S-a dezumflat marea descoperire de la Cluj (update)

UPDATE Primărița din Tureni, Daniela Mănăilă, anunța, într-o postare pe Facebook, că pe traseul drumului expres care merge spre Autostrada Transilvania a fost găsit un document scris în limba română, datat 1267, care atestă că românii sunt acolo de 700 de ani. Ei bine, e ca la Radio Erevan: e adevărat că s-a descoperit documentul, dar nu în săpături, ci în arhive, relatează stiridecluj.ro.

Ce scria primărița Daniela Mănăilă pe Facebook: ”Și încă ceva s-a mai descoperit: dovada că aici trăiesc români de sute de ani. Arheologii au găsit un contract de vânzare-cumpărare între doi frați pentru o livadă, datat 1267, scris în limba română. Adică acum mai bine de 750 de ani la Tureni se vorbea deja limba română”. Joi,  Primăria Tureni a rectificat lucrurile: ”Referitor la prima atestare documentară a comunei Tureni, în contractul de vânzare – cumpărare a unei livezi, acest contract NU A FOST DESCOPERIT pe traseul DX A3 – Tureni, NU este scris în limba română, ci în LIMBA LATINĂ, este datat 1276, iar numele comunei noastre este scris „Villa Thur”. Acest document este în Arhivele Naționale ale Statului Român, de la Cluj Napoca”.

 

 

 

 

Mai mulți istorici s-au luat cu mâinile de cap când au citit aceste enormități și au prezentat care este realitatea.

Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric din România, a expus cazul pe larg.

Stați să auziți cum o aiureală patriotică scrisă de un entuziast complet ignorant, poate deveni, prin viralizare, știre de senzație distribuită online chiar de oameni cu mintea acasă. 

În localitatea Tureni din jud. Cluj arheologii de la Muzeul național al Transilvaniei din Cluj, conduși de arh. Cristi Dima,  au făcut săpături de descărcare arheologică pentru un drum expres (Drumul Expres A3 – Tureni). S-a descoperit un complex Latene (epoca fierului) și separat, unul post roman. Nu roman! Nimic medieval.

În complexul de epocă Latene, datat în sec II î.e.n. s-a găsit și un vârf de lance. În așezarea post-romană (sec 3-4 e.n., nu romană), niște locuințe modeste, gropi de provizii, oase de animale. 

Au venit ceva jurnaliști de pe la Turda și au vorbit cu arheologii. Nu l-au găsit pe Cristi Dima. Nu mi-e clar ce au înțeles dar au declarat și ei că ” Lucrările de excavații de pe șantierul Drumului Expres A3 – Tureni au prilejuit descoperirea a două situri arheologice de o importanță nemăsurată pentru istoria comunei Tureni, precum și pentru istoria populațiilor locuitoare pe teritoriul dintre Carpați – Dunăre și Marea Neagră!” Deci, Importanță nemăsurată!! 

Primărița Elena Daniela Mănăilă, o mare patrioată, s-a entuziasmat atât de tare de descoperirile făcute pe teritoriul  comunei sale încât a a pus să se scrie pe situl primăriei: 

” Aceste descoperiri de o importanță fundamentală pentru identitatea Românească din Transilvania, consființesc fără echivoc Continuitatea populațiilor daco-romane în zona Transilvaniei!”

Deci, Importanță fundamentală!! … 

Și personal a adăugat pe propriul profil: 

” Tureniul a fost locuit de daci, apoi și de romani, iar acest lucru a fost reconfirmat de specialiști. Lucrările de descărcare arheologică de pe traseului drumului de legătură între DN1 și A3 au dus la descoperiri extrem de valoroase. O lance din vremea dacilor, care datează din secolul al doilea, înainte de Hristos, respectiv o așezare civilă romană, din secolele 2-3 d.H. Așezarea romană este complexă: s-au găsit două locuințe romane semiadâncite, bucăți dintr-un vas de provizii de tip dolium, gropi de provizii și alte bucăți de ceramică fină.”

Arheologii nu au zis că lancea e dacică, iar așezarea civilă nu e romană și nici complexă. Reprezintă însă un „complex arheologic” ceea ce altceva. 

Însă cireașa de pe tort abia acum urmează. Dacă pe profilul primăriei apare informația că: ” Ca o notă de istorie, prima atestare documentară a comunei Tureni provine din anul 1267, când este menționat numele comunei într-un contract de vânzare-cumpărare a unei livezi!” doamna primar pune de la dânsa o informație care a devenit virală pe Facebook! 

Iată ce adaugă dânsa: ” Și încă ceva s-a mai descoperit: dovada că aici trăiesc români de sute de ani. Arheologii au găsit un contract de vânzare-cumpărare între doi frați pentru o livadă, datat 1267, scris în limba română. Adică acum mai bine de 750 de ani la Tureni se vorbea deja limba română.” 

