Ultimul lucru de care ai nevoie într-o celulă de criză a guvernului este un Mr. Bean care vrea să joace rolul lui Churchill sau o starletă care caută să atragă atenția
Lună: octombrie 2022
Începând din martie, gospodăriile private ar putea beneficia de o plafonare a preţurilor pentru 80% din consumul obişnuit.
Premierul Nicolae Ciucă a efectuat vineri, o vizită la S.C. Astra Vagoane Călători SA.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, s-a limitat să spună că această întrebare trebuie adresată Ministerului Apărării.
Presa internațională scrie pe larg vineri despre suspendarea provizorie de către Agenția Internațională de Integritate în Tenis a Simonei Halep
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o vineri seară pe Giorgia Meloni, liderul partidului Fraţii Italiei (FdI), pentru funcţia de prim-ministru.
Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori! Nu mai e om!
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că dacă social-democrații nu ar fi intrat la guvernare, majorarea…
Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său american Lloyd Austin, a anunţat Moscova
Românca Simona Halep a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate în Tenis pentru un…
“Aş vrea să mă adrezez astăzi vouă cu un mesaj foarte personal: din nefericire, a trebuit să mă retrag din viaţa publică în…
Geaba a promis și Iohannis că rezolvă MCV-ul, Schengen-ul și vizele americane. De peste tot vine cu coada între picioare.
Un depozit de pe teritoriul unui parc tehnologic a luat foc în regiunea Moscova, transmite Nexta.
Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, sunt urmăriți penal alături de alți zeci de suspecți, pentru infracțiuni în legătură cu…
El precizează că acest proiect de infrastructură este rezultatul colaborării între Primăria Sectorului 4, Ministerul Transporturilor și Metrorex.
Incidentul a avut loc în cadrul dezbaterii plenare din 5 octombrie 2022, privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen…
Întrebat ce ar trebui să se întâmple cu salariul minim, Hossu, care a participat la protest, a răspuns…
În Parlamentul Țărilor de Jos a fost prezentată o rezoluție care solicită… Nu e un raport de…
Cuplul de afgani care a ajuns în Statele Unite ale Americii i-a acționat în judecată pe pușcașul marin și pe soția acestuia pentru că…
Premierul german este de acord să vândă o parte din portul Hamburg Chinei, în ciuda faptului că unele ministere nu sunt de acord cu tranzacţia.
Traian Băsescu voia să folosească un document emis de unii membrii ai CNSAS doar că respectivul document (…)
Dacă un angajat este concediat atunci când nu îşi îndeplinește sarcinile de serviciu nu înţeleg de ce acești EŞUAŢI rămân mai departe în funcție
Geoană vede partea bună a războiului. Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Mircea Geoană, consideră că, în urma războiului din Ucraina (…)
Societățile Gazprom din Amsterdam joacă un rol semnificativ în imperiul Gazprom – nu în ultimul rând în termeni de management și suport de inginerie, active și fluxuri de numerar către entitățile Gazprom din Rusia.
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012
Judecători cu faţă umană, Andogafia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Judecători cu faţă umană, Andogafia zilei, In memoriam Octavian Andronic