2022: Decăderea Germaniei

La finalul lunii februarie, la câteva zile după invazia rusa în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că a venit momentul unei schimbări istorice (Zeitenwende). A fost un discurs foarte lăudat. Scholz părea să semnaleze că Germania va trebui să-și schimbe calea. Nu mai putea depinde de gazul din Rusia și nu mai putea crede că pacea din Europa va fi permanentă. Era timpul ca Germania să se trezească la realitate. Trebuia să-și adune forțele și să investească în armată.

Zece luni mai târziu, curajul și hotărârea din discursul Zeitenwende au dispărut”, scrie jurnalista Sabine Beppler-Spahl, pentru Spiked.

În vară, comentatorii se întrebau ce face oare Germania pentru a îndeplini promisiunile lui Scholz. Spre exemplu, cum își îmbunătățește capabilitățile defensive? De ce se mișcă atât de greu cu sprijinul pentru Ucraina? «Scholz a fost omul momentului cu discursul sau Zeitenwende, însă nu a făcut nimic semnificativ pentru a urma liniile acelui discurs», scria un comentator, în luna septembrie.

Firește, situația în care se află acum Germania nu este vina guvernului de coaliție al lui Scholz. Angela Merkel a fost cea care a decis închiderea centralelor nucleare germane, în 2011, și a făcut ca Germania să fie și mai dependentă de gazele din Rusia. Nu Scholz, ci Merkel a deschis calea spre penuria de energie de astăzi și spre criza economică ce rezulta de aici.

Iar Germania este într-o criză economică gravă. În mai, Germania, care a fost mult timp un mare exportator, a înregistrat deficit comercial pentru prima dată după 30 de ani. În noiembrie, inflația a ajuns la recordul de 10%. Creșterea PIB-ului în 2022 este de doar 1,6%. Se estimează că economia se va contracta cu 0,6% în cursul anului 2023, mai mult decât în orice altă țară din zona euro.

Actualul guvern nu face niciun serviciu Germaniei. Guvernul Scholz nu a luat-o pe alta cale, ci a continuat drumul predecesorilor săi. Continuă să respingă energia nucleară. Are o linie dură împotriva schimbărilor climatice, însă își redeschide centralele pe cărbune.

Guvernul nu reușește să reducă dependența Germaniei de regimurile autoritare, în ciuda faptului că este mai puțin dependența de Rusia. China este un caz școală. În setembrie, vicecancelarul Robert Habeck s-a lăudat că Germania va adopta o poziție mai dură față de China. «A trecut vremea naivității în relația cu China», a spus el. Însă Germania este și mai dependentă de China decât a fost față de Rusia. De aceea, nu a fost o surpriză că, la câteva săptămâni după declarația lui Habeck, cancelarul Scholz a întreprins o vizită oficială în China și a fost primul lider care a făcut asta după ce Partidul Comunist i-a permis lui Xi Jinping să fie președinte pe viață.

Sau să luam cazul Qatarului. La Cupa Mondială din această iarnă, ministrul de Interne Nancy Fraser a purtat o banderolă pe care stătea scris ”One love”, un protest la legile din Qatar care îi reprimă pe homosexuali. Cam în aceeași perioadă, în noiembrie, guvernul german a semnat un contract pe 15 ani pentru gaze naturale lichefiate din Qatar. Ipocrizia era evidentă. «Germania a câștigat Cupa Mondială la duble standarde», a fost unul dintre titlurile din presa germană.

Nu este de mirare că încrederea de care se bucură guvernul Scholz a scăzut la un nivel record. Un sondaj din luna decembrie arată ca 63% dintre germani nu sunt satisfăcuți de prestația guvernului. Alte sondaje au arătat că, dacă ar fi organizate alegeri, guvernul ar pierde majoritatea parlamentară.

Incapabil să facă față propriilor probleme, coaliția a început să atragă atenția asupra amenințării teroriștilor de extremă dreapta și a populiștilor. Această bătălie împotriva valului extremei drepte este unul dintre puținele lucruri care arată că guvernul are un scop. În decembrie, ministrul Justiției a anunțat că au loc raiduri în întreaga țară, la adresele unor suspecți de terorism. Au fost arestați 23 de oameni, acuzați că ar fi planificat un atac armat în Bundestag. Printre cei arestați este și un fost deputat al partidului Alternativa pentru Germania. Asta i-a făcut pe câțiva politicieni ai puterii să ceară scoaterea partidului în afara legii. Iar toate aceste apeluri vin pe fondul creșterii în sondaje a Alternativei pentru Germania.

Acum puteți înțelege de ce unii alegători se îndreaptă către Alternativa pentru Germania. Anul acesta a redus mult din autoritatea liderilor Germaniei. A scos în evidență automulțumirea lor și limitele viziunii lor asupra lumii. Din acest punct de vedere, 2022 pare într-adevăr un final de epocă. Pentru a deveni un punct istoric de cotitura, un Zeitenwende, ar trebui însă ca actualele elite expirate să fie înlocuite de oameni total diferiți”.

Recomanda 31

3 Comentarii

  1. Cică ,,Germania trebuie să se trezească la realitate.
    Trebuie să-și adune forțele și să investească în armată”

    Când toate țările se înarmează, înseamnă Lipsă de Prietenie între popoare.
    Risipă colosală din banii publici = sute de miliarde, numai în Europa,
    la nivel mondial peste 1000 miliarde de dolari aruncati anual pe înarmare.
    Când toate țările se înarmează, dau de înțeles că au rămas cu mentalităti de
    războinici primitivi, tribale, dar cu arme moderne, mai distructive.
    Când toate țările se înarmează, văd dușmani peste tot,
    și se pregătesc mereu de război,
    Ei organizează crize economice, si niciodată nu au pus capăt la nimic,
    ei vor să îndoctrineze noile generatii de tineri în spirit de supus al sistemului,
    sau de războinic, rasism.
    Armatele sunt create pentru a proteja sistemele existente, NU oamenii.
    În viitor, o umanitate CU ADEVĂRAT Educată nu va mai tolera
    războiul.

    Cei ajunsi la putere sunt obsedati să-si păstreze sistemul, puterea,
    controlul, teritoriile, averile, sclavii…
    si dacă se poate să-si perpetueze dinastia la putere, secole.

    Goana după Resurse a început odată cu invaziile europenilor
    pe pământurile altor popoare Native din Africa, America de nord
    America de sud, Australia, Siberia, etc…

    Toti trăim pe aceeasi planetă,
    dacă naţiunile s-ar fi unit cu adevărat
    şi ar partaja resursele în mod echitabil pentru toti oamenii
    ele ar putea să menţină un nivel de durabilitate…dar
    să-i susţină cu adevărat pe oameni, şi nu băncile şi afacerile
    unor escroci, speculanți, oligarhi obsedati de îmbogătire .

    Doar într-o lume în care toate resursele planetei
    sunt considerate ca moştenire comună a tuturor oamenilor
    de pe Pământ, putem spune cu adevărat că
    există viaţa inteligentă pe Pământ.

  2. Daca usa nu face fata singura chinei si rusiei,de ce ar vrea daramata germania,ca aliat?nu cumva sa puna ukraina in locul ei?o simpla intrebare!pe termen lung ar fi o mutare buna,cred!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.