Pentru mulți iranieni aparatele Starlink au devenit mitice, sunt înconjurate aproape de legendă, pornind de la avertismentele oficiale că sunt interzise, la modul în care ajung în țară și până la prigoana autorităților și pedepsele aspre care vin la pachet cu ele.

„Republica islamică nu se grăbște și nu se va grăbi pentru că este vorba despre propria supraviețuire”

Trandafirul din pod. Tot mai multe tinere sunt ucise de propria familie dacă rămân însărcinate fără să fie căsătorite.

În tradiţia islamică, Isus apare ca unul dintre profeţi şi evident este menţionat ca musulman. Conform Coranului, Isus (Isa în arabă) este un mesager trimis pe pământ ca să predice monoteismul, un om dincolo de orice păcat, născut din Fecioara Maria, după voinţa lui Allah (similar cu crearea lui Adam), care l-a trimis pe îngerul Gabriel.

Pe măsură ce războiul se prelungește, tristețea și disperarea îi fac pe iranieni să încerce să evadeze din realitate prin diferite metode, de la lectură, la dezvoltare personală sau prin apel la vechi obiceiuri ori superstiții.

Între loviturile americane și israeliene și controlul intern extins după protestele de amploare de la începutul anului, în plin război, unii iranienii cred că au parte de cel mai trist Nouruz – sărbătoarea zoroastriană, preislamică a Anului Nou (în traducere ad literam ”ziua nouă”), alții însă spun că aleg să spere, tocmai în spiritul Nouruzului, un nou început suprapus pe echinocțiul de primăvară, când soarele ia locul întunericului de iarnă.

Este vara lui 2009, iar Iranul este în plină campanie electorală înainte de alegerile prezidențiale. În preajma mausoleului ayatollahului Khomeini, aflat într-un complex funerar de aproximativ 2.000 de hectare, se îngrămădesc oameni din toate colţurile Iranului, la început de iunie, ca să comemoreze moartea lui Ruhollah Khomeini. 

Pe 8 martie 1979, în Iranul revoluției islamice, celebrarea Zilei Internaționale a Femeii s-a transformat într-un uriaș marș de protest imediat după introducerea obligativității vălului islamic. La Teheran, mii de femei au ieșit pe străzi vreme de 6 zile, până când protestele au fost înăbușite de miliții islamiste.

Fondatorul republicii islamice și liderul revoluției, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a gândit, a pregătit și a pus în practică, începând cu 1979, o formă de guvernare despre care știa că nu poate rezista decât dacă autoritatea clericală, mai ales liderul suprem, primește și un braț de fier care să aibă în ADN ideologia teocratică și conceptul vellayat-e fariq (guvernarea juristului Islamic).

Alireza Arafi este un nume greu în structura republicii islamice, un loialist prin excelență și perceput ca o alegere sigură pentru perpetuarea republicii inclusiv în rândul Corpului Gărzilor Revoluționare.

În Iran, este viral online un mesaj înregistrat de un tânăr mecanic. Alireza Karami a ieșit în stradă la protestele din ianuarie și nu s-a mai întors. În urmă a rămas câinele lui.

Dincolo de toate, cert este că, a aplica taarof, în farsi sau chiar altă limbă, este o demonstrație că îţi pasă de iranianul din faţa ta dar şi că apreciezi şi înţelegi importanţa pe care o dau iranienii stilisticii şi cuvintelor

„Nici măcar nu trăiam, dar murim” – este un mesaj trimis din Iran și este, cred, cea mai simplă dar cuprinzătoare descriere a Iranului de azi după proteste și motivul pentru care noi contestări în stradă nu sunt excluse.

Peste Iran s-a așternut o liniște aproape totală. Nu pentru că s-ar fi oprit protestele, ci pentru că autoritățile au blocat comunicațiile. Peste tăcerea Iranului se aude zgomotul restului lumii, care anunță iar potențiala cădere a regimului islamic, cu formula „de data aceasta…”.