiști care inspectează împrejurările, aceștia fiind însoțiți de câini. Tot astăzi un grup de tineri din cadrul clubului studenților liberali și alți […]
Traficul este îngreunat pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, la intersecţia cu Calea Floreasca, pe sensul de mers către Piaţa Victoriei, după ce s-a produs o surpare în carosabil, anunţă reprezentanţii Poliţiei Rutiere. Traficul rutier pe Şoseaua Ştefan cel Mare este dirijat de poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere, după ce la intersecţia cu Calea […]
Ediţia din acest an a Festivalului Liric veronez, a 94-a, a debutat recent urmând să prezinte, până în 28 august, câteva capodopere ale genului. În total, 46 de seri dedicate Operei. Festivalul de Operă de la Verona nu mai are nevoie de prezentare. De peste 100 de ani, în fiecare vară, în magnificul amfiteatru roman, […]
În 1990, fotograful japonez Norihiro Haruta a venit la București să vadă cum arată capitala unei țări proaspăt ieșite din lagărul socialist. În fotografia din stânga, realizată de el, se poate vedea fostul Bulevard Victoria Socialismului (la data fotografierii nu fusese încă redenumit Unirii) și pe fundal, Casa Republicii, actualul Parlament al României.
Domnule Preşedinte Iohannis, Traian Băsescu v-a lăsat o moştenire grea – între altele, acţiunea obedientă faţă de Statele Unite („Licuriciul cel mare”) – Theo Peter, ştergerea datoriilor Irakului şi multe altele.
După ce, în vara anului 2014, George Matei Cantacuzino făcea subiectul unei expoziţii deschise de ICR Londra în cadrul celebrului Festival de Arhitectură din Londra, influentul arhitect român este readus în atenţia publicului britanic printr-un eveniment organizat în seara zilei de 5 iulie. Intitulat Arhitectura demnităţii şi găzduit de sediul ICR Londra, evenimentul este o […]
Petroșeneanul Avram Iancu se pregătește pentru o nouă încercare de a traversa înot Canalul Mânecii, la sfârșitul lunii iulie, acesta afirmând, pentru Agerpres, că prin gestul său dorește să se implice și în campania de strângere de fonduri declanșată la nivel național pentru achiziția operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”. „În acest an am înotat câte […]
Un bărbat înarmat cu un pistol a pătruns marți dimineața în sediul unei unități bancare din municipiul Bistrița și a amenințat o casieră, convingând-o astfel să îi înmâneze o sumă de bani, transmite Agerpres. În unitatea bancară se mai aflau și alți angajați. Bărbatul a cerut casierei să îi dea banii din seif, însă nu […]
Editura Compania a publicat în 2016 un volum al generalului Aurel I. Rogojan cu titlul Factorul intern şi subtitlul România în spirala conspiraţiilor. Trei sunt chestiunile importante: Cine este generalul Aurel I. Rogojan? Ce este factorul intern? Despre ce spirală a conspiraţiilor este vorba în cartea aceasta? 1. Generalul Aurel I.Rogojan este azi, în opinia […]
Cetățenii unguri vor trebui să răspundă la referendum la următoarea întrebare…
Președintele Klaus Iohannis a susținut marţi, în cadrul evenimentului de lansare în dezbatere publică a documentului„România competitivă: un proiect pentru…
Incredibilă confuzie pe care o face Andrei Pleşu: el scrie că Levinas a scris cartea „Gîndire sălbatică”, deşi toată lumea ştie că autorul ei este Lévi-Strauss!