Trump 2.0 – președintele schimbării

”Dincolo  majoritatea pe care o va avea in Senat și în Camera Reprezentanților, adevăratul avantaj al lui Trump va fi că acesta este ultimul său mandat. Mai experimentat în ale puterii și cu o viziune mai clară despre America, al 47-lea președinte al SUA nu va face aceleași greșeli pe care le-a făcut al 45-lea președinte”, scrie istoricul american Edward Luttwak. ”Asta poate avea consecințe dramatice în străinătate – Trump știe acum cum să numească reprezentanți și cum să acționeze în capitalele lumii. Nu mai puțin important, agenda interna a președintelui ales, de la tarife și până la producția industrială, ar trebui să înregistreze mai multe succese sub conducerea unui Trump mai înțelept. Având în vedere și implicațiile culturale ale victoriei sale, Trump ar putea reface acele aspecte ale vieții publice americane care sunt acum influențate de guvern.

În politica externă, Trump 1.0 a numit oficiali respectați sugerați de sistem, dar alegerile s-au dovedit eronate. O alegere a fost generalul Mattis, primul sau secretar al Apărării. Mattis era un războinic, care în 1991 i-a condus pe pușcașii marini spre Bagdad într-un timp record. Însă s-a dovedit că Mattis este un democrat care s-a opus politicilor lui Trump și chiar a încercat să-l instaleze ca adjunct pe candidatul lui Hillary pentru șefia Pentagonului. Trump a trebuit să-l înlocuiască, iar prețul politic plătit a fost mare.

O altă greșeală a fost numirea lui Rex Tilerson. Primul secretar de Stat al lui Trump a fost recomandat de sistem, de Condoleezza Rice și de Robert Gates. Tillerson și-a petrecut viața în lumea dură și realistă a afacerilor cu petrol. Dar, când a ajuns la Departamentul de Stat, a fost înrobit de dogma de acolo. Una dintre preconcepții era că SUA trebuie să ceară acceptul Franței și Germaniei pentru a reface NATO, care suferea după anii de subfinanțare. Or, Berlinul nu voia să cheltuiască nimic, iar Parisul nu avea nimic de cheltuit.

Rezultatul a fost o ceartă între Merkel și Trump care a fost făcută publică. Merkel a spus că un război este forate puțin probabil și că Europa nu are motive să cheltuiască pentru tunuri și muniție. Elitele de ambele maluri ale Atlanticului au împărtășit opiniile lui Merkel. Dar s-a dovedit că Trump a avut dreptate și că elita politică s-a înșelat. Un secretar de Stat mai bun ar fi putut să aplice politica lui Trump și să coopereze cu experții germani în apărare, care știau cât de jalnică este starea armatei lor. Ar fi putut să facă lobby și în presa din Germania, pentru a avea o altă relație cu Merkel.

Dincolo de chestiunea numirilor, provocările politicii externe din primul mandat ar trebui să-l fi învățat pe Trump două lucruri. Unul: să vină în fața europenilor cu ultimatumuri, nu cu solicitări. Al doilea: să ignore dogma Departamentului de Stat în chestiunile importante. Gândiți-vă la planul de pace în Orientul Mijlociu al lui Jared Kushner și al Ivankăi Trump. Ideea lor era simplă: să le ceară prietenilor lor din Bahrain, Maroc, Arabia Saudita și Emiratele Arabe Unite să deschidă relațiile diplomatice cu Israelul. Tillerson și subalternii săi au respins acest plan, considerând că Kushner este doar un afacerist și este prea tânăr. Au explicat că relațiile diplomatice cu Israelul nu vor fi legate de statele arabe decât după rezolvarea chestiunii palestiniene. Însă aproape toate aceste state au acceptat planul lui Kushner. Chiar și Arabia Saudita a permis zborurilor comerciale israeliene să treacă prin spațiul aerian saudit.

Având în vedere toate acestea, Trump 2.0 va fi ghidat în politica sa externă de cei mai apropiați susținători, nu de cele mai ipocrite dogme birocratice. Asta se va aplica și războiului din Ucraina, care nu se poate încheia decât dacă Putin va fi de acord. La nivel diplomatic, Trump va avea un avantaj: spre deosebire de Biden, el nu l-a insultat pe Putin, iar acesta din urmă ar putea accepta un compromis fără a fi acuzat în Rusia că este slab. Mă aștept la niște acțiuni intense după învestirea lui Donald Trump.

