Președintele Iohannis a semnat, vineri, mai multe decrete privind înaintarea în grad, printre care și cel privind acordarea…
Lună: noiembrie 2018
Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri seară, că s-au prelevat probe igienico-sanitare de la Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie „Panait Sîrbu”, fiind…
Guvernul a făcut public joi un film de prezentare a României la Centenarul Marii Uniri, în care țara este descrisă, printre altele, ca…
Directorul medical al Maternității Giulești, Dinu Albu, acolo unde au fost depistați angajați cu cu stafilococ auriu, a susținut vineri că decizia Direcției…
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că începând cu 1 decembrie 2018 va fi operațional Comandamentul Apărării Cibernetice.
S-a terminat la Paris, a început la Bruxelles. Prima manifestaţie a ”vestelor galbene” la Bruxelles, nu departe de sediile instituţiilor europene, a degenerat vineri
Incidentul a avut loc vineri la prânz într-o zonă de restaurante, în Gara centrală din oraşul Hanovra, situat în nordul Germaniei.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a declarat vineri că vizita Papei Francisc în România, din 2019, a fost amânată din…
Am mai trăit un moment similar în ianuarie 2017, când meciul de Challenge Cup dintre Timişoara Saracens şi Stade Francais a fost câştigat de francezi la ”masa verde”
IFFHS reaminteşte că este al treilea campion al lumii ca jucător care a câştigat Cupa Mondială şi ca selecţioner, după brazilianul Mario Zagalo şi germanul Franz Beckenbauer.
„A fost un moment emoționant și mă bucur că am fost prezenți și am făcut parte din acest moment. Am mari emoții
Un proiect în acest sens este înregistrat în Parlament și urmează să fie votat în ultima ședință a actualului Legislativ. Astfel, în cadrul plebiscitului…
Jandarmii, întâmpinați cu proteste la Alba Iulia. Pe Facebook a fost creat evenimentul ”Interzis Jandarmeriei Române să defileze de 1 Decembrie 2018”
Grupul hotelier Marriott International a anunțat vineri că baza de date pentru rezervări online a brandului Starwood a fost atacată cibernetic
Departe de casă, nu-mi ramîne decît să ma gîndesc la Sărbătoarea de la Alba Iulia, unde se află mulţi dintre prietenii mei.
Anunț supriză. Premierul Viorica Dăncilă participă, vineri seara, la recepția oferită de președintele Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Naționale
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” copiii au ajuns, joi seara, fiind internaţi în…
La data dispariției acesta purta o pereche de pantaloni de culoare neagră, bluză de culoare neagră, geacă de fâș de culoare neagră.
Atmosfera de mare sărbătoare s-a simțit la Alba Iulia încă de vineri, unde oamenii au început deja să se strângă.
În urma căderilor de zăpadă din ultimele zile, în zona de creastă a Carpaţilor Meridionali si Orientali s-a depus un strat proaspăt care variază între 20-60 centimetri…
Toţi jurnaliştii care au scris despre „Cazul FDGR” (inclusiv subsemnatul) trebuie să-şi rescrie articolele. Toţi am făcut o eroare teribilă în legătură cu „moştenirea” şi „succesiunea” „Grupului Etnic German”!
Poliţia Română, prin Centrul Informatic, anunţă că vineri (în jurul orei 11.00) se circulă în coloană în zona localităţii Comarnic, pe DN1. Totodată, în aceea zonă, nu se circulă…
Compania CFR SA anunţă că, vineri dimineaţă, traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind…
„Nu vom continua” joi călătoria spre Buenos Aires, a declarat ea, după ce avionul Airbus al cancelarului a făcut drum întors în timp ce survola Olanda, din cauza unei probleme…
Producătoarea şi scenarista americană l-a ajutat în secret pe cineastul George Lucas să finalizeze scenariul pentru filmul cu care a debutat franciza de succes „Star Wars”, lansat în 1977…
Reprezentanţii Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” spun că, dintre cei 11 angajaţi depistaţi cu stafilococ auriu, „unu sau doi” sunt…