Președintele Iohannis – avocat al corupției

Declarațiile Președintelui K. Iohannis nu sunt diferite de agenda vacanțelor sale mascate de a așa-zise vizite externe.

Intensificarea tradițională a dosariadei anticorupției în preajma alegerilor, după înghețarea DNA-lui între acestea, arată fața politicilor publice față de tezaurizarea științifică a fenomenului.

Cât privește agenda publică a instituțiilor, aceasta nu prezintă un minim interes pentru Președintele Iohannis, dovadă că nu a venit în cei aproape 10 ani de vacanță civică, cu o denunțare punctuală a entităților guvernamentale subminate de grupuri de infracționalitate organizată.

Dacă deplasările externe nu aveau cum să-l pună în contact intelectual cu sisteme legislative performante și democratice, indiferența la caracatița care caracterizează tot mai scandalos România pare să-i ghideze pașii.

Schimbările legislative în România reprezintă unica posibilitate a schimbării, respectiv limitarea accentuată a confuziilor strategice care în prezent vulnerabilizează aplicabilitatea actelor normative.

Aducerea struțo-cămilei PSD-PNL la cârma guvernului arată nu numai lipsa unui profil democratic în implicare aș zice frauduloasă față de atribuțiile de serviciu ale Președintelui.

Nu e de mirare că jurisdicțiile minții premierului actual visează la o rotativă președințială, aceasta fiind o evidentă consecință a pedagogului lui K. Iohannis.

Nu este deloc exclusă posibilitatea declarării unei alternanțe dictatură- democrație care ar avea o susținere semnificativă având în vedere reușitele de până acum ale Președintelui.

Președintele K. Iohannis a înțeles să participe în principiu drept combatant activ pe frontul eliminării opoziției din viața publică, contrar dispozițiilor Constituției.

Cei care se mai întreabă inutil de ce instituțiile statului nu se concentrează în mod real pe contracararea corupției și descurajarea fenomenului, au la îndemână răspunsul.

Instituțiile statului eșuat al Președintelui Iohannis fac deseori legea după cum dictează interesele grupurilor pe umerii cărora se află acesta.

Chiar dacă sacrifică un „lider” pentru a fi pus aparent la dispoziția instituțiilor abilitate, acest fapt nu este o probă că sistemul de operare suferă modificări.

Președintele Iohannis nu s-a dovedit a fi decât un avocat pro domo al celor pe care i-a declarat, e adevărat îmbrăcat în elegantă canadiană roșie, inamici publici.

Se pune întrebarea, cum reacționează un asemenea actor politic în fața reprezentanților marilor puteri în negocierea intereselor fundamentale ale românilor? Nu cumva se află de partea cealaltă, producând un dezgust și competitorilor, cu indirectă răsfrângere asupra românilor?