O grămadă de oameni au distribuit informația cum că la Tureni/jud. Cluj, s-a găsit cel mai vechi document în limba română. Sugestia era că a fost descoperit chiar în săpătura arheologică! Unii oameni chiar decenți, au luat în serios declarația dnei primar.

Ca în bancul cu Radio Erevan: Da, este adevărat că s-a descoperit un document, dar nu în săpături, ci în arhive. Și nu acum, ci demult, fiindcă este publicat de unguri inca de prin 1830. Și nu e în limba română ci în latină.  În plus, probabil este un fals de epocă. 

Fiindcă chiar am vrut să aflu ce e cu „contractul de vânzare între doi frați în limba română” am încercat să dau de acset document. l-am găsit, datorită amicului din Cluj, Mihai Hassan, într-o traducere în maghiară. Apoi, cu ajutorul lui Kovács Mihai  am găsit și textul în latină. În România documentul a fost publicat doar în traducerea în limba română, fapt ce, probabil, a indus-o în eroare pe doamna primăriță. Și-o fi imaginat că dacă e tradus în română, așa era și acu 700 de ani. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

31 de Comentarii

  1. Vedeti ? Si va mai luati de Basescu, cu ale sale „vinzari anterioare” ! … (de fapt contractul respectiv nu e doar pentru o livada, ci pentru tot Ardealul, cumparat deja de romani de la unguri, dar acestia din urma nu vor sa recunoasca si vin cu „revindecari”, cum zicea un maior in armata)

  2. Livada avea soiurile
    Ionatan.
    Florina.
    Generos.
    Granny Smith.
    Golden.
    Bot de iepure.
    Renet Cenușiu.
    Idared.
    Livada a fost infiintata cu sprijin din fonduri UE.
    Roadele le culegeau ungurii pentru ca romanii erau asupriti in Ardeal. Asa am in atat la scoala. Fratii sí-au vandut doar dreptul de a munci ca sclav in livada? Sau nu?

  3. …ursuletule, nimic?…cum ramane cu zona nepopulata?…

  4. Adica romanii si-au stabilit asezari la nord de Carpati? Se poate vedea acel contract scris in limba româna? Cu ce caractere e scris? Ar fi un document care sa ateste prezenta si continuitatea românilor pe acele meleaguri, contrar a ceea ce vor altii sa demonstreze.

  5. Respect”Salve sis tu parve Romuli nepos!”Stia imparatul Austriei Istorie adevarata ,nu asta din ziua de azi fabricata pe banii lui Soros

  6. Pare că din antichitate se fabricau acte la purtător și le doseau în gropi săpate pentru a nu fi descoperite. Nu ma mai mira ce se întâmplă în zilele noastre, fabricați pe banda rulanta pentru că îi avantajează legislația din România. Bieții oameni, au fabricat actele și nu au beneficiat de proprietăți, au murit subit de…ciuda

  7. Pe ce e scris, buey, documentul, de s-a păstrat 750 ani ? Cu ce litere ? Latine ? Slavone ? Dați detalii, fotografii !

  8. Te pomenesti ca or sa descopere astia la Sibiu si contractele pentru casele lu’ Iohannis !

  9. Ungurii vor zice că e oneros , aranjament între frați , preț neserios , etc … Numai grofii optanți au fost *cumpărători de bună credință , au luat terenurile din *goana calului cu iobagi cu tot , după *efort s-au despăgubit cu aurul de la *Mitici, acum s-au ^revindecat le-au luat înapoi *mocca . Și niște *savanți întreabă p-aci, dacă actul era scris corect gramatical și de *unghe avea cumpărătorul bani. Din vânzări anterioare , din închirieri la Reifaissen , dar mai ales din *meditații .

  10. Nu-i adevărat, este un fals realizat de vajnicii contestatari unguri organizați în UDMR, spre a ridiculiza pe arheologii români. Se vede că Ladislau I cu barda lui și hoardele arpadiene nu au reușit să hăcuiască pe românii care erau mulți și peste tot. Dar de 1000 de ani nu se lasă și cu primarii români de Alba Iulia, Cluj Napoca, Oradea, Arad, prim miniștrii Năstase, Tăriceanu, Boc, Cioloș, Orban, Ciucă, președinții Basescu și Iohannis, pseudo istoricii Lucian Boia, Ion Aurel Pop plus puseurile jurnalistice ale domnului Nistorescu au speranțe, nu se lasă.

