Apocalipsa iraniană și Prințul Semipur

Coordonate de basij – milițiile islamice de voluntari aflate sub comanda Sepah-e Pasdaran (Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice), acum adunările se concentrează pe comemorarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah.

Fântâna de putere a propagandei

Punctele pe care insistă propaganda au fost trasate într-un comunicat al Sepah: ”Sângele pur al Secretarului-General al Hezbollah, Seyyed Hassan Nasrallah a devenit o fântână de putere pentru Axa Rezistenței, iar viziunea sa strategică ghidează în continuare lupta împotriva agresiunii SUA și Israelului.

Mai departe, comunicatul nu face economie de laude la adresa defunctului Nasrallah descris ca ”Seyyed al Rezistenței, arhitect al strategiilor, maestru al terenului de luptă dar și al diplomației și încarnarea legăturii de nezdruncinat între populațiile din regiune angajate în rezistență”.

Vorbesc cu S, activistă pentru drepturile femeilor și participantă la toate protestele antiregim din ultimii ani, în Iran. Ea insistă asupra titlului ”seyyed” purtat de cei despre care se spune că se trag din linia de sânge a profetului Mohammad, ”iar de aici se dezvoltă linia ideologică de sacrificiu cu valențe mistice și rezistentă”, spune S.

Când amintește de lichidarea acum doi ani de către Israel a liderului mișcării șiite libaneze, Corpul Gărzilor Revoluționare, a cărui Forță Quds de acțiune externă coordonează Hezbollah și alți actori non-statali regionali pro-iranieni, scrie în comunicatul omniprezent în presa iraniană că ”în pofida intențiilor demonice ale dușmanului (Israel), strălucirea sângelui său pur nu s-a stins, dimpotrivă, s-a transformat într-un izvor care țâșnește și aduce putere și creștere în corpul Rezistenței”.

Prințul semipur

”Dacă urmărești cu atenție formulările din comunicatul Sepah, vezi cum încearcă să transforme o înfrângere în victorie” îmi spune S, care se referă la lovitura de imagine cu care s-au confruntat Corpul Gărzilor Revoluționare și însăși republica islamică, atunci când serviciile iraniene de informații au fost luate prin surprindere, din nou, și nu l-au putut salva pe Nasrallah, lichidat de Israel într-o lovitură aeriană asupra sediului Hezbollah, în cartierul Dahieh din Beirut, în septembrie 2024.

Mai mult, spune S, discursul încearcă să transforme totul într-o luptă între bine și rău, binele fiind șiismul și farul său – republica islamică coordonatoare a mișcărilor ca Hezbollah, o luptă cu valențe mistice și de proporții universale, prin referirea șiită la sângele pur al lui Nasrallah, pe linie de rudenie trasată până la profetul Mohammad, ca un adevărat prinț sfânt.

”Dar pentru noi, cei care am ieșit pe străzi iar și iar împotriva regimului totalitar, și am văzut cum banii noștri merg spre grupări ca Hezbollah în loc să rămână în țară unde nu mai avem de niciunele, Nasrallah nu este deloc un personaj mistic în slujba binelui, dimpotrivă, este mai degrabă prințul semipur din Harry Potter, un executant erijat în erou al cauzei șiiților libanezi, dar fără să ezite să îi sacrifice pentru ceea ce el numea cauza mai înaltă, binele suprem. Asta e linia preluată de la Khomeini și apoi Khamenei – sunt sacrificați chiar oamenii pentru care toți politicienii aștia spun că luptă”, spune tristă S.

Străinii care au ucis Mișcarea Verde

S pomenește de curentul reformist Mișcarea Verde și de protestele din 2009 față de victoria la prezidențiale a lui Mahmoud Ahmadinejad. Pe străzi la Teheran ieșiseră mii de tineri ca să conteste felul în care președintele conservator și-a obținut al doilea mandat.

Atunci s-au activat milițiile islamice Basij și îmi aduc aminte cum pe străzi grupurile de protestatari se împrăștiau în căutare de adăpost, la auzul zumzetului ca de roi de viespi al motoretelor cu care se năpusteau spre ei voluntarii Basij.

Și nu numai Basij erau pe străzi ca să oprescă mișcarea reformistă ci și Hezbollah, ”Partidul lui Dumnezeu” – numele vine de la un verset din Coran: „cei care acceptă mandatul lui Dumnezeu, al Profetului şi cei care cred, Partidul lui Dumnezeu – aceia vor fi victorioşi”.

Îmi aduc aminte cum autoritățile au instalat atunci pe arterele principale, puncte de control. La unele dintre ele fuseseră mobilizați luptători Hezbollah care nu vorbeau farsi și oricâte permise și legitimații de presă ori acreditări ai fi arătat, nu-ți permiteau să treci, cu un ferm ”mamnu” (interzis).

