Trump și războiul Prinților: „Au muls țara”

Președintele american Donald Trump și-a arătat susținerea pentru operațiunea regelui Arabieie Saudite Salman și a prințului moștenitor Mohammed ben Salman prin care au fost arestați prinți, miniștri și foști miniștri și oameni de afaceri. Trump a afirmat, referindu-se la unii dintre arestați, că au ”muls” țara.

„Am încredere deplină în regele Salman și în prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Ei știu exact ce fac. Unii dintre cei pe care ei îi tratează dur își ‘mulg’ țara de mulți ani!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Unsprezece prinți, patru actuali miniștri și zeci de foști miniștri, dar și importanți oameni de afaceri au fost arestați sâmbătă seara în Arabia Saudită, la scurtă vreme după înființarea unei comisii anticorupție, condusă de prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman.

Între cei arestați se numără și prințul miliardar Alwaleed Bin Talal, principal acționar al societății internaționale de investiții Kingdom Holding Company.

Controlând principalele pârghii ale guvernării, de la apărare la economie, Mohammad bin Salman pare că încearcă să pună capăt contestărilor interne înaintea transferului puterii de către tatăl său, regele Salman, în vârstă de 81 de ani.

Prințul moștenitor a promis o Arabie Saudită „modernă”, lansând mai multe proiecte de reformă, printre care dreptul pentru femei de a conduce mașinile. Acesta a promis că va distruge ”ideologiile extremiste” într-o încercare de reîntoarcere ”la un islam moderat”.

Arabia Saudită este un aliat tradițional al SUA. Donald Trump a reconfirmat în mai legătura, alegând să meargă la Riad în prima sa vizită în străinătate ca președinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Asteptam sa vina Comisia Anticoruptie a lui bin Salman sa ne aresteze ” printii ” burghezi -proletari autohtoni ?

  2. Au fost arestati cei care au sustinut-o financiar pe madame Clinton in campania prezidentiala.

  3. pe timpul lui Suliman….cum ajungea unu sultan cum isi omora fratii vitregi….ca si sultanu avea o suta de neveste si o mie de copii.

  4. Cosanzeana , urmeaza aia de l-au sustinut pe Trump , americanii isi fac curatenie in ograda !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.