Fără categorie

SNTGN Transgaz SA atrage atenția cu privire la existența unor știri false și atacuri de tip phishing care afectează imaginea companiei.

Fără categorie

Organizatorii îşi propun să schimbe mentalităţi, să reducă stereotipuri în societatea românească în ansamblul ei şi să contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural

Fără categorie

Curtea Constituţională a admis sesizarea USR şi Forţa Dreptei și a declarat neconstituțională legea care ar permite, potrivit semnatarilor obiecţiei, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice.

Fără categorie

In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROBLEMA apărută la Editura Hasefer în 2019.

Fără categorie

Sub presiune, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Sub presiune, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic

Fără categorie

Autorităţile publice locale din Harghita vor institui filtre pentru dezinfecţie dar și o serie de măsuri restrictive după ce intr-o comună din județ

Fără categorie

Tragedie fără margini, joi dimineață, în comuna băcăuană Stănișești! Trei persoane și-au pierdut viața fiind strivite de planșeul unei ferme agricole, care s-a prăbuşit peste ei.

Fără categorie

Ignorând că el însuși e una dintre grozăvii, Cristian Tudor Popescu nu se mulțumește numai să fie ateu, ci are o satisfacție malefică în a desconsidera, în „a umaniza” în sens degradant, patologic, în „a ironiza” public Divinitatea.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate