În Ținutul Momârlanilor, viața se trăiește altfel: „Vom reînvia…”

Asociația Ținutul Momârlanilor anunță lansarea la Uricani, în județul Hunedoara, a proiectului „ÎMPREUNĂ PRIN CULTURĂ în Ținutul Momârlanilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență  și cofinanțat de Primăria Orașului Uricani.
Conform unui comunicat de presă, obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea profilului cultural al locuitorilor orașului Uricani și localităților aparținătoare, prin acces la metode de creație artistică, artă participativă și cunoaștere culturală, deschise tinerilor care locuiesc și formează această comunitate, astfel încât aceștia să fie, nu doar expuși temporar la cultură, ci să-și dezvolte abilitățile culturale și artistice, pe care să le folosească mai apoi pe termen lung.
Prima activitate se va desfășura la începutul lunii noiembrie la Casa Amicii din Uricani, unde se va filma un reportaj video de promovare.
„Ne-am propus, ca prin acest proiect, să realizăm și un transfer cultural și de tradiții între generații. Vom reînvia frumoasele șezători românești, în cadrul cărora se vor întâlni 3 generații, și unde tinerii vor deprinde tehnica împletiturii din lână a mânerului traistei momârlănești, cât și a realizării unei rețete de pâine specifice locului, covrigul sau colacul momârlănesc, care din păcate este păstrată de foarte puțini localnici . Ingredientul specific locului, din rețetă, este brânza de oaie „, a declarat Claudia Irina Șandru, coordonator al proiectului și președintă a Asociației Ținutul Momârlanilor, citată în comunicat.
După 15 noiembrie, activitățile cultural-artistice vor implica un număr de 80 de tineri, cu vârstele cuprinse între 10-18 ani din Uricani, Câmpu lui Neag și Valea de Brazi care, timp de 6 luni, vor participa la 48 de ateliere de creație despre patrimoniul local, construite cu ajutorul tehnicilor artistice din domeniile artei povestirii, fotografiei, artelor grafice, artei scrierii (jurnalism și publicitate), artelor digitale și artelor vizuale. Atelierele vor fi susținute de Adriana Ene, prin Asociația Culturală Gradusart, specializată în educație și cultură prin storytelling, mijloace artistice convenționale și neconvenționale, și vor fi organizate la Casa de Cultură din Uricani.
,,Sunt onorată și nerăbdătoare să fac parte din acest proiect esențial pentru Ținutul Momârlanilor, să pornim la drum într-un ținut de poveste, în care trecutul și prezentul își vor da mâna pentru a oferi minții și sufletului copiilor și tinerilor din Uricani o privire mai vastă asupra viitorului lor. Un viitor care are în rădăcinile sale un trecut ce nu trebuie uitat ci, valorificat și prețuit. Este esential ca drumul cunoașterii să pornească din copilărie, să avem curajul descoperirii și al evoluției personale și, astfel, vom învăța și curajul asumării, al transmiterii zestrei noastre culturale și zidirii unui drum care să ne poarte înainte simțind baza solidă a trecutului, a declarat Adriana Ene.
„În mod specific, în urma implementării acestui proiect vor rămâne, pe lângă experiențele și competențe dobândite de către participanți, și o serie de produse cultural-artistice care vor putea fi folosite în scop turistic și de promovare a orașului Uricani și regiunilor învecinate, cât și a Ținutului Momârlanilor”, a mai adăugat Claudia Șandru.
Printre acestea se numără reportajul video de promovare a tradițiilor momârlănești, produse ale culturii scrise (povești despre patrimoniu, eseuri despre locuri sau obiecte din zonă tipărite într-o revistă a proiectului), produse ale artelor digitale (interviuri video luate de participanți localnicilor pe tematica patrimoniului imaterial, prezentări video ale unor elemente din patrimoniul cultural și natural local, reportaje ale copiilor despre ținutul momârlanilor), produse ale artelor vizuale (desene și fotografii inspirate din locuri sau obiceiuri. Revista proiectului, cuprinzând producțiile scrise și fotografiile, va fi disponibilă pentru cei 250 de participanți așteptați la evenimentul final din aprilie 2024 precum și pentru turiștii care vor vizita Centrul de Informare Turistică Uricani.
Cu o durată de implementare de 15 luni, proiectul „ÎMPREUNĂ PRIN CULTURĂ în Ținutul Momârlanilor este singurul din comunitate și din Valea Jiului care adresează nevoia de acces la cultură într-o zonă defavorizată, printr-o abordare artistică aflată la intersecția mai multor exprimări culturale, tradiționale și contemporane (arte vizuale, grafice, multimedia, arta povestirii), potrivit comunicatului.
Valoarea totală a proiectului este de 197500 lei din care 90% PNRR și 10% cofinanțare din partea Primăriei Uricani.

Recomanda 6
Ioana Radu 8621 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Aia din poze sunt actori!Bani de tocat frunza la caini,momarlanii nu au nici TV,Internet,telefonie mobila si nici timp de prostii

  2. mi-am amintit de anii cand circula pe net povesti cu niste oameni bogati din Rusia care s-au retras undeva in Siberia sa traiasca simplu fara legaturi cu lumea, sunt unele reportaje din sate neelectrificate cu acces dificil in care unii inca se ambitioneaza sa existe. Si noi avem Siberia noastra la figurat si poate vor fi singurele tinuturi unde se va pastra demnitatea si libertatea, unde oamenii nu vor depinde de un card de un telefon etc. vor fi liberi in cuget si simtiri cum noi nu reusim sa fim, obligati de UE sa mancam cum vor ei prin legea hai sa-i spunem a zaharului, va urma si legea carni, a slaninei, a vietii in general…noroc ca m-am obisnuit sa am o singura masa, asa ca ma voi putea adapta tuturor cerintelor tortionarilor europeni si interni…

  3. E penibil să susții că reînvii tradițiile românești cu bani străini.
    Dacă tradiții nu mai sunt, înseamnă că au murit. Și mortul de la groapă nu-l mai întorci. Nici cu storytelling, nici cu aghiasmă de la Bruxelles.
    Tocăm banii pe vise umede și pe urmă ne plângem că suntem săraci.

  4. Bă , de cînd tot ^reânviați , v-ați cam ^evaporat în cele 4 zări , asta spre bucuria Țapului și Chiorului , care nu mai *trebă să vă dea bulane și bastoane pe cârcă , eventual și *grăunțe la stomac să vă *săturați . Nici naș^ Iliescu nu cred să-i regrete pe mo mârr emigranți . După ce v-ați lăsat de minerit și de siderurgie , cică vă apucați de *drumuri și așa a fost . Ați rămas pe *drumuri . În loc de salopetă și lămpaș , treceți la ițari și clop ? Adică de la *mină și cărbune la *pajiște și fân ? Bă, ăia dinaintea voastră știau să muncească și să-și ceară drepturile , nu acceptau să fie *scoși la păscut !

  5. Ceea ce se află în arhivele securității… Moții, mocanii, momirlanii, nu erau români..Nu vorbeau romi este și au avut obiceiuri tiganesti, limba la fel..

  6. Momarlanii sunt bastinasii din valea jiului care traiau din cresterea vitelor,a oilor.In mina lucrau pe posturi unde nu era de munca pentru a pleca odihniti acasa unde aveau de lucru si de a avea o pensie la batranete.munca grea in abataje o faceau moldovenii,maghiarii,osenii,si altii mai…Ca oameni erau foarte periculosi,una doua scoteau cutitul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.