”Asta era pentru voi jurnaliștii străini, pe noi ne băteau și ne arestau, am cunoștințe care au dispărut atunci” povestește S și adaugă revoltată ”cum poți să spui că ești în slujba poporului iranian și să chemi străini să îi bată și să îi omoare pe iranieni, străini care au fost antrenați și înarmați cu banii victimelor lor!”.

Activista se întreabă retoric cum ar putea iranienii, alții decât cei care încă mai susțin, din diverse motive, regimul, să aibă ceva bun de spus despre Nasrallah și Hezbollah, care au contribuit la eliminarea Mișcării Vezi iar apoi, susține ea, la revoltele din iarna trecută, au tras cot la cot cu forțele de securitate iraniene în oamenii disperați din cauza abuzurilor regimului și a condițiilor economice dezastruoase.

S îmi vorbește și despre iritarea pe care o trezește în rândul unei părți a populației iraniene, insistența Teheranului de a include ca front al propriului război cu SUA, conflictul din Liban, dintre Hezbollah și Israel.

”Pentru noi aici era de așteptat ca Trump să refuze planul de deschidere în 7 zile a Ormuz, și printre cauze este condiția referitoare la Liban, la Hezbollah, pe care o înțeleg, pentru că regimul nostru vrea o pauză ca să dea timp Hezbollah să se repare, pentru că este un aliat mult mai de încredere decât rebelii Houthi din Yemen, care au agenda lor și nu sunt așa de obedienți, însă noi aici nu mai avem medicamente, prețurile sunt uriașe, oameni din clasa medie sunt acum sărăciți, dar regimul pune condiții pe care știe că Trump nu le va accepta niciodată” explică S.

Erou sau răufăcător

Și în Liban, Nasrallah este erou sau răufăcător, în funcție de cel sau cea cu care stai de vorbă. A. este jurnalistă și activistă, dintr-o familie sunită dar se declară nepracticantă și secularistă.

”Hezbollah a fost mai mereu ca un cui în talpa celorlalte comunități religioase din Liban, cu excepția unor alianțe de interes deseori temporar, clasa politică libaneză a fost ani la rând ostatica Hezbollah și a aripii sale politice, pentru că ei au fost și sunt cei mai bine înarmați aici, mulțumită Iranului”, susține A.

Apoi adaugă : ”a fost mereu o umilință pentru ceilalți libanezi și pentru armata libaneză să fie marginalizată și să nu aibă un cuvânt de spus în propria țară, unde noi ani la rând am simțit că de fapt controlul aparține Hezbollah, deci Iranului, și inamicului lor Israelul, după ce Siria a ieșit din ecuație”.

Fonduri uriașe au plecat de-a lungul deceniilor de la Teheran nu doar pentru înarmarea Hezbollah dar și pentru acțiuni sociale, spitale, rente și infrastructură destinate comunității șiite, marginalizată și ocolită zeci de ani de fondurile guvernamentale de la Beirut.

De unde și popularitatea Hezbollah în regiunile preponderent locuite de șiiți, mai ales în sud și sentimentul de mândrie, alimentat de propagandă, al șiiților libanezi după războiul cu Israelul din 2006, despre care mișcarea susține că l-a câștigat.

Brandul Hezbollah

În 2006, Hezbollah a apelat la o firmă de publicitate şi a pregătit din vreme o campanie publicitară, care a fost declanşată chiar la anunțul armistițiului. Pe 14 august, la scurt timp după ce ostilitățile au fost oficial declarate drept încheiate, am mers pe străzile unui Beirut invadat de panouri şi banere pe care era scris „Victoria Divină”, panouri pe care le-am văzut apoi și în alte locuri din țară. Oamenii au primit atunci mii de steguleţe şi pancarte cu acelaşi mesaj şi cu imaginea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah.

Hezbollah a reuşit atunci să confişte rezultatul indecis al conflictului şi să-l transforme în ochii oamenilor într-o victorie a „rezistenţei”. Campania a fost concepută simplu dar eficient, folosind opoziţia bine-rău: America cea rea din spatele Israelului şi Hezbollah cel bun, care îi apără pe cei slabi și marginalizați de cei puternici.

Campania Hezbollah a reuşit atunci să obțină un efect psihologic la nivelul străzii, al oamenilor care trecau zilnic, pe lângă panouri puse pe dărâmăturile lăsate de bombardamentele israeliene şi pe care scria „Fabricat în SUA”.

