76 de rachete trase vineri asupra Ucrainei

Regiunea Kiev a fost ţinta principală a atacului, fiind vizată de 40 de rachete.

De (S.P.)
76 de rachete trase vineri asupra Ucrainei

Regiunea Kiev a fost ţinta principală a atacului, fiind vizată de 40 de rachete.

Forțele ruse a lansat vineri dimineaţă 76 de rachete asupra Ucrainei, dintre care 60 au fost doborâte de apărarea antiaeriană, iar pentru prima dată acestea au fost lansate şi de bombardiere strategice. Regiunea Kiev a fost ţinta principală a atacului, fiind vizată de 40 de rachete. Autorităţile au anunţat că nouă instalaţii electrice sunt avariate, iar capacitatea sistemului energetic naţional este redusă la jumătate, relatează The Guardian şi CNN.

„Potrivit datelor preliminare, în această dimineață, din regiunile Mării Caspice și Mării Negre, inamicul a lansat 76 de rachete, dintre care 72 de rachete de croazieră (Kh-101, ‘Kalibr’, Kh-22) și 4 rachete ghidate (Kh-59) asupra infrastructurii critice ucrainene”, a transmis generalul Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor armate ucrainene, pe Telegram.

Un avion Iliuşin-76 A50U şi avioane MiG-31K au fost văzute pe „cerul Belarusului” în timpul atacurilor aeriene de vineri asupra Ucrainei, a transmis armata ucraineană, relatează CNN.

 

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. Rușii nu au vrut să distrugă Kievul, leagănul civilizației ruse. Daca își puneau mintea cu evreul Zelensky, îl lichidau de mult când făcea pipi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate