Viață de câine. De-a v-ați ascunselea cu poliția moravurilor în Iran

Alireza Karami era din Kermanșah, dar locuia la Teheran unde lucra la un atelier auto. Pe pagina lui de Instagram este evident că își iubea foarte mult câinele, care apare în aproape toate imaginile, lângă el, chiar și când repara mașini. Prietenii lui scriu că a murit împușcat, în timpul revoltelor din ianuarie. Încerca să ajute un alt protestatar rănit. De când iranienii pot comunica din nou pe internet, apar aproape zilnic povești și portrete ale celor care au fost uciși în timpul protestelor.

Dar povestea lui Alireza și a câinelui său a devenit virală și pentru că, până și în privința câinilor, republica islamică reglementează ideologic. Regimul transmite că a avea un câine nu este doar incorect islamic (pentru că în tradiția islamică sunt considerați animale ”impure”) dar și un obicei apărut ca urmare a influenței culturii decadente occidentale.

Astfel trezește reacții de rezistență și oferă încă un motiv de contestare a intruziunii în viața privată și în alegerile personale. De aici și numărul în creștere al iranienilor care au câini dar și al adăposturilor private pentru maidanezi și al asociațiilor sau iranienilor obișnuiți care hrănesc maidanezi, ca o altă formă de rebeliune.

Pisica deghizată

În 2025, autoritățile iraniene au extins în mai multe orașe, o interdicție decisă cu câțiva ani în urmă în Teheran – stăpânii de câini nu mai au voie să îi plimbe în public, nici măcar în parcuri, și nici să îi transporte în mașinile personale. Motivul invocat – sănătatea publică. A fost o nouă încercare a autorităţilor să descurajeze obiceiul de a deţine câini, care a devenit fie de bonton, fie o demonstraţie de frondă ori pur şi simplu iranienilor le plac câinii.

Oficial câinii nu există, cam așa cum reise dintr-o veche fabulă despre un mullah care s-a trezit devreme dimineaţă să meargă la moschee.

Omul se spală, îşi pune haine curate şi porneşte la drum, puţin pe fugă pentru că era în întârziere. Cam pe la jumătatea drumului îi iese în cale un câine care, întâmplător, îl atinge cu coada. Mullahul îngrozit începe să rumege problema: „M-a atins un câine impur, cum să mă duc aşa la moschee, ar fi păcat! Pe de altă parte, era în întârziere…Se frământă aşa câteva minute după care îi vine o idee salvatoare, ridică ochii la cer şi spune: „Cu voia lui Dumnezeu, a fost o pisică!”

Dacă nu se văd, nu există

Iranienii testează limitele, mai ales că, aşa cum se întâmplă în mai toate domeniile vieţii de zi cu zi, linia dintre interzis şi tolerat e foarte subţire, în mișcare perpetuă şi trebuie să dezvolţi aptitudini de navigator în ape schimbătoare de la o zi la alta, în funcţie de cele mai recente nuanţe politice.

Așa că, unii iranieni sfidează sau negociază cu realitata politică și îşi scot totuși câinii la plimbare, ba chiar am văzut în câteva mall-uri din Nordul capitalei, tinere cochete cu poşete din care se iţea câte-un cap zburlit de câine de talie mică și cu fundiţe colorate prinse în blană.

Mai mulți parlamentari ultraconservatori au încercat să oprească pasiunea pentru câini a iranienilor cu pedepse aspre pentru stăpâni, adică 74 de bice şi amenzi usturătoare, cam cât 5 salarii lunare medii dar și confiscarea câinelui. Ei au argumentat că plimbarea în public a câinilor reprezintă un risc pentru sănătate dar şi „imitarea prostească a culturii decadente occidentale”.

A fost invocat și liderul suprem al republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei care a declarat că oamenii nu trebuie să aibă câini decât pentru pază, pentru vânătoare ori ca să mâne vite sau oi.

Nimic nu a avut efect, ba chiar cu umor, câteva iranience au explicat online că un pomeranian sau un chihuahua în poșetă este cel mai bun antifurt sau că își scot bichonii în parcuri ca să vâneze șoareci, deci fac un act de protejare a sănătății publice.

Lupte pentru câini

Mama unui amic mi-a povestit mândră cum a ieşit până la brutărie cu pechinezul în lesă şi a dat nas în nas cu poliţia moravurilor. Deloc intimidată, a făcut un scandal uriaș pe stradă când cei doi tineri poliţişti au vrut să îi ia câinele, le-a trântit vreo câteva despre cât de prost crescuţi sunt, cum agresează o femeie bătrână şi ce ar face dacă în locul ei ar fi mama lor, de i-a făcut pe poliţişti aproape să o ia la fugă sub privirile dezaprobatoare ale oamenilor din jur care formaseră un public înduioşat de soarta micului pechinez. Însă, astfel de întâmplări se pot termina cu plata unei amenzi şi cu manevre de toate tipurile pentru recuperarea căţelului.