Atât că, încă de atunci insistența Hezbollah pe distrugeri și pierderi de vieți, s-a dovedit o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte i-a făcut pe șiiții libanezi să strângă și mai mult rândurile în jurul Hezbollah, dar pe mulți suniţi, druzi ori creştini i-a determinat să spună că acestea erau efectele acțiunilor grupării asupra întregului Liban, o grupare pe care o acuzau că umăreşte o agendă proprie și nu interesul ţării.

Însă, după cum spuneau atunci și spun și acum criticii libanezi ai mișcării șiite, Hezbollah s-a preocupat strict de baza sa – cel mai numeros grup religios al Libanului și nu a dat atenție reacțiilor și nemulțumirii celorlalte comunităţi, convinsă că își poate menține și dezvolta controlul fără preocupare pentru restul mozaicului libanez.

Iar maşinăria de publicitate a Hezbollah a continuat să lucreze, întâi cu casete şi cd-uri apoi cu bloguri și site-uri și canale online pe platformele de socializare online, cu discursurile liderului Hassan Nasrallah şi ale ayatollahului Hussein Fadlallah (considerat lider spiritual deși el a negat orice legătură cu gruparea) ori cu imnuri de mobilizare, brelocuri, tricouri, steguleţe, postere, pixuri, semne de carte, toate cu imaginea lui Nasrallah, în culorile Hezbollah – galben cu verde.

Atunci mișcarea Hezbollah avea chiar şi propria trupă de muzică – Firqat al Wilaya, care scoatea pe bandă rulantă titluri ca „Muzica martirilor”, ori „Promisiunea ţinută” (chiar numele campaniei militare a Hezbollah împotriva Israelului), sau „America este un băutor de sânge”, ori „Libanul va supravieţui”.

Campionul de PR e rănit, dar nu renunță

În 2006, în magazinele din cartierul șiit al Beirutului, suvenirurile marca Hezbollah erau cel mai bine vândute, iar astfel de produse am găsit apoi peste graniţele Libanului, în mai tot Orientul Mijlociu.

Mulți au simțit oportunitatea de afaceri iar pe drumul dintre Beirut și Damasc, de exemplu, întreprinzători libanezi transportau în fiecare săpămână, produse cu marca Hezbollah.

Aceleași brelocuri, tricouri și stegulețe Hezbollah ajungeau și în Fâșia Gaza, unde am întâlnit, după războiul din Liban, copii palestinieni suniți care purtau entuziasmați tricouri cu imaginea vedetei șiite Nasrallah.

”Hezbollah se pricepe la PR, la propagandă, numai că în ultima vreme, până și în rândul șiiților libanezi, imaginea îi este știrbită, a pierdut mult teren, însă ce e drept, libanezii șiiți simt că fără Hezbollah ar rămâne fără reprezentanți, pentru că Amal (n.r. partid tradițional șiit libanez, mai vechi decât Hezbollah) nu are aceeași imagine bună” explică A.

Multă vreme, Hezbollah a fost  o mașinărie care a funcţionat aproape perfect, bine unsă cu militantism armat dar şi pragmatism politic. Ani la rând a fost singura forţă coerentă într-un Liban-mozaic de clanuri, cu 18 grupuri religioase recunoscute oficial şi forţe politice şovăielnice, alianţe paradoxale, loialităţi discutabile şi rareori naţionale.

„Partidul lui Dumnezeu” şi-a dezvoltat interpretări islamice care conţin principii, prevederi şi moduri de acţiune ce permit o mare flexibilitate în funcţie de circumstanţe, numai că, după cum spune A, Hezbollah s-a arătat tot mai puțin flexibil mai ales după ce a fost profund rănit nu doar de pierderea liderilor în frunte cu Nasrallah și a multor comandanți cu experință, dar și în ce privește imaginea de erou invincibil în fața unui adversar redutabil ca Israelul și aliatul său SUA.

Profesorul Ahmad Nizar Hamzeh argumentează în volumul „În calea Hezbollah” că militantismul şiit s-a născut şi se dezvoltă în condiţiile unei crize identitare, completată de inechitate socială combinată cu o intervenţie străină şi ocuparea teritoriului naţional.

Când s-a născut Hezbollah, Israelul ocupa sudul Libanului. ”Acum Israelul este din nou în Sud”, explică A, dar contrazice actualitatea citatului din Hamzeh – ” da, situația poate întreține militantism dar lucrurile nu stau la fel ca în anii `80 ori în 2006, pentru că, tot mai mulți libanezi s-au săturat de intervențiile israeliene atrase de acțiunile Hezbollah și ar vrea să vadă armata națională libaneză în locul mișcării, acolo în Sud”. Și adaugă că resimte, în spațiul public libanez dar și la nivel politic, o iritare crescută legată de umbra Iranului în spatele Hezbollah.