  11. Comunicatul Primăriei nu spune decât că localitatea Tureni este atestată printr-un document emis la 1267. Este sigur că alfabetizarea propriu-zisă și alfabetizarea culturală suferă din greu în societatea democratică! Vai și amar de asemenea jurnaliști și de asemenea cititori!

  12. In anul 1992 la Vatican a fost prezentata un document „harta” datand din anii 700 d.H,in care erau mentionate si asezari urbane locuite de daco-romanii din Transilvania. Totul s-a facut in prezenta unui DIPLOMAT roman si altul hungur.DOCUMENTUL se afla si azi in Biblioteca din Vatican !.
    CIOCUL MIC sovini-hunhuri!.

  13. Cu Actul de Vânzare din anul 1267 o sa-i cheme la Primărie pe Mostenitori in Punerea in Posesie al Terenului sau o sa-i dea Teren in alt loc daca acum pe Terenul vechi este Sosea !

  14. Sigur era vorba de o livada de pruni ! Asa cum au japonezii Sakura si Hanami, asa au si romanii „Sarbatoarea florilor de prun” si sfintirea alambicelor ! …

  15. Documentul „HARTA” existenta la Biblioteca Vatican,dateaza din perioada Taratul (imperiul) Vlaho-Bulgar,un fost stat medieval din Balcanii de nord-est pana la Budapesta si Marea Neagra, si de la Nipru pana la Marea Adriatica,in jurul anului 700 si care s-a prabusit definitiv in 1018.
    In anul 864 d.H,se realizeaza „oficial-documentar” CRESTINAREA ortodoxa a intregului Tarat Vlaho-Bulgar,recunoscut de Imparatul Bizantin de Constantinopol Vasile-I..

  16. …pt victor grigor…asta iti spune doar tie…fiind sub ocupatie, acea localitate este mentionata in actele de proprietate ale stapanilor de-atunci…cu vreo 9 ani mai tarziu decat documentul gasit acum, si in limba lor…vai si amar de tine!…

  17. teapa !

    https://www.stiridecluj.ro/social/dovada-ca-aici-traiesc-romani-de-mii-de-ani-descoperire-fabuloasa-la-cluj-pe-santierul-drumul-expres-spre-autostrada-transilvania

    UPDATE

    Primăria Tureni a revenit asupra informațiilor pe care primărița Daniela Mănăilă singură le-a furnizat și a precizat că actul de vânzare cumpărare datat din 1267 nu a fost descoperit acum. Primărița a fost curpinsă de euforia descoperirii și a încurcat ”olalele”.

    ”Referitor la prima atestare documentară a comunei Tureni, în contractul de vânzare – cumpărare a unei livezi, acest contract NU A FOST DESCOPERIT pe traseul DX A3 – Tureni, NU este scris în limba română, ci în LIMBA LATINĂ, este datat 1276, iar numele comunei noastre este scris „Villa Thur”. Acest document este în Arhivele Naționale ale Statului Român, de la Cluj Napoca”, a precizat Primăria Tureni, într-un comunicat de presă.

  18. Pe obiectele culturii Trataria care au aproximativ 7000 de ani, apare anumite semn, pe care le vedem apoi la Sapanta si in tot Maramuresul. Legaturile intre cei vechi si cei actuali de aici exista, chiar nu e nevoie de nici un contract care sa ateste lucruri evidente. Vocea unor (editat) inculti, primitivi si peste masura de orgoliosi, nu conteaza ca expertiza intr-un domeniu care-i depaseste. Sunt un popor nou format, pe saua calului si nu sunt obisnuiti cu tabieturi agrariene si pacifiste.

  19. …e drept că atestarea asta e în latină,dar tot în zonă(Aiton) a fost descoperită o „bornă”,datând din anul 106 d.Ch.( nu se inventaseră încă indicatoarele bilingve,că viitorii concetățeni nu sosiseră încă);originalul a dispărut,dar au rămas diferite documente care îl menționează și îl descriu amănunțit,drept care s-a putut face o copie,expusă la Turda;sunt menționate :anul:106 d.Ch,sub împăratul Traian,menționat și el,cu toate titlurile;cine a executat „lucrarea”:Legiunea a V-a Macedonica,la care s-au adăugat „100 de cetățeni romani”;scopul:marcarea distanței dintre Potaissa(Turda)și Napoca(Cluj),măsurată în pași;evident,din moment ce s-a simțit nevoia unei astfel de lucrări,exista și un drum între cele două localități(și era atât de bine făcut,încât după ceva secole,tancurile diviziei cantonate la Turda puteau face aplicații pe acolo);pe deasupra,studiile făcute de specialîștii moderni,susțineau că traseul fusese mai bine ales din multe puncte de vedere decât cel al actualei șosele care leagă Turda de Cluj(v.”Milliarul de la Aiton)

  20. 😂😂😂😂😂😂😂😂 desteapta foc primarita din localitate, nu avratat ocazia sa arate cat de mincinoasa e si ce metode de manipulare mizerabile are😱! De fapt, astia sunt politicienii din politica romaneasca, daca nu mint si nu fura, nu traiesc ziua actuala! Ce faza tare😂😂😂😂😂! Felicitari celor care au dezgolit-o pe mincinoasa!

