Fără categorie

Raed Arafat a anunţat că petrecerile de Revelion în stradă vor fi interzise, iar oamenii ar trebui să renunţe la tradiţia colindatului

Fără categorie

Președintele Franței uită de ”valori” când vine vorba despre vânzări de arme, iar administrația de la Elysee uită să publice imaginile în care președintele Egiptului primește Legiunea de Onoare

Fără categorie

După încheierea ședinței, soluția pronunțată de instanță a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar, care au acuzat „injustiție”.’

Fără categorie

Comisia Europeană a prezentat, joi, un set de măsuri de contingență specifice care vor asigura conectivitatea aeriană și rutieră reciproce de bază între UE și Regatul Unit

Fără categorie

”Victorie!”, spune ministrul ungar al Justiției. ”Interpretările nu sunt legi!”, avertizează omologul polonez. Analizele arata că totul nu ar fi decât un calcul pe termen scurt al lui Viktor Orban, bazat poe promisiuni germane

Fără categorie

În seara alegerilor, imediat după ora 21, oră la care s-au anunțat primele rezultate ale singurului exit poll făcut de o firmă, ziariștii români s-au aruncat în tot felul de speculații

Fără categorie

Conform datelor Eurostat din 2019, pandemia se pare că a prins 67% dintre români locuind la casă, cei mai norocoşi în izolare.

Fără categorie

Cele 40% obținute de PNL și USRPlus împreună înseamnă, de fapt, cam 12% din totalul alegătorilor români. Pentru liberali, treaba stă și mai rău…

Fără categorie

PSD îl propune pentru funcția de premier pe Alexandru Rafila, anunță oficial președintele social-democraților.Acesta susține că președintele Klaus Iohannis, PNL și USR trebuie să

Fără categorie

Ungaria şi Polonia, care contestau introducerea mecanismului privind respectarea normelor statului de drept, blocau procedura de aprobare a bugetului UE pentru perioada 2021-2027

Fără categorie

Ciclul romanesc CEI O SUTĂ de Gheorghe SCHWARTZ, răsplătit cu numeroase premii, reprezintă cea mai mare construcție epică din literatura română