Însă cu Iranul nu va exista conciliere. Știind că Partidul Democrat are o lungă istorie a intervențiilor militare – de la Truman în Coreea și Johnson în Vietnam -, președintele Obama a vrut să împiedice un război cu Iranul. Metoda lui a fost să se apropie de regimul ayatollahilor, oferind favoruri economice și sporirea veniturilor din petrol. Politica a fost aplicată și după ce s-a dovedit că banii Teheranului nu ajutau populația iraniană, ci programul nuclear și milițiile aliate din regiune.

În primul mandat, Trump a reintrodus sancțiunile și a redus din expansiunea militară a Iranului. Însă Biden a reluat politica președintelui Obama, iar fondurile iraniene finanțează acum un război pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu.

Trump va reduce imediat veniturile Iranului și, cu toate că este un anti-intervenționist, nu va elimina varianta de a trimite bombardiere B-52, dacă sancțiunile nu vor fi suficiente.

Sunt și lecții învățate în politica internă. Trump este mai pregătit să gestioneze relația cu Partidul Republican. Trump nu a fost un republican până la momentul primei candidaturi. Însă acum știe că Partiduil Republican înseamnă mai mult cluburi cu muzica country, liber schimb și taxe cât mai mici. El știe că republicanii au început să permită puterii guvernului să se extindă în economie și societate. În 2023 existau 22 de milioane de funcționari publici, fără a-i socoti pe americanii care sunt finanțați de stat prin intermediul ONG-urilor.

De fiecare data cad Partidul Democrat a controlat aparatul birocratic, a încercat să-l extindă oferind bani publici ”organizațiilor nonprofit” care promit să îmbunătățească educația publică, energia verde, să-i ajute pe săraci și multe alte lucruri frumoase, în tot acest timp ONG-urile acționând ca niște activiști ai Partidului Democrat. Aceste ONG-uri oferă salarii generoase șefilor lor. Spre exemplu, înainte să adune o avere de sute de milioane de dolari (după cei opt ani la Casa Albă), Michelle Obama a primit niște sume frumoase din partea unui spital nonprofit din Chicago.

Așa își plătește Partidul Democrat oamenii. În mandatul al doilea al lui Trump, oficialii prezidențiali se vor asigura că congresmenii republicani vor supraveghea foarte riguros cheltuielile bugetare federale, rezistând tentației de a face favoruri democraților pe spezele contribuabililor.

Trump va trebui să rezolve și problema producției industrial interne. În primul său mandat, republicanii au promovat liberul schimb cu China, în dauna Americii. Trump s-a opus, pentru că aceasta îi îmbogățea pe rivalii SUA. Pe lângă asta, Trump poate reduce birocrația și poate ajuta astfel industria americană. Vor beneficia nu numai industria auto, ci și cea petrolieră sau somnolenta Boeing și lipsita de creativitate Lockheed Martin.

Apoi, americanii l-au ales pe Trump pentru a opri imigrația ilegală. Cred că Trump va propune un plan solid pentru frontiere până la data învestirii, în ianuarie. Pentru început, dreptul la azil va fi limitat la cei care au nevoie cu adevărat de protecție în fața persecuției politice sau rasiale. Or, aceștia reprezintă circa 1% din cei care au intrat in SUA sub conducerea lui Biden. Practica aducerii a mii de imigranți monoculturali în mici orașe americane – precum cei 1.500 de indivizi din Mauritania într-un mic oraș din Ohio – se va încheia imediat. De ce? Pentru că imigranții ilegali vor trimiși înapoi imediat ce vor sosi. Trump 1.0 a făcut asta destul de bine, iar de atunci am învățat și mai mult.

Dincolo de arena politică, semnificația victoriei lui Trump nu poate fi cuantificată doar prin noi legi. Victoria lui a fost un verdict în ce privește procurorii numiți politic, în ce privește teoria critică a raselor, presa părtinitoare și falimentul moral al industriei divertismentului. Este limpede că americanii vor altceva, iar Trump poate să le ofere altceva.”