  21. Îmi face plăcere s-o citesc vechea variantă ”La Cluj s-a descoperit un contract de vânzare-cumpărare din anul 1267” care sugerează o realitate în ”istoriografia” romînescă.

  22. Am zis că-i diversiune UDMR-istă preluată de Cotidianul domnului Nistorescu care are nostalgii și reflexe de tinerețea când cu domnul Ion Cristoiu țineau la cote înalte vânzarea Evenimentului Zilei cu știri tip Dan Diaconescu, știri scrisa în paralel cu articole campanie contra PSD Adrian Năstase. A fost promovat astfel cel care după ce distrus Flota a fost ales de Licurici și UE pentru nimicirea industriei României T. Băsescu. Sigur știrea că Ladislau 1 a întemeiat Oradea este verifică dacă zice și episcopul catolic și toate circuitele turistice trebuie musai să cuprindă vizitarea fioroasei statui de la baza căruia coroana rotundă cu tricolorul românesc a dispărut după plecarea lăudatului primar Ilie Bólojan, rămânând împrospătată zilnic coroana cu tricolor unguresc. Cică domnul Bólojan zice dacă a reușit să introducă statuia unui ungur din secolul XI în circuitul turistic al Oradei nu vrea să mai candideze la primăria Oradei vrea președinte de Consiliu Județean că mai sunt localități în județ unde trebuie statui cu Attila, Hunor, Magor, Arpad, lasă la primărie să câștige liberalul Florin Birta, numele de Birta fiind tot neaoș românesc.

  23. presa crăcănată,n-are judecată ;)Toti prostii fac stirile

  24. Pacat ca s-a schimbat schimbarea. Acum eu de la cine fur mere? De la Ana? Stiu din clasa intaia ca ea are mere. O fi descendenta directa a fratilor romani din Tureni? Altfel de unde mere? De la unguri? Nici vorba.

  25. Nu te mai fa de cacao pe aici. E penibil. Totusi nu poti sa compui istorie ca sí cum ai compune o manea. Poti sa te apuci de romane de fictiune. Iti eu dau príma tema: un roman sta pe prispa casei, sparge seminte de bostan sí se uita cum Dumnezeu face Lumea. Sa zicem ca actiunea are loc undeva pe langa Tureni. Da-i bataie.

  26. 1264. Prima mentiune documentara a Bistritei.
    1265. Prima mentiune documentara a Hunedoarei.
    1267. Prima mentiune documentare a Ediasului.
    1269. Prima mentiune documentare a Devei.
    1271. Prima mentiune documentara a Brasovului.
    1280. Prima mentiune documentara a Sighisoarei.
    Voievodul roman din Transilvania Litovoi refuza de a plati tribut regelui hungar Ladislau al IV-lea (1273-1290)si provoaca conflictul militar dintre coroana ungaria si voievodul roman.
    1285. Tatarii Hoardei de Aur navalesc in Hungaria si Transilvania si provoaca un DEZASTRU coroanei regale. Singurul care se opune tatarilor este voievodul roman Roland Borsa,mentionat in (generali convocacio nobilium regni Trnssylvani-1288) ca „VAYVODA Transsylvanus et COMES Zonuk”,cu puteri de adevarat suveran.
    CIOCUL MIICCC….@ (14,31)!??.

  27. Vă mulțumesc că mi-ați trunchiat comentariul în care spuneam că domnișoara autoare a articolului nu știe să citească. Nici propoziția cu alfabetizarea culturală nu v-a plăcut! Cum poate un jurnalist cu studii superioare să înghită o asemenea stupizenie? Cum poți crede că un document medieval scris pe pergament se poate păstra în pământ? Cu ocazia asta l-ați promovat din nou pe boistul ilustrator pseudo-istoric USR-ist Radu Oltean, cel care îl terfelea la modul cel mai obscen posibil pe Tudor Gheorghe! Eu i-am dat mai demult o replică versificată acestui individ josnic, pe INCORECT POLITIC. Dacă n-a citit-o , îl invit s-o facă acum. O să-i crească stima de sine și mai mult decăt i-ați crescut-o voi prin reclama pe care i-ați făcut-o azi. Deci, căutați: INCORECT POLITIC, RADU OLTEAN și LUCIAN BOIA! Succes la lectură!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.