Câinii și stăpânii lor în Iran sunt ca nişte luptători de guerrilă care ba se confruntă cu autoritățile, ba fug la adăpost. Asta, deşi Asociaţia Iraniană pentru Prevenirea Relelor Tratamente Aplicate Animalelor spune că nicio lege nu interzice, la nivel național, să ai câini ca animale de casă.

Ba chiar, într-o perioadă de razii mai intense, Asociaţia a ameninţat, într-un comunicat, că va da în judecată poliţia moravurilor (cea care se asigură și că este respectat codul vestimentar islamic) pentru că „arestase” mai mulţi câini şi îi dusese în ceea ce locuitorii din Teheran numesc „închisoarea câinilor”, un centru în care animalele erau ţinute în condiţii groaznice, înghesuite în cuşti prea mici. În paralel, proprietarii revoltaţi au trimis mai multe scrisori de protest autorităţilor şi o vreme, raziile au încetat.

Între timp, la Teheran și în maril orașe, în pofida interdicțiilor legate de apariția câinilor în public, s-au înmulțit saloanele pentru câini, magazine cu haine și accesorii dar și cafenele, care fie permit accesul cu câini fie sunt chiar dedicate lor. Iar pe rețelele de socializare sunt pagini cu oferte de prăjituri aniversare pentru căței, accesorii făcute de mână, cursuri de dresaj ori sfaturi pentru bunastarea psihică a patrupedului.

Sufletele lui Allah

Acum câțiva ani, un scandal pornit în Şiraz a căpătat proporţii naţionale și o dezbatere pe măsură, când o asociaţie pentru drepturile animalelor a protestat chiar în faţa clădirii departamentului local pentru protecţia mediului.

Asociaţia a făcut acuzații de rele tratamente aplicate câinilor vagabonzi după ce, pe reţelele de socializare a devenit viral un videoclip în care mai mulţi bărbaţi administrau unor maidanezi, inclusiv pui, injecţii care păreau să provoace dureri crunte și spasme animalelor, înainte să moară. In plus, în imagini, bărbaţii respectivi admiteau că au fost plătiţi de municipalitate.

Activiştii pentru drepturile animalelor acuzau primăria că i-a angajat pe „călăi” şi s-au înarmat la protest cu pancarte cu versete din Coran care îndeamnă la compasiune faţă de animale iar cu ajutorul hadith-elor, însuşi profetul Mohammad a fost invocat – „Toate creaturile sunt ca o familie a Domnului” şi „Cine este blând cu creaturile Domnului, este blând cu el însuşi”.

Un scandal similar a izbucnit la Teheran, tot în urma apariției unor imagini cu câini eutanasiați prin metode violente. După un protest al oamenilor indignați în fața primăriei, care cereau demisia primarului strigând ”criminalul!”, edilul-șef a transmis că animalele erau bolnave. Răspunsul i-a înfuriat și mai tare pe protestatari care au demarat o campanie pentru formularea unei legi de protecție a câinilor și au declarat ”Zi de doliu”.

De vreme ce așa se procedează oficial în  cazul iranienilor declarați martiri de către regim, editorialiști ultraconservatori și câțiva mullahi au comentat că protestatarii pentru drepturile câinilor jignesc islamul și sunt apostați. Până la urmă, primarul a anunțat că a concediat contractorul care a chinuit animalele și că a luat măsuri ca astfel de incidente să nu mai aibă loc.

Superstiții

Popularitatea câinilor a crescut simțitor și printre iranienii ceva mai conservatori. Totul a pornit în 2006, când a apărut un video cu un căţel care părea că plânge lângă mausoleul lui Imam Reza. Vestea s-a răspândit ca focul. „E o minune!”, spuneau oamenii. „Cum altfel se explică așa ceva, un câine cu lacrimi în ochi lângă mausoleul Imamului?!”.

Luni în şir, dezbaterea publică despre căţelul înlăcrimat s-a extins şi în presă. Cu argumente pro şi contra, discuţii despre scenarii orchestrate de duşmani din exterior menite să slăbească fibra ideologică și culturală a poporului… La fel de brusc s-a stins entuziasmul când s-a aflat că, de fapt, fusese o farsă a unor tineri. Dar nu s-a stins și dragostea pentru câini, dimpotrivă.