După opinia mea, greșeala pe care am tot repetat-o și pe care o reluăm și în clipa de față constă în faptul că percepem polaritatea moderniști-tradiționaliști ca pe un conflict.

Termenul de 24 de ore în care se putea completa până acum formularul, înainte de intrarea în România, a fost extins la 72 de ore.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii nu exclude ipoteza potrivit căreia România va sări de 50.000 de noi infectări.

”A fost destul şocant acest moment care s-a întâmplat ieri, încă încercăm să-l lămurim”, a declarat, vineri seară, la B 1 TV, Cătălin Drulă.

Aș fi preferat să nu scriu acest editorial. Să nu fie nevoie și să nu existe un asemenea subiect. Este vorba despre un om care a crescut o dată cu presa română liberă.

Ne-o cer Aliații, ne-o cere ”Progresul”. Depopularea țării, incultura, drogurile, criminalitatea nu contează cand te confrunți cu Rusia lui Putin și cu pandemia pentru a masca impunerea unei autocrații la tine acasă

16.651 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19

Lupul, paznic la oi sau care e acum situația din CSM? Consiliul Superior al Magistraturii, for care are rolul de garant al independenţei justiţiei,