Un eseu complex despre singurătate, Ultima banda a lui Krapp a avut premiera în 1958 la Royal Court Theatre, din Londra.
Lună: noiembrie 2018
Teatrul „Gong” din Sibiu prezintă joi, 6 decembrie, de la ora 19:00, spectacolul „Totul e posibil / Carte Blanche” cu Julien Cottereau (Franța)
Ilan Laufer vine cu noi explicaţii despre acuzaţiile de antisemitism pe care le-a făcut la adresa lui Klaus Iohannis. Acesta a scris, joi pe Facebook, că…
Studioul 4 – locul din care Cristian Ţopescu a comentat mari competiţii transmise de televiziunea publică – va purta numele fostului comentator sportiv în semn de omagiu adus marelui om de televiziune.
Ministrul susţine că o execuţie bugetară slabă poate avea ca efect şi o creştere economică sub previziuni…
Liber la construcţia „Marii Unirii“. Monumentul imaginat de Ioan Bolborea se va construi pe spaţiul prevăzut iniţial, Piaţa Alba Iulia din Capitală, după ce marele sculptor a câştigat războiul cu Primăria Bucureşti.
Noiembrie a adus vreme la extreme în acest an şi va continua în aceleaşi tonuri. Până duminică, temperaturile vor…
Au început să-și spele rufele în public, iar acum nu mai știu pe unde să scoată cămașa. Rareș Bogdan a fost scos de pe post la Realitatea TV după ce…
Afirmaţiile deputatului ALDE Marian Cucşa vin în contextul în care pe 18 octombrie, şeful Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că membrii forului lucrează la un „raport parţial”…
Salarii de mii de euro, încălcari ale normelor deontologice, intervenţii în politica editorială sau management defectuos.
„Cine investeşte, să spunem, 100 de milioane de euro într-o activitate de producţie vrea să ştie de ce drepturi beneficiază dacă se întâmplă ceva”, a declarat Jyrki Katainen….
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi procurorul Mircea Negulescu vor fi cercetaţi în continuare sub control judiciar, măsura fiind prelungită pe o durată de 60 de zile…
Carmen Iohannis a transmis procurorilor de la Parchetul General, că nu se poate prezenta la audierea programată pe 15 noiembrie, prin intermediul unui fax…
Ministerul Public mai precizează că, în procedura de numire în funcţiile de conducere, iniţiată de ministrul Justiţiei în data de 10 august 2018, doamnele procuror au depus…
Faţă-n faţă cu Prinţul Charles. Hugh Laurie, starul din „Dr. House”, a fost chemat la Palatul Buckingham, acolo unde a avut loc…
Oficialii oraşului german Roth au anunţat că le vor interzice copiilor să mai pună scrisori pentru Moş Crăciun sub bradul special amenajat în localitate…
Preşedintele a făcut o gafă enormă încercînd să recîştige simpatia Ioanei Dogioiu, cea care l-a criticat dur pentru numirea Ecaterinei Andronescu la Educaţie…
Supun atenției dvs. rugămintea ca în cadrul dezbaterilor care vor avea loc să nu vă limitați doar la declarațiile dlui Ilan Laufer.
S-a născut cu handicap vizual sever. Cam așa începe povestea interlocutorului meu. Nu a văzut niciodată să scrie, să citească în alfabetul obișnuit sau să folosească un calculator așa cum facem noi ceilalți…
Persoanele care au suferit un atac de cord ar putea primi un ajutor uriaş de unde se aşteaptă mai puţin.
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, referitor la poziţia lui Klaus Iohannis privind numirea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor…
60% dintre cuplurile care fac un copil nu îşi fac analizele necesare înainte de a obţine sarcina.
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi că preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţie a celor doi miniştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici…
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6553 lei/euro, în scădere cu 0,20% faţă de nivelul atins miercuri….
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a primit, la interval de două zile, a doua propunere de remaniere guvernmentală, precizând că…
Întrebat, joi, de jurnalişti, dacă îi este teamă că s-ar putea ajunge la Curtea Constituţională sau la o eventuală suspendare a sa, Klaus Iohannis a spus: „Asta cu suspendarea, între timp devine aşa, un loc comun”…