Neregulile depistate de CNAIR în trafic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni, că sistemele IT de monitorizare a traficului au depistat o serie de nereguli privind viteza de circulație a mașinilor pe autostrăzi și masa maximă a vehiculelor. Conform companiei, din totalul de 2.566.966 vehicule analizate, 323.159 vehicule au circulat cu depăşirea vitezei de 130 km/h.

„În anul 2018 sistemele de transport inteligente de pe sectoarele de autostrăzi din România au înregistrat abateri de la prevederile legale în vigoare, privind respectarea masei totale maxime admise în circulație pe drumurile publice din Romania și a vitezei maxime admise, astfel:

– din totalul de 744.144 vehicule cu masă totală mai mare de 10 tone, 48.592 vehicule au circulat cu depășirea masei totale maxime admise în circulație pe drumurile publice din Romania. Dintre acestea, un număr de 8.217 vehicule au înregistrat depășiri cu mai mult de 20% a masei totale maxime admise, fapta constituind, conform prevederilor OG nr. 43/1997, contravenție foarte gravă;

– din totalul de 2.566.966 vehicule analizate, 323.159 vehicule au circulat cu depăşirea vitezei de 130 km/h, maximă admisă pe autostrăzi. Dintre acestea, un număr de 62.094 vehicule au circulat cu viteze cuprinse între 150 – 250 km/h, 536 vehicule circulând cu viteze de peste 200 km/h”, arată compania într-un comunicat.

Potrivit CNAIR, circulația cu depășirea maselor maxime admise în circulație pe drumurile publice din România este principala cauză a degradării premature a suprafeței carosabile a drumurilor. „De asemenea, din cauza numărului tot mai mare al autovehiculelor care circulă cu viteze superioare vitezei maxime admise, siguranţa în trafic scade, ceea ce duce la pierderi de vieţi omeneşti şi la daune materiale”, mai precizează compania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Viteza nu ucide. In jermanica sunt sectoare unde viteza nu este limitata si nu exista accidente, si nici nu se degradeaza asfaltul. Vrajeli de adormit constiinta.

    • Hyperion ce din genuni răsai c-o-ntreagă lume, doar pe Lună, adică în lumea ta de stele, nu sunt accidente de circulație datorate excesului de viteză. Statisticile de pe tera spun altceva – consultă-le!
      Depășirea vitezei legale și a masei totale maxim admise sunt contravenții!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.