Circa 40 de candidaţi din Capitală care au susţinut, în perioada 6-8 iunie, prima probă a bacalaureatului, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, au fost examinaţi la spital sau la domiciliu, deoarece nu s-au putut deplasa la centrele de examen.
O parte dintre aceştia nu s-au putut prezenta la centrele de examen din motive de handicap motoriu sau vizual, iar câţiva elevi suferiseră anterior fracturi sau alt tip de accidente, fapt ce nu le-a permis deplasarea. În Capitală, există nouă comisii de examinare care se ocupă de astfel de cazuri. De asemenea, au fost situaţii în care, chiar dacă elevii s-au prezentat la centrele de examen, a fost necesară aplicarea unor condiţii speciale, cum ar fi cea de prelungire a duratei de examinare”, a declarat sâmbătă, pentru NewsIn, inspectorul Marian Banu, de la Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Reprezentanţii ISMB mai spun că, până în prezent, la nivelul Capitalei nu s-au înregistrat probleme deosebite în desfăşurarea examenului de bacalaureat. „Amplasarea camerelor de supravegheat în centrele de exament şi celelalte măsuri sporite de securitate adoptate de Ministerul Educaţiei au avut până acum un impact pozitiv. Trebuie precizat însă că ‘proba adevărului’ va fi la scris”, a mai spus Banu.
Bacalaureatul are trei probe orale şi trei scrise. Elevii care au urmat liceul în altă limbă decât româna vor susţine, în plus, o probă orală şi una scrisă de limbă maternă.
În 10 iunie a început a doua probă orală a bacalaureatului, cea de evaluare a competenţelor de folosire a calculatorului, care va continua între 14 şi 17 iunie. În intervalul 20-23 iunie va avea loc proba orală de limbă străină, iar în perioada 27 iunie-1 iulie se vor desfăşura probele scrise.
Rezultatele examenului se vor afişa în 3 iulie, iar la 4 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, se vor putea depune eventualele contestaţii, urmând